M A N A F U *

Advertisement

MANAFU*

JsCamp

Incepe noul sezon “Game of Thrones” la HBO

HBO are o lungă istorie cu producții care au cucerit micile ecrane. Boardwalk Empire, Oz, Sex and the City, The Sopranos sunt unele dintre cele mai bune seriale TV din ultimii 20 de ani. Însă deasupra acestora și deasupra tuturor lansărilor din utimii 5-6 ani, stă fenomenul Game of Thrones. Iar mulți dintre noi au numărat orele până la debutul sezonului 7.

Este probabil și cel mai așteptat sezon, nu doar pentru că s-a lăsat un pic mai mult așteptat anul acesta, ci mai ales pentru că, în sezoanele recente, audiența a crescut considerabil. Ultimul episod al seriei a șasea a stabilit un nou record de audiența. Aproape 9 milioane de oameni l-au privit live. Mai mult, fiecare episod al seriei a fost urmărit într-o săptămână, în medie, de peste 23 de milioane de telespectatori.

An de an, am așteptat “să vină iarna”. Acum, în această nouă serie, “iarna e deja aici” și promite multă acțiune episod de episod, cu intrigi puternice și amenințări mai mari ca oricând. Poveștile personajelor principale încep să se lege între ele, iar acțiunea se desparte de seria A Song of Ice and Fire, urmând un curs nou, care i-a făcut pe fani să nască tot felul de teorii.

Daenerys Targaryen a pornit în sfârșit spre Westeros cu armatele ei, dragonii și noua Mână a Reginei, Tyrion Lannister. Jon Snow a fost numit Regele Nordului, după ce l-a învins pe Ramsay Bolton în Bătălia Bastarzilor și a redat Winterfell-ul Casei Stark. În Debarcaderul Regelui, Cersei Lannister a ajuns pe Tronul de Fier. Însă, pe măsură ce alianțe vechi se destramă și unele noi se leagă, o armată de Umblători Albi mărșăluiește spre Zid, amenințând să pună capăt pentru totdeauna urzelii tronurilor.

Pentru mine, Game of Thrones este serialul ultimilor 5 ani. Și nu doar de pe HBO și HBO GO. Este în topul preferințelor mele, pe care le anunț an de an pe blog. Este seria pe care cu siguranță aș privi-o dintr-o răsuflare, dacă ar fi disponibilă, de la început, integral pe HBO GO, dar pe care prefer să o savurez cât mai mult, bucurându-mă că trebuie să mai aștept o săptămână pentru un nou episod.

Sezonul 7 a avut premiera la HBO pe 17 iulie de la ora 04:00 și este disponibil și pe HBO GO. Află mai multe informații despre difuzarea serialului în România!

În urmă cu 20 de ani, HBO lansa sloganul It’s not TV. It’s HBO. Astăzi, acesta ar putea fi interpretat prin It’s not a TV Series. It’s Game of Thrones.

Concurs cu premii Game of Thrones

Am şi un concurs pentru voi, cu 3 premii: 2 premii cu o brăţară Games of Thrones, o cană, un caiet, un tricou şi o cutie cu o sticlă de vin şi un pocal regal şi un premiu cu o brăţară Games of Thrones, o cană, un caiet şi un tricou. Lansez concursul, acum la debutul seriei a 7-a și voi acorda premiile prin tragere la sorți la finalul săptămânii, când va fi difuzat cel de-al doilea episod. Tot ce trebuie să faceți este să răspundeți în comentarii la întrebarea: De ce îţi place serialul Games of Thrones? De ce te uiți la el?

102 comentarii

  1. Elsa says:

    Urmaresc Game of Thrones pentru ca este un serial incitant,imprevizibil si foarte bine realizat

  2. Rada Sarbu says:

    Am citit cartile, mi-au placut enorm de mult si am vrut sa ii dau si serialului o sansa (desi m-au cam dezamagit multe ecranizari facute dupa anumite carti). Pur si simplu m-a captivat de la primele episoade, asa ca am ramas o mare fana si o sa il urmaresc pana la final.

Comentează