MANAFU*

Abonamente Evensys

Cum iti alegi trainerul de social media?

dreamstime_s_6388135

În funcție de rezultate. În primul rând, ții cont de rezultatele pe care vrei să le obțină compania ta şi în al doilea rând de cele pe care le are trainerul. Apoi intră în discuție un element critic: cât de multe din nevoile mele de training îşi găsesc rezolvare în oferta şi calităţile trainerului?

Varianta simplă e alegerea trainerului în funcție de renumele acestuia lăsându-i mâna liberă pentru audit, concepere şi livrare. De obicei soluția aceasta e folosită când se dorește obținerea unei definiri în comun la nivelul companiei a rolului, funcțiilor, avantajelelor şi dezavantajelor mediilor sociale virtuale precum şi a oportunităţilor ce pot fi exploatate în aceste medii.

In acelaşi timp, trainerul facilitează “evanghelizarea” în interior şi pe verticală a politicilor de social media. Alegerea acestui trainer nu dă bătăi de cap pentru că el este expertul pieței, iar cei care apelează la el sunt la început (a nu se înțelege că e bun doar pentru începători; vorbim de cum alegem un trainer). De remarcat faptul că senioritatea şi costurile unui trainer sunt direct proporţionale, iar dacă respectivul este şi un practician cu atât “ROI-ul” va fi mai mare.

Într-o situație complexă, când organizația are nevoie fie să intre puternic în SM, fie să dezvolte o strategie de amploare, procesul de alegere a trainerului e mai laborios (să externalizeze în SM o parte a funcțiilor de relaţii cu clienții, să facă employer branding / recrutare împreuna cu promovarea / vânzarea produselor –cazul IKEA).

Dificultatea alegerii nu vizează neapărat persoana şi abilităţile trainerului, ci mai degrabă un ansamblu de factori de strategici în virtutea cărora colaborarea e reuşită. Fiecare factor reprezintă un criteriu de selecţie sau de negociere a achiziţionării serviciilor unui consultant de social media.

  • Trainerul e business partner (e onest, profesionist, mereu relavant, înţelege mediul intern şi extern al clientului).
  • Trainerul are un stil de lucru pragmatic (nu predă lecţii ci pune informatiile şi echipele în mişcare).
  • Oferă servicii actualizate şi are bune recomandări de la foşti clienţi.
  • Trainerul oferă o perspectivă practică şi conceptuală asupra strategiilor pe care le expune.
  • Trainerul acceptă să conceapă un caiet de sarcini pentru angajaţii cheie din departamentele implicate în realizarea strategiei de social media.
  • Trainerul ajută compania să creeze politici şi procese necesare punerii în practică a strategiei.
  • Trainerul recomandă echipei unelte de lucru (aplicaţii, panouri de control, softuri) şi surse de informare (platforme de e-learning, bloguri, tutorial, studii).
  • După cum se observă, alegerea ţine de o coerenţă extraordinară între nevoile companiei şi soluţiile trainerului, între strategie şi rezultat, între infuzia de informaţii şi modurile de a gândi şi face. Este necesar ca fiecare parte să îşi facă bine temele înainte şi după training. E neproductiv să pierzi o oră de training discutând generalităţi iar trainerul să plece din sală încă plin de informaţii la care ulterior nu vei avea acces prea uşor. În acelaşi ton e păcat să laşi în afara trainingului angajaţi din HR sau IT/tehnic.

Cum îţi alegi trainerul de social media? După rezultate. Prin rezultatele, renumele şi oferta lui te convinge să stabiliţi împreună o infrastructură de procese şi informaţii prin care să ajungi la rezultatele dorite.

Post scris de Cristi Ariton, licentiat in sociologie, specializarea HR, si pasionat de HR branding si recrutare pe Social Media. Cristi este, de asemenea, unul dintre colaboratorii PortalHR.

© Arne9001 | Dreamstime.com

1 comentariu

  1. […] Ariton, colaborator al acestui blog, a scris acum sase luni un mic ghid. El ramane valabil si astazi pentru cei care cauta un trainer / training in social media. Eu vreau […]

Comentează