MANAFU*

Abonamente Evensys

Autoritățile trebuiau să lanseze o platformă de comunicare online

Mai întâi este evident că toți, nu numai oficialii, suntem la prima noastră pandemie și, ca atare, privim și acționăm cu latență la evoluția infecției. Asta înseamnă mai multe lucruri, de la seriozitatea cu care percepem situația până la felul în care ne asumăm responsabilitatea personal. E foarte greu să nu mai dai mâna cu oamenii, să stai acasă, să te abții să nu cumperi de toate. Și asta pentru că nu ni s-a mai întâmplat și privim lucrurile circumspect, la fel cum au luat-o și italienii. Noi avem norocul că suntem mai la est și am văzut ce s-a întâmplat acolo.

Același lucru se întâmplă și cu comunicarea. Este sporadică, neunitară, lipsită de o persectivă profesionistă și nu este ușor de înțeles de către mase.

Din această perspectivă, am fi avut nevoie de un centru unic de comunicare, care ar fi adunat comunicatele și informările tuturor decidentilor și organizațiilor guvenamentale care gestionează această criză și care ar fi avut două roluri: să informeze și să apere împotriva dezinformării.

Deși există un comandament de criză, acesta nu are la dispoziție un instrument de comunicare online centralizator. Ca soluție intermediară, mi se părea fezabil să se contracteze o pagină specială pe cele mai citite trei publicații de știri de pe piață și un redactor să fie în contact direct cu aceste instituții și să organizeze aceste informații într-o abordare oficială a tratării subiectului.

Peste câteva săptămâni cred că vom avea un centru de comunicare, dar rămâne o concluzie importantă pentru viitoarele situații care reclamă această abordare. În această lume a informației instantanee și a multiplelor surse de informații (fiecare cu interesele atașate), o sursă oficială și credibilă unică reprezintă un mare pas înainte în comunicarea cu o populație speriată și dezorientată.

Articol dintr-o serie de 12 puncte de vedere scrise de profesioniști din marketing, comunicare și digital, care au constituit primul newsletter special FOMO. Nu știi ce e FOMO? Află aici!

1 comentariu

  1. […] Autoritățile trebuiau să lanseze o platformă de comunicare online […]

Comentează