MANAFU*

Abonamente Evensys

Experienta mea cu Bitdefender Total Security Multi-Device 2017

Bitdefender a lansat suita de soluții de securitate Bitdefender Total Security Multi-Device 2017, un pachet care oferă protecție atât pentru toate dispozitivele, cât și pentru toată familia. Noua versiune se bazează pe cloud, iar algoritmii de inteligență artificială elimină riscurile de pierdere a datelor, generate de virușii ransomware. Despre virușii ransomware care folosesc criptarea pentru a restricționa accesul la fișiere, solicitând ulterior recompensă în schimbul cheii de decriptare, și temerile mele v-am vorbit în articolul acesta.

Am mai folosit antivirusul Bitdefender, versiunea 2016, despre care poți citi aici, iar acum am decis să trec la suita Total Security Multi-Device 2017, de data aceasta pe un dispozitiv cu Windows.

Noua soluție de protecție de la Bitdefender poate fi achiziționată sub forma unui pachet pentru 5 sau 10 dispozitive. Instalarea am făcut-o direct din consola Bitdefender Central, interfața de unde administreaz contul și dispozitivele. Am descărcat installer-ul fără a folosi CD-uri, după care am urmat pașii simpli de instalare.

După instalarea suitei, pentru activare mi-au fost necesare doar datele de autentificare de pe platforma Bitdefender Central. Pentru crearea unui cont aveți opțiuni foarte simple precum autentificarea folosind contul de Facebook, Google sau Windows Live.

Odată instalat, în Bitdefender Total Security 2017 veți găsi o interfață foarte intuitivă, cu un meniu în partea stângă asemănător cu cel al unui site responsive.

interfata-bitdefender-2017

Primul lucru pe care l-am observat a fost că modul Parental Advisor – util pentru protecția copilului care a început să utilizeze calculatorul – a păstrat toate setările de la instalarea Bitdefender 2016.

parental-advisor-bitdefender

Ce opțiuni oferă Bitdefender Total Security Multi-Device 2017

Suita 2017  permite protecția dispozitivelor PC, Mac, a tabletei și telefonul mobil folosind un singur abonament. Pachetul include:
• Antivirus Total Security 2017: compatibil cu Windows 7, Windows 8 și Windows 10.
• Antivirus pentru Mac: compatibil cu OS X Mountain Lion (10.8.5) sau mai nou.
• Bitdefender Mobile Security: compatibil cu sistemul de operare Android 3.0 Honeycomb sau mai nou.

Soluțiile Bitdefender 2017 includ și funcționalitatea Wi-Fi Security Advisor, care verifică gradul de securitate a rețelelor wireless și apoi raportează vulnerabilitățile depistate.

Prin Bitdefender Central puteți activa acum camera foto sau a webcam-ul pentru a face fotografii când dispozitivele sunt pierdute sau furate.

anti-theft

Protecția Time Machine pentru Mac previne copierea datelor de persoane neautorizate, asigurând readucerea sistemului la starea inițială chiar și după un atac cu ransomware, fapt imposibil în absența unei soluții de securitate cu această funcționalitate.

Am găsit foarte util Browserul de plăți online Safepay care securizează tranzacțiile bancare electronice atunci când navighez pe Internet, fiind conectat la rețelele Wi-Fi. Este în sine un browser care oferă și salvarea unor bookmarks.

Safepay-browser-bitdefender

Modulul Disk Cleanup scanează toate fișierele mari de pe calculator cât și pe un hard extern sau memory stick, iar ulterior vei putea șterge foldere întregi, fără a mai instala alte programe separate.

disk-cleanup-bitdefender

Modulul OneClick Optimizer m-a ajutat să șterg toate fișierele temporare de pe PC împreună cu fișierele și regiștrii aplicațiilor pe care le-am dezinstalat de-a lungul timpului, oferindu-i astfel un pic de performanță calculatorului.

oneclick-optimizer-bitdefender

O facilitate interesantă este Wallets, un portofel virtual care îmi poate stoca cardurile bancare, datele de logare de Internet banking, cât și toate datele de autentificare pe care le folosesc zi de zi.

Până acum foloseam sincronizarea din Chrome a parolelor, însă soluția de la Bitdefender îmi oferă posibilitatea să folosesc aceste parole pe toate browserele și am posibilitatea să setez un profil separat pentru fiecare dispozitiv sau unul universal. Această funcție mă încurajează să aleg parole diferite și complexe pentru fiecare site în parte.

wallets-bitdefenderDacă nu ați testat până acum suita, aveți la dispoziție timp 30 de zile să vă convingeți de toate avantajele acestui antivirus.

5 comentarii

  1. cristina says:

    si concursul unde e?:)

  2. zoltybogata says:

    De preț nu ai pomenit nimic, cât e prețul? Multă sănătate

  3. Incep sa iubesc brandul asta mai ales ca acum si-au deschis un suuuper birou la Iasi 😀

  4. alexey says:

    uite aici Bitdefender Internet Security 2017 – Licenta Gratis pentru 1 An: http://www.mocasoft.ro/bitdefender-internet-security-licenta-gratis/

  5. Si anul acesta am 3 abonamente de la Bitdefender cu cea mai recenta suita din laboratoarele lor. Ca de obicei, le voi acorda prin tragere la sorti. Detalii complete aici: https://www.manafu.ro/2018/08/incredere-internet/

Comentează