M A N A F U *

MANAFU*

Pinterest da tonul cautarilor vizuale in 2017

Spunem de ceva vreme că vizualul contează cel mai mult acum în mediul online, însă tot ce știm în acest moment este doar începutul. Există multe tehnologii și ele nu sunt numai despre filtre foto sau măști haioase aplicate pozelor. Una dintre ele este dezvoltată de Pinterest și se numește Lens. Încă în stadiu beta, Pinterest Lens este o funcție pentru căutarea de imagini similare.

În aplicația mobilă Pinterest, atunci când deschizi un pin, îți sunt sugerate imagini similare. Cu ajutorul uneltei pinpoint, poți selecta o arie din imagine și să faci o căutare după elementul selectat. Algoritmii cu care sunt analizate imaginile au fost mult îmbunătățiți, prin urmare, era foarte simplu să găsești zeci, chiar sute de imagini similare. De exemplu, căutarea după un tatuaj reprezentând un buchet de flori a returnat câteva zeci de pin-uri cu imagini de același gen.

Cu Lens, Pinterest face acum încă un pas important în căutările vizuale. Astfel, atunci când cuvintele nu te ajută să găsești ceea ce căutai, descoperirea vizuală (Visual Discovery) poate face asta pentru tine. Visual Discovery îți arată imagini care pot fi înrudite cu ceea ce ai văzut anterior. Tu trebuie doar să faci o poză

Așa cum arată și clipul, întâi fotografiezi și apoi trăgi cerculețul Visual Discovery peste obiectul după care vrei să faci căutarea – o pereche de pantofi, să zicem. Aplicația va filtra această informație și va afișa imagini care au legătură cu acei pantofi: modele în același stil, idei pentru a combina pantofii cu articole de îmbrăcăminte etc.

Comentează