M A N A F U *

MANAFU*

E bine la Microsoft!

Am fost placut surprins sa aflu ca la Microsoft, in America, nu exista un program de lucru. “Angajatii vin la serviciu cand doresc si compania nu se impotriveste, fiind constienta ca unii oameni sunt mai productivi din zori, dupa cum altii creeaza mai bine seara sau noaptea”, mi-a marturisit colegul meu Laurentiu Faur la intoarcerea sa de la Redmond, Seattle, unde se afla campusul Microsoft. Evident este vorba de angajatii din productie sau mai bine zis creatie, caci ca in orice “intreprindere” exista si personal auxiliar. Ca sa nu mai socotim si managementul. Conteaza insa termenul de predare a proiectelor si de aceea fiecare isi gestioneaza timpul in functie de deadline.

M-am mirat si mai tare cand am aflat cat timp liber pot sa aiba sau altfel spus, cate activitati poate avea un angajat Microsoft in timpul liber. Traiam cu prejudecata ca toti angajatii Microsoft sunt niste “geeks” fara viata personala, ametiti de coduri sursa, care zi si noapte se cocoseaza in fata monitoarelor. Dar se poate si altfel. Sa mergi la sala de forta si la cursuri de dans modern in timpul saptamanii, sa practici in week-end snowboard, schi sau winsudrfing, in functie de anotimp. Si, surpriza, toate aceste activitati fac parte din agenda unuia dintre cei 300 de romani care lucreaza la Microsoft. Povestea acestui manager de programe si a altor informaticieni romani va este redata in acest numar de Laurentiu Faur, care a petrecut o dupa amiaza in compania lor la Redmond.

Nu m-am mirat insa cand am aflat cum ne pregateste Microsoft viitorul, cum experimenteaza idei care in urma cu ceva vreme pareau utopice sau desprinse din nuvele SF. Asemenea altor mari companii, Microsoft configureaza deja casa si biroul viitorului, inventand sau descoperind tehnologii. Colegul meu a avut ocazia sa intre atat in ceea ce ar putea fi sufrageria si bucataria viitorului, dar si in biroul si sala de conferinta a zilelor de maine.

Nu este o surpriza sa va prezentam si in acest numar o analiza profesionista a realitatilor economice internationale realizata de revista BusinessWeek. Desi la Microsoft, lumea e linistita si isi vede de program, asa cum si-l face, in afara, compania da pieptul cu nenumarate provocari. Jurnalistii de la BusinessWeek au luat “la bani marunti” cele mai importante dimensiuni ale afacerii companiei pentru a cauta un raspuns la intrebarea: A obosit Microsoft? Au primit raspunsurile dorite direct de la “codul sursa”, de la Bill Gates si Steve Ballmer, Presedintele si respectiv CEO-ul Microsoft.

(Articol aparut in revista Biz, numarul 84, 2004)

Tags:

Comentează