MANAFU*

Abonamente Evensys

Prin culisele Fashion Days

Există multe soluții la cheie pentru cei care vor să lanseze un magazin online. Poate fi o afacere de familie sau un business după job. Viitorul comerțului este sigur online. Și deși pare un lucru ușor de făcut, lucrurile se “complică” când site-ul crește și iar crește. Pentru noi consumatorii, clienții, bucătăria unui magazin online este o necunoscută. Ne uităm pe site la produsele care ne interesează, alegem ce ne place mai mult, adăugăm în coșul virtual și apoi încheiem tranzacția. Dar cum ar fi să ne uităm în spatele acelor pagini web și să intrăm în culise.

O vizită la Fashion Days

Am intrat pentru o ședință foto. Mă așteptăm să văd două-trei camere, un mic studio cu câțiva oameni. Asta mi-am imaginat când am ajuns la Fashion Days pentru sesiunea foto din campania noii colecții de toamnă- iarnă. Am descoperit însă ceva imens. Cu adevărat impresionant. Și pentru că imaginile sunt mai relevante decât cuvintele, vă las să urmăriți un reportaj realizat live pe Facebook în urmă cu câteva zile.

Am vizitat așadar studioul de producție al Fashion Days, locul în care se realizează conținutul pentru site și unde lucrează zilnic peste 60 de oameni din totalul de 400 angajați ai companiei. Este o adevărată agenție de publicitate aici, probabil cea mai mare echipă de content marketing de la noi.

Cine este Fashion Days?

Lansat în 2009 de un grup de investitori elevețieni, Fashion Days a pornit ca un mic site de vânzări private, în care numai membrii puteau cumpăra produsele afișate. De atunci, magazinul a evoluat ajungând să fie astăzi destinația de shopping de fashion No 1 în România. Include astăzi peste 500.000 de produse de la 1.000 de branduri și acoperă deja trei țări: România, Ungaria și Bulgaria.

Campania de toamnă-iarnă

Pentru sezonul rece, Fashion Days a lansat o campanie de promovare pe conceptul “Reinventează-te în fiecare zi”, dezvoltat de agenția Graffiti BBDO. În centrul campaniei se află 10 personaje principale: Artista, Vedeta, Ispita, Exploratorii, Prințesa, Cea mai bună prietenă, Campioana, Rebela, Inspirația și Regina Nopții. Astfel, echipa de specialiști Fashion Days oferă, prin campania de comunicare, inspirație pentru un look în tendințe și te îndeamnă să experimentezi noi stiluri în fiecare zi. Mai mult, cu această campanie, Fashion Days anunță noi branduri în portofoliul său, precum Marella, Max&Co, Sportmax Code, IKKS, Trussardi, Zee Lane Collection etc.

***
Autorul blogului Manafu.ro este implicat în campania de promovare Fashion Days.

1 comentariu

  1. Fetecustil says:

    Fashiondays este deja un coles, mai ales de cand s-a afiliat cu un mare ecommerce din Romania. O resursa buna pentru moda

Comentează