MANAFU*

Abonamente Evensys

În vizită la clinica Emerald

Două boli sunt cauzele celor mai multor decese atât în Europa, cât și la nivel mondial. Organizația Mondială a Sănătății spune că peste un sfert dintre cele 56,4 milioane de decese înregistrate la nivel mondial în 2015 au fost de bolile de inimă şi accidentul vascular cerebral.

În România, bolile cardiovasculare fac cele mai multe victime, infarctul fiind principala cauză a deceselor. La fiecare 30 de minute, un român suferă un infarct şi unul din zece pacienţi nu supravieţuieşte potrivit Societăţii Române de Cardiologie. Datele Institutului Național de Statistică ne spun că, la fiecare 3 minute, un român își pierde viața din cauza bolilor cardiovasculare.

Datele de mai sus au fost făcute publice în ultimul an și ne pun față în față cu o realitate cruntă, pe care trebuie să o înțelegem mai întâi și apoi să o prevenim și, după caz, să o tratăm.

Lansarea clinicii Emerald în București

Cu o investiție de 1,4 milioane de euro, o susținerea unui grup de servicii medicale răspândit în Grecia, Cipru, Bulgaria și România și cu o echipă cu experiență și pregătire în străinătate, la finalul lunii aprilie, clinica Emerald și-a deschis oficial cabinetele pentru public, în nordul Capitalei.

Emerald este un centru medical multidisciplinar, specializat în cardiologie, neurologie și imagistică prin rezonanță magnetică (IRM). Clinica oferă și servicii de medicină internă, ceea ce ajută la o evaluare unitară a pacientului.

Centrul dispune de echipamente noi, care oferă posibilitatea de a efectua explorări cardio-IRM și neuro-IRM, conform celor mai înalte standarde existente la ora actuală. Toate serviciile clinicii sunt disponibile aici (link spre site).

Față în față cu medicii de la Emerald

În România, sunt mulți medici buni, specializați și dedicați pasiunii lor. Deși unii medici aleg cariere în alte țări, cei mai mulți aleg să rămână și să evolueze în mediul de stat și privat de la noi, iar alții chiar se întorc acasă după stagii importante la școli înalte.

În vizita mea la evenimentul de lansare a clinici Emerald, am cunoscut parte din echipă. Sunt atât medici cu experiență multă, unii chiar profesori cu vechime și membri în asociații respectate, cât și tineri specializați în străinătate sau în țară, dornici să aducă medicina în România la nivelul serviciilor de afară.

Dr. Razvan Alexandru Capșa este directorul medical al centrului, un practician cu un background solid în radiologie și imagistică, membru al mai multor societăți de profil și șef de lucrări la UMF „Carol Davila”.

Dr. Sebastian Onciul este medic specialist cardiolog, asistent universitar al UMF „Carol Davila” și fost bursier în Anglia, în domeniul Rezonanței Magnetice Cadiovasculare.

Dr. Alexandra Pavăl s-a specializat în medicină internă și urmează un doctorat în Cardiologie la UMF „Carol Davila”. Este implicată în congrese și conferințe internaționle și contribuie în publicații de specialitate.

Cei trei mi-au fost interlocutori într-o discuție relaxată, dar plină de informații utile, pe holurile și în cabinetele clinicii Emerald. Iată ce i-am întrebat:

De ce este acest loc unul special?
”Avem o filosofie diferită de cea cunoscută de cei mai mulți pacienți. Nu abordăm direct boala, așa cum se așteaptă oricine atunci când merge la medic. Preferăm să abordăm omul, determinând diagnosticul printr-o serie de investigații specifice, explicându-i apoi afecțiunile într-un cadru cald și familiar și, la final, stabilind împreună planul de tratament. Numim această filosofie Afli. Înțelegi. Alegi. Tot ce vedeți aici – de la lumină și miros la mobilier, dotări medicale și felul în care ne adresăm pacienților de la primire până la plecare – oferă un grad înalt de confort pacientului și sentimentul de grijă și atenție pe care cu toții îl căutăm de fiecare dată când mergem la medic.

Cât de importantă este prevenția bolilor?
În medicina modernă, tratamentul profilactic este cel mai indicat și preferat atât pentru că sporește șansele de a evita apariția bolilor grave și chiar a deceselor, cât și pentru că scade costurile tratamentului. Accesul la servicii medicale și tehnologii de ultimă oră are un preț destul de mare în țările dezvoltate. La Emerald, avem un pachet de servicii care susțin prevenția, dedicat celor care lucrează în condiții de presiune și stres, celor cu predispoziție față de bolile cardiovasculare și, în general, celor care se îngrijesc constant de sănătatea lor.

Care este abordarea în cazul persoanelor diagnosticate deja?
Este foarte important pentru cei diagnosticați deja cu o boală cardiovasculară să intre într-un program de observație periodică, prin care să urmărească stadiul actual și să preîntâmpine eventuale complicații, reușind astfel să își prelungească efectiv viața.

De ce este important aparatul IRM?
Reușim din acest moment să punem la dispoziția pacienților o investigație nouă în România, dar foarte utilizată în alte țări europene dezvoltate. Rezonanța magnetică cardiacă de stres oferă informații cu privire la structura și funcția inimii, atât în repaus cât și în condiții de stres. Pentru această investigație beneficiem de un aparat de imagistică prin rezonanță magnetică utilat la cele mai înalte standarde din acest punct de vedere. Spre deosebire de examenele radiologice standard sau de CT (Computer-Tomograf), aparatul IRM nu folosește raze X și astfel nu implică iradiere. Corpul pacientului este „scanat” cu unde electromagnetice, care preiau informațiile ce sunt transformate ulterior de un computer în imaginile utile pentru diagnosticare.

Cât de repede sunt oferite rezultatele investigațiilor?
Dorința noastră este să avem un ciclu complet la o singură vizită a pacientului, de aceea am pregătit o sală specială pentru oferirea și analiza rezultatelor, după încheierea investigațiilor. Cele mai multe rezultate sunt deci anunțate pe loc și sunt baza planului de tratament pe care îl oferim la finalul vizitei. Pentru investigațiile complexe, estimăm un termen de o zi – două maximum.

Care sunt costurile pentru serviciile Emerald?
Prețurile noastre sunt aliniate la cele ale serviciilor medicale de top din România și mult mai avantajoase față de cele din alte țări. Investigațiile de bază (Angio IRM cerebral) pornesc de la 200 lei, iar cele complexe (IRM cardiovasculară) ajung la 1800 lei. Suntem în curs de semnare a contractelor cu CNAS pentru toate specializările, ceea ce va permite acoperirea cheltuielilor.

Emerald este o experiență medicală colectivă, ce promite că va pune accent pe calitate (consultație personalizată) și nu pe cantintate (un număr mare de pacienți). Îi puteți vizita în București pe strada Nicolae Caramfil nr 75 sau online pe www.emeraldmed.ro. Programări se pot face și la numărul scurt 021 9814.

***

Blogul Manafu.ro este implicat în campania de comunicare a clinicii Emerald

1 comentariu

  1. […] Cu o investiție de 1,4 milioane de euro, o susținerea unui grup de servicii medicale răspândit în Grecia, Cipru, Bulgaria și România și cu o echipă cu experiență și pregătire în străinătate, la finalul lunii aprilie, clinica Emerald și-a deschis oficial cabinetele pentru public, în nordul Capitalei. Citește tot articolul aici. […]

Comentează