MANAFU*

Abonamente Evensys

Cum ar putea sa arate catalogul IKEA în viitor

Niște tineri de la Near Future Laboratory au imaginat un catalog IKEA din viitor. Au ales acest brand pentru că este cunoscut în toată lumea, iar obiectele pe care ni le prezintă acum catalogul IKEA sunt obiecte simple – scaune, paturi, covoare, diverse decorațiuni. Ei au creat, în doar câteva pagini, o lume plină de lucruri vii.

Printre acestea, merită amintite:
• patul care îți știe preferințele (densitatea saltelei, “pufoșenia” pernei etc.) – iar tu vei putea să imporți acele preferințe în camera de hotel pe care o închiriezi, dacă face parte dintr-o rețea parteneră IKEA
• covorașul din mușchi care crește peste podelele existene, curățând ambientul
• șamponul și balsamul care se refac singure, prin biosinteză și regenerare genetică, tu plătind doar un abonament lunar pentru acest stoc de produse de îngrijire care nu se va epuiza niciodată
• baldachinul care taie orice legătură cu exteriorul, asigurând un somn liniștit, plus perdelele care emit lumină
• blatul de bucătărie interactiv, care transformă gătitul într-o experiență inedită, toată suprafața fiind un afișaj inclusiv cu funcție de cântar.

Citiți mai multe în postul lor de pe Medium.

Comentează