MANAFU*

Abonamente Evensys

A facut cineva o campanie de Twitter Ads?

Anul trecut, la un moment dat, am vrut să testez serviciul de advertising al Twitter. Era un moment în care Twitter făcea push pe promovarea în reţea. Surprinzător pentru mine a fost să descopăr că din România nu îmi puteam gestiona singur campania. Erau tot felul de ţări (şi nu o spun neapărat în sens peiorativ) în listă şi mă mirăm de ce nu ne regăsim în planurile lor.

A fost uşor să îmi explic singur: Twitter nu avea o piaţă în România. Am scris deja de câteva ori pe tema asta aici, aiciaici şi aici.

Astăzi am primit un e-mail de la Twitter pentru contul Evensys, în care mi se aducea la cunoştinţă că pot folosi reţeaua pentru a face publicitate în 200 de pieţe. Nu am vrut să cobesc, aşa că nu am verificat dacă ţara noastră e în listă. Ar fi un pic chiar culmea să nu fie! Între 200 de ţări…

Am dat cu încredere click pe link-ul Start a Campaign şi am ajuns într-o interfaţă foarte prietenoasă pentru gestionarea reclamelor. Întâi am fost invitat să aleg obiectivul campaniei: atragere de followers, click-uri sau conversii, interacţiune pe un tweet, instalare aplicaţii, lead-uri. Apoi am ajuns în formularul de mai jos.

Aici m-am oprit şi m-am gândit să întreb în jur. Nu am nimic de promovat acum. Poate cineva dintr-o agenţie ori o campanie a încercat deja serviciul. În ultimul an, eu am văzut doar o singură reclamă în fluxul Twitter, la Samsung.

Twitter-Ads

Sursa foto: © Neirfy | Dreamstime.com

2 comentarii

  1. dragos says:

    Orange acum cateva luni.

  2. Liviu R. says:

    se misca bine twitter ads, permite cateva tehnici de targetare destul de misto (sigur, sunt specifice formatului retelei de socializare). rezultate in .ro, pe ads, destul de slabute (bugete mici, costuri reclame twitter destul de piperate, reach cat sa zici ca supravietuieste reteaua). se intrevede, asa slabut, o sansa pentru aplicatiile de mobil, care promovate pe twitter pot atinge obiective indraznete (numar mare de instalari, in special). pe .it, .uk si .us, se vede insa masinaria destul de bine unsa a twitter ads.
    in orice caz, au facut modificari masive fata de ce era acum un an de zile.

Comentează