MANAFU*

Abonamente Evensys

Pegas lansează programul de bike sharing fără stații de parcare

Le-am văzut întâi la Viena, anul trecut. Stăteau libere, pe trotuar, fără să fie legate de un gard sau prinse într-un rastel. M-am oprit chiar să fac o poză. Atunci am aflat prima dată de sistemul de smart bike sharing. Apoi le-am văzut anul acesta la Milano, pe o ninsoare cu fulgi mari. În ciuda vremii de afară, cineva le folosise de curând.

Bicicletele de închiriat (bike sharing) nu mai sunt de mult timp o noutate pentru noi. Există deja de mulți ani programe care încurajează mersul pe bicicletă. Ajungi la un centru dedicat, iei bicicleta, o folosești cât ai nevoie și o lași apoi la un alt punct dedicat.

Ce am văzut eu în Viena și Milano duce bike sharing-ul la nivelul următor. Bicicletele nu mai sunt returnate la o stație de parcare. Au un sistem antifurt integrat, sunt controlate prin GPS, iar toată activitatea lor este controlată printr-o aplicație mobilă. Acest sistem a ajuns acum și în București datorită Pegas.

Serviciul Ape Rider va aduce în Capitală 2.000 de București și speră să ajungă la 100.000 de utilizatori până la finalul anului. Ulterior, dacă va fi cerere, serviciul se va extinde și în alte orașe.

Pentru a folosi Ape Rider, trebuie mai întâi să îți instalezi aplicația mobilă (Google Play și App Store) și îți înregistrezi cardul bancar. Trebuie să știi că, pentru început, serviciul îți va bloca 69 de lei, ca o garanție pentru eventuale daune. Suma va fi restituită în momentul în care renunți la aplicație. Deschizi aplicația și vei vedea o hartă a bicicletelor disponibile și a parcărilor virtuale. Deși nu există centre de parcare, ai totuși anumite zone în care trebuie să lași bicicleta. Dacă depășești linia de parcare virtuală, aplicația va considera că nu ai încheiat cursa.

Vei plăti 1,9 lei pentru 30 de minute. Deblocarea bicicletei se face prin scanarea codului QR de pe bicicletă, iar încheierea cursei se face prin închiderea manuală a sistemului de securizare aflat la roata din spate. Ai, de asemenea, posibilitatea de a rezerva cea mai apropiată bicicletă Ape Rider, asigurându-te astfel că nu o va lua altcineva înaintea ta.

Vino la lansarea Ape Rider!

Evenimentul oficial de lansare va avea loc sâmbătă, 12 mai, începând cu ora 10.00, la Berăria H, în Parcul Herăstrău. Pegas aduce flota de biciclete Ape Rider pentru un marș organizat spre Piața Universității. Pentru participarea la marșul oficial de lansare, Pegas oferă un credit inițial de 100 lei direct în aplicația deja descărcată.

 

6 comentarii

  1. obosit mereu says:

    bicicleta copilarii mele , ma bucur ca se relanseaza!

  2. […] Bike sharing de la Pegas. FĂRĂ stații de parcare. – genial. Stațiile alea sunt o mare piedică […]

  3. sa fie cu noroc si la mai multe orase

  4. […] O idee foarte mișto de la Pegas pentru biciclitul în oraș: sistemul de bike sharing dockless Ape Rider. Sâmbătă se pedalează prin Herăstrău. Întâlnirea se face la ora 10:00, la Berăria H. Mai multe informații despre acest program de bike-sharing găsiți la Manafu. […]

  5. Mm says:

    Daca le si produceau integral in Ro si nu asamblate din piese chinezesti, felicitarile erau integrale…

  6. Nu stiu detaliile astea. Insa ma gandesc ca e greu sa produci in Ro fara sa ai si o cota mare din vanzari. Pegas are o cota mica din piata, pentru ca mai toti romanii prefera sa cumpere biciclete ieftine facute in… China.

Comentează