M A N A F U *

MANAFU*

Sunt un om norocos si sustin un om ghinionist

Am avut in ultimele saptamani mai multe ocazii in care am gandit sau chiar declarat ca sunt un om norocos. Nu stiu cum sunt altii, dar eu pun mereu in fata norocul, desi stiu o vorba dintr-un cantec: 10%luck,20%skill,15% concentrated power of will, 5% pleasure, 50% pain, 100% reason to remember my name.

Dar acest post nu este despre mine, despre frumoasele lucruri care ma fac sa spun ca sunt un om norocos, ci despre un om ghinionist, asa ca va rog sa aveti putina rabdare si sa cititi pana la capat.

“Nu ti-am mai scris despre Valentina. S-au intamplat niste lucruri pe care nu le-ai crede nici daca ti s-ar intampla tie. Nu mai stiu daca ti-am spus ca se angajase la o pensiune a unor italieni, care afland de situatia ei, i-au propus sa plece doua luni sa munceasca la o pesiune de-a lor din Italia. Valentina vorbeste excelent italiana si putea astfel castiga astfel 1.200 euro /luna. Trebuia sa vina acasa pe 20 decembrie sau in jur de data aceasta.

Iti dai seama ca am crezut ca se rezolva totul, ca banii castigati in doua luni ii vor ajunge de chirie pentru tot anul viitor si va putea sa se gospodareasca din salariu pentru celelalte cheltuieli. Eram eu in al noualea cer si ea la fel. A aranjat cu prietena ei Simona sa-i tina fetita la ea in aceste doua luni, s-o duca la gradinita si s-o hraneasca.

Cand a plecat eu i-am trimis toti banii pe care ii mai aveam, adica sa-si achite chiria pana in decembrie, sa-si ia bilet de avion, sa aiba si ea la ea pe acolo un ban pana ia salariul si sa-i lase si Simonei ceva bani pentru fetita.

Ei, exact cand eram pe punctul de a declara totul incheiat si credeam ca tot efortul tau si-al tuturor celor care ne-au ajutat a fost rasplatit, Valentina noastra a facut acolo o criza de fibrom uterin, a lesinat, au luat-o cu salvarea, au dus-o la spital, au operat-o.

In fine, i-am trimis de la mine ceva banuti, putini, nu-ti imagina, 50 lei, ca sa aiba pana ma adun si vad incotro o apuc. I-am pregatit si-un pachet, luni il pun la posta.

Sotul Simonei, prietena ei, i-a gasit de lucru deocamdata la un coleg de-al lui, ceva de stat pe scaun si facut niste bilete, n-am inteles eu exact, dar am inteles ca ii da 800 lei/luna si a inceput deja sa mearga acolo. Insa pana la salariu…”

Aceste randuri mi-au fost scrise in weekend de Nina Costea, unul dintre oamenii care fac eforturi de jumatate de an pentru Valentina si fetita ei.

Cum poate cineva sa treaca peste un ghinion?
Mintea mea zboara acum in zeci de directii si simt o frustrare adanca. Au fost atatia oameni care au ajutat-o cat au putut, aveam un plan sa reusim sa ii platim chiria pentru un an, a aparut ocazia de a pleca in Italia si acum ne vedem din nou la inceput.

Voi depune astazi 100 de euro in contul Valentinei, iar luna viitoare ii voi trimite banii (cei 250 de euro promisi zilele trecute) sa isi achite chiria pentru inca doua luni. Alte doua persoane mi-au scris ca vor sa contribuie, deci cred ca reusim sa ii oferim ceva si pentru sarbatorile care urmeaza.

Nu mai pot cere oamenilor sa ma sustina
Mi-am dat seama ca nu mai pot pune presiune pe oamenii care citesc acest blog, nu mai pot sa le cer sa se implice. Am cerut de mai multe ori ajutor in diverse cauze umanitare, in ultimele luni. Si mi-e teama sa nu abuzez deja.

Am scris insa acest post si voi publica contul Valentinei pentru acei oameni care au facut un bine fara sa le ceara cineva, fara sa primeasca un link sau o lauda, ci pentru ca, pur si simplu, asa au simtit ei.

VLADOIU VALENTINA
RO16INGB0000999902059448

6 comentarii

  1. Paul says:

    Cati ani are fetita? Poate o ajutam si noi cu o jucarie pt sarbatori macar… Trimite-mi mai multe detalii pe adresa mea de mail, te rog!

  2. nina says:

    Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand vad cat suflet pui in treaba pe care o faci ma gandesc ca omenirea mai are o sansa atata timp cat exista oameni ca tine.

    Pentru cei interesati, Maria, fetita Valentinei are 5 ani si e la gradinita la grupa mare. Poarta 29 la cizmulite si ii plac cerealele cu lapte.

    Multumesc tuturor!

  3. Ioana Toma says:

    Buna Cristi, fata asta este intruchiparea perfecta a omului ghinionist. Azi am vorbit din nou cu ea si era foarte necajita pentru ca, intrucit a intirziat un pic cu plata gradinitei nu au mai primit-o pe cea mica la gradi. Cind au ajuns dimineata acolo, dulapiorul fetitei avea deja eticheta cu numele altui copil, iar raspunsul dnei administrator la intrebarea Valentinei de ce nu le mai primeste, a fost ‘am dat locul altei persoane ce are bani’. No other comments! Numai bine si inca odata mii de multumiri in numele Valentinei.
    Apropo, am citit acele comentarii lungi si fara rost si ma gindeam cit de filozofi si sfatuitori sunt unii care au farfuria plina de mincare in fata. Oare ce-ar mai zice daca masa lor ar consta doar intr-o felie de piine sau cel mult o farfurie de macaroane simple fierte doar cu putina sare….

  4. Ioana Toma says:

    unde m-ai pui ca zilele trecute mincind dintr-un covrig si-a rupt si un dinte…

  5. […] start-up-urilor din Romania, Alexndru Ciubari donand premiul unei cauze prezentate pe blogul lui Crisitian Manafu.  Siteul “What Font is” este un online tool ce permite identificare fonturile. Pentru a […]

  6. […] start-up-urilor din Romania, Alexndru Ciubari donand premiul unei cauze prezentate pe blogul lui Crisitian Manafu. Siteul “What Font is” este un online tool ce permite identificare fonturile.Pentru a […]

Comentează