“Mai putem lua sase pachete, ca mai avem inca trei adulti!”, “Cum asa?”, “Mai aducem si noi cate un pachet de tigari, ca sunt mai ieftine aici”, “Doar doua pachete?”, “Da, nu ne lasa mai multe pentru o persoana”, “Si castigati ceva?”, “Trei lei la pachet”.
Veneam din Serbia acum doua saptamani cu Bobby de la o conferinta si treceam granita in Romania cu o masina la ocazie. Am plecat cu un taxi din Bor, un orasel aflat la 100 km de Drobeta Turnu Severin, si vroiam sa ajungem repede acasa.
Taximetristul ne-a lasat inainte de granita. “Trecem pe jos”, ne faceam noi planuri in masina. In timp ce scoteam bagajele din portbagaj, am vazut ca a iesit un individ dintr-o masina si striga spre noi: “Mergeti la Turnu Severin? Va iau eu!” Ne-am uitat spre el, apoi spre coada de masini de la controul vamal si am zis instant “Da”.
“Duc oamenii peste granita, ca nu am loc de munca si mai castig un ban asa. Ati avut noroc, ca ma intorceam pe gol, ca nu va lasau sa treceti pe jos granita. E pod”, ne-a zis soferul.
“Si mai iau niste tigari. Inainte puteam aduce mai multe si intr-o vreme bagam mai multe pe unde puteam. Dar au inceput sa demonteze astia masinile. Mi-au scos toate usile odata”, ne-a spus soferul in timp ce inaintam usor spre punctul de control.
A inceput apoi sa povesteasca alte peripetii cu tovarasul lui de drum, un alt om al tarilor straine, care muncea la negru in Germania de multi ani. Si-a facut chiar o haina cu multe compartimente, in care indesa tigari. “Zici ca eram RoboCop!”, isi aducea aminte razand.
“Am avut si un scuter si facusem un loc in rezervor in care sa mai bag tigari, dar mi l-au furat niste vecini invidiosi. M-au si prins, m-au si batut vamesii. Dar acum ma cunosc toti”.
Priveam cu ochii mari cele doua “calauze”. Era incredibil ce auzeam pentru noi, niste bucuresteni obisnuiti cu alta lume. Am trecut controlul vamal si am aflat si eu ca Drobeta Turnu Severin nu e chiar usa-in-usa cu vama. Am avut noroc ca i-am intalnit. Ne-au lasat la un restaurant in apropiere de oras. Pe drum spre Bucuresti, ma gandeam la cat de norocos sunt si cate oportunitati avem aici.
Piticu mi-a adus aminte de mica noastra aventura, cand mi-a trimis un tweet cu un incident la granita. Titlul e inspirat de o celebra vorba a lui Serban Alexandrescu (Headvertising): “Romania nu e Bucurestiul, iar Bucurestiul nu e Embryo”.
Zona Severin – Baziaş a fost întotdeauna un loc de mic sau mai mare trafic, pentru că oamenii de pe cele două maluri sunt rude, prieteni sau doar parteneri de afaceri. In perioada 1997 – 1999, cei 100 şi de km erau presăraţi cu bărci, funcţionale sau nu, care transportau sau transportaseră tone de combustibil peste Dunăre “la embargo”.
Acum doar s-a schimbat direcţia fluxului – vin ţigări de la ei la noi, că-s fără timbru, deci fără taxe.
Poate că ar fi bine să citească acest articol şi tantile care scriu î n revistele glossy (pentru femei). Nu există număr de revistă pe care să-l fi citit fără să fi avut impresia că am dat banii degeaba, pentru că nu sunt în target. Când dai peste exprimări de genul “Oraşul este…”, “În timpul liber poţi să mergi la…”, toate cu referire la Bucureşti, devine deprimant.
Ăsta e principalul motiv pentru care am renunţat să mai cumpăr reviste pentru femei. Doar pe Tabu îmi mai dau banii, deşi şi acolo văd “calendarul” lunii cu evenimente aproape exclusiv din Bucureşti. Păi!?
E adevarat ca se intampla aici cele mai multe lucruri si cumva e normal. Sunt multe lucruri bune si chiar mai “tari” ca in Bucuresti.
Faza e ca noi ne-am lovit de ceva ce uitasem ca exista, ceva ce nu tine de universul nostru cotidian.
Intamplarea m-a facut sa cred si mai mult in ideea ca traiesc intr-o alta Romanie!
Si inca nu ai vazut nimic. Si inca nu am vazut nimic. Cu cat mergi mai mult prin tara si cu cat treci prin mai multe incidente iti dai seama cat de departe este Bucurestiul de restul tarii. Si cat de diferiti sunt oamenii si cat de diferite sunt valorile si principiile, nevoile si idealurile.