MANAFU*

Abonamente Evensys

Oamenii de bine au nevoie de conditii umane

Există câteva lucruri la care sunt destul de sensibil și fiecare are o însemnătate personală. Unul dintre acestea este legat de donarea de sânge. În urmă cu 10 ani, pentru a putea intra în operație, un membru al familiei avea nevoie de sânge. Ni s-a spus atunci că trebuie să venim cu câțiva prieteni pentru a completa bancă de sânge.

Țin minte că am intrat pe coridoarele unui spital bucureștean, apoi într-o anticameră și în cele din urmă în spațiul de donare. Condițiile au fost probabil cele mai bune la nivelul sistemului sanitar românesc de atunci. În ultimii 25 de ani însă, multe centre de transfuzie s-au degradat până la un nivel inimaginabil.

Asociația React a pornit o campanie de renovare a centrelor de donare din țară. Până acum au fost reabilitate 8 centre din București, Buzău, Cluj Napoca, Giurgiu, Iași, Slatina, Suceava și Târgu Jiu. De acum înainte, aproape 130.000 de donatori vor putea face un bine altora în condiții foarte bune.

Reabilitarea centrelor de transfuzie a fost posibilă în urmă unei investiții de 348.530 euro din partea Fundației Vodafone România, în cadrul programului “O șansă pentru viață”.

Comentează