MANAFU*

Abonamente Evensys

Cine va ceda primul: romanul sau industria de entertainment?

De cativa ani, auzim tot felul de idei despre cum continutul ar trebui sa circule (cu licenta, fara licenta, pe bani, fara bani, freemium, abonamente etc) astazi, in era social media, si cum legile vechi ar trebui sa se schimbe. Mai nimic nu s-a intamplat la nivel general. Au fost de cele mai mute ori intelegeri punctuale, care permit unor grei (YouTube, Facebook, Tumblr, Pinterest) sa opereze in liniste.

Cea mai mare “problema” e in zona video. Daca in muzica avem servicii gen Spotify, Zonga, Deezer, Last.FM, care fac continutul sa circule fara granite, in film si TV, exista bariere mari, care genereaza frustrari fara granite.

Aceste frustrari si “specificul nostru national” au nascut dispute online recent, despre care Bogdan Naumovici scria pe Facebook in aceasta dimineata. Ca de obicei, postul lui e o dezbatere in sine, ce merita urmarita.

Ii dau dreptate lui Bogdan cand spune ca nu putem condamna Voyo.ro pentru actiunile sale impotriva site-urilor care pirateaza. Dar in acelasi timp, impartasesc frustrarea celor care nu au acces la continut pentru ca traiesc intr-o zona anume din lumea asta.

Deci ce facem? Renuntam noi la site-urile pirat sau industria se adapteaza la asteptarile noastre?

22 comentarii

  1. Cabral says:

    Nu va ceda niciunul decat daca va fi nevoit…

  2. Mihai says:

    Noi ca natie nu vom ceda usor. Ne-am obisnuit ca lucrurile sa fie “moca” pe Internet si ne vine greata sa platim pentru ele chiar si cand este vorba despre un amarat de abonament lunar de 2-3 Euro. Asa ca industria trebuie sa faca un pas in fata si sa concureze umar la umar cu cei ce fura. Mai devreme sau mai tarziu o sa realizam (pe rand, nu toti odata) ca mai bine sustinem un site care ne ofera acelasi continut media ca si piratii, contra unui pret acceptabil, modic.

  3. Ivan Mihaela says:

    Am aceeași părere cu Cabral + suntem români… Prin democrație am avut impresia că vom avea totul. Sub nas, pe gratis, în traistă! Nu-i chiar așa…ai nevoie de ceva..muncești, plătești!

  4. CMGeorge says:

    Eu am fost total de acord cu actiunea voyo, asta pana in momentul in care am intrat pe site-ul lor, la sectiunea Seriale.
    Absolut “Nimic” de vazut. Nu Fringe, Nu CSI, nimic.

    In concluzie voi fi de acord cu voyo cand vor oferi si continut.

  5. Sa moara capra vecinului, tipic romanesc din pacate

  6. Bogdan says:

    Voyo (sau protv sau mediagroup sau cum s-o numi firma) are tot dreptul sa faca toate actiunile pe care le cred de cuviinta. E treaba lor si banii lor.

    In schimb, CNA nu are dreptul de a spune ca un site incalca drepturile de autor (pentru ca nu are nicio competenta legala sa o faca) si nici sa faca plangere la politie pentru ceva ce nu este competent sa o faca.
    Ei ar fi fost competenti *eventual* sa dea niste contraventii, pe care insa nu au vrut sa le dea.

    Daca titularii de drepturi (si nu voyo, care probabil ca are doar drept de difuzare) au vreo problema cu unul din site-uri, pot sa le dea in judecata in civil si sa le ceara 10 miliarde de euro daune. Succes!

    Dar nu sa vina cu pira la CNA, pentru o actiune ilegala. Daca mergem pe ideea lor, maine eu vin cu plangere la CNA ca voyo.ro si cabral.ro si manafu.ro sunt situri “pirat care imi fura mie continutul video” si sa le dea si pe ele la Politie. De ce nu?

  7. Bogdan are dreptate, ca de obicei. Dar cred că Voyo a așteptat destul de mult ca titularii de drepturi de autor (casele de producție care dețin acele drepturi pentru seriale) să intervină și acum încearcă să atace și pe alt drum.

    Românul nu va ceda, asta e clar. Industria a cedat foarte mulți ani și, de fapt, industria străină nu face bani în România decât în câteva locuri izolate și doar de câțiva ani (vezi concertele marilor artiști). Pentru că nu face bani în România (datorită sărăciei, lipsei de alternative legale, lipsei de educație civică ș.a.m.d.) industria de entertainment nici nu investește în România, nici nu vrea să se bată cu “pirații”… că nu merită.

    Avem nevoie de campanii de educare a românilor cu privire la drepturile de proprietate intelectuală. Avem nevoie de ore în școala generală. Vreți să facem asta împreună, Bogdan, Cabral, Cristi?

  8. vali says:

    greu să discuţi despre moralitate şi corectitudine zilele astea.

  9. @florin
    O campanie de educatie e foarte buna, insa mi-ar placea mai mult sa avem acces mai intai la continut si apoi sa educam.

    @vali
    da, e foarte greu!

  10. D-Petre says:

    Marele lup moralist … trustul PRO … buna gluma 🙂

  11. vali says:

    petre, discuţia e mai subtilă 🙂

  12. Alin says:

    Este adevarat ca nu putem condamna Voyo.ro pentru sesizarea facuta – insa eu voi continua sa folosesc Vplay.ro (sau alte siteuri gen) – nu pentru ca nu vreau sa platesc un abonament lunar pentru continut de calitate, ci pentru ca momentan in Romania nu exista o solutie reala la aceasta problema.

  13. Darius says:

    până la urmă tot va trebui să ne vină și nouă mintea la cap. ori te adaptezi lumii în care trăiești, ori ești aruncat la gunoi. lucrurile vor fi simple, ori e albă/ori neagră. într-o lume gri ne vom sufoca.

  14. Diana says:

    Cristi: pai de ce aștepti de la alții sa iti aducă conținutul? De ce nu esti tu cel care aduce continutul? Sunt convinsa ca exista investitori pentru un business de genul. Si Netflix a început la un nivel mic, si uite unde au ajuns!
    De curiozitate, exista in Ro ceva de genul Per-pay-rental cu shipping prin posta?

  15. […] Manafu se intreaba “cine va ceda primul: romanul sau industria de entertainment?”. Ii raspund eu aici: industria in care jucam are radacini adanci in US si UK. Schimbarea nu […]

  16. Manafu: greșești, și-mi pare rău când văd ce zici… Tu vrei soluții alternative (legale) ÎNAINTE ca omul să știe ce înseamnă LEGAL (adică să înțeleagă ce sunt drepturile de autor, de ce există ele, cum ne protejează viața și economia). Dimpotrivă: educația începe în școala generală, acolo se cimentează regulile fundamentale pe care un om civilizat trebuie să le respecte în societate.

    Vrei alternative frumoase și legale într-o țară prost-crescută? Vezi iTunes care a intrat în România și… zero rezultate. Degeaba vinzi globuri colorate dacă românul nu are brad acasă 🙂

  17. Florin, eu cred ca inteleg si ar fi pacat sa fiu tinut in ceata pana invata fiecare. Eu cumpar de pe iTunes. Si sunt americani, francezi, englezi etc care stau pe torrente, de exemplu.

  18. Mergem tacit pe burta ca pana acum, pentru ca mai bine nu se poate!
    Iar industria daca a supravietuit o sa supravietuiasca in continuare, chiar daca nu isi pot maximiza castigurile.
    Vorba aceea: daca nu ploua, pica !

  19. IulianJ says:

    Cred ca e o problema mai degraba de continut decat de bani. Nu poti sa interzici cozonacii gratis ai piratilor cand in supermarket gasesti doar paine mucegaita.

  20. Am fost suparata cand am vazut ca vplay nu mai merge. O aberatie. Pe voyo nu ai ce sa vezi. cand va avea si Voyo oferta lui Vplay, va fi altceva. Cred ca devine o realitate certa ca lumea nu e dispusa sa plateasca pentru filme bune vazute acasa si o sa gaseasca mereu o nisa sa isi faca rost de filme bune si moka. Si nu e numai legat de romani. Sa vedeti si in afara cate site-uri de acest gen sunt. Ideea e sa gasesti o solutie desteapta. Au taiat acum aceste site-uri, vor aparea altele si mai inteligente.

  21. Ca Ana-Maria Tatucu sunt zeci de mii, poate sute de mii de români. Așa gândesc ei chiar dacă legile sunt diferite… Văd așadar un moment de criză și de tensiune, iar rezolvările momentelor de tensiune (numulțumirile cetățenilor împotriva unui status-quo) s-au rezolvat mereu cu victoria cetățenilor. Știu, știu, Ana-Maria și restul oamenilor care gândesc ca ea nu au dreptate, dar ce te faci că legile ar trebui să fie expresia dorințelor majorității cetățenilor.

    Ce zice majoritatea cetățenilor acum?

    Manafu: ce ne facem dacă noi suntem minoritari și majoritatea vrea altceva? Iar tu spui că nu avem timp să educăm majoritatea pentru a înțelege ce înțelegem noi. Ce ne facem?

  22. Alex says:

    Ce multe zeci de milioane de dolari /euro se invart aici ,mie imi place ca toata lumea discuta de ce i-a facut x lu y si pierde de fapt ideea principala.
    Publicul care se uita la filme e ultimul la care se gandesc protoganistii.Ei vor sa castige piata! Se da un razboi (razboiul e pe bani) intre voyo si restul lumii (ISP-uri si alte portaluri de filme) pentru o piata asta este adevarul.Ca o parere personala zic cine va iesi castigator din asta va avea monopol pe piata ,fara discutii!

Comentează