MANAFU*

Abonamente Evensys

Cum să îți gestionezi finanțele personale când lucrezi de acasă

Provocările lucrului de acasă vin la pachet și cu anumite beneficii de care trebuie să fim conștienți și să profităm în gestionarea eficientă a banilor tăi.

Bugetul personal e un pas vital în controlul finanțelor personale. Banii trebuie calculați întotdeauna pe 12 luni, atât cei care intră dar și cei care ies. Știu că e greu să mai știi azi ce-ți intră în septembrie și este greu să-ți influențezi veniturile rapid. Dar cheltuielile cu siguranță trebuie văzute pe termen lung. Poți descărca gratuit formularul de buget de aici.

Lucrul de acasă aduce beneficii când vine vorba de cheltuieli. Iată doar câteva categorii pe care te invit să le evaluezi și să aloci sumele economisite către 2 fonduri vitale pentru fiecare persoană / cuplu: Fondul de Urgență (1000 – 2000 lei cash în casă) și Fondul de Siguranță (minim 3 luni de cheltuieli vitale).

Masa de prânz este o categorie care poate înghiți sume consistente atunci când apelezi la catering / delivery în locul mâncării gătite acasă  și luată la pachet. La cursurile din companii am întâlnit frecvent cursanți care muncesc două luni pe an doar pentru a-și asigură masa de prânz în oraș.

Când vine vorba de transport, un simplu calcul pe 12 luni i-a arătat unui angajat la un mare retailer că Uber îl costă aproximativ 6000 lei / an adică 1 luna și jumătate de muncă. Costurile cu mașina personală sunt și mai mari. Când aduni cele 12 categorii de cheltuieli legate de mașină pe care le găsești în buget, vei înțelege că poți munci 2-3 luni pe an doar să te deplasezi. E enorm! Calculează-ți cât economisești aici, schimbă-i în euro și pune-I într-un plic în sertarul cu șosete.

Capriciile, cafeluțele, viciile, gustările, știi tu, acele “mi-e poftă de ceva bun…” care se tot adună pe parcursul zilei și pot să-ți scoată sume consistente din buzunar. Fă-ți socotelile și alocă acele sume către siguranța ta financiară. Știu ce-o să faci diseară: o tavă de tiramisu sau niște profiterol.

Lucrul de acasă ne ține departe de tentațiile mall-urilor, de culorile și mirosurile din vitrine, de oferte speciale și de cumpărăturile de impuls. Mare grijă să nu înlocuiești asta cu browsing-ul de plictiseală pe magazine online. Ține-ți banii în buzunar și fă-ți ordine în hainele și pantofii pe care îi ai deja. O să fii surprins să vezi că unele din ele au încă etichetele atașate. Cel mai bun indicator al garderobei tale este coșul de rufe în care vei regăsi în fiecare săptămână cam aceleași bluze, tricouri și pantaloni în care te simți cel mai bine.

E cazul să faci puțină ordine în hainele, obiceiurile și finanțele late. Acum ai tot timpul la dispoziție. Get busy! Be Safe!

Fotografia unui birou de acasă în vremea Coronavirusului. Sursa: Alin Popescu

Articol dintr-o serie de 12 puncte de vedere scrise de profesioniști din marketing, comunicare, media, digital șu business, care au constituit a treilea newsletter special FOMO. Nu știi ce e FOMO? Află aici!

3 comentarii

  1. Foxi says:

    Lucratul de acasa in aceasta perioada e perfect! Ai cu ce sa-ti ocupi mintea ziua, iar seara te poti relaxa uitandu-te la serialul preferat sau activitati cu familia…in acelasi timp economisesti si banuti!

  2. No, io lucru mereu de acasa, de 20 de ani. Adica cosesc iarba la animale, apoi cand nu am ce face, adica niciodata, mai repar la batrana mea Dacie, din 1986. Noroc cu smartfoanele astea ca mai am timp si de internet, mai ales in weekend – cazul de fata. Adica voiam sa spun ca sunt pregatit de carantina cel putin un an. La noi la tara avem numa un politai, seful de post, ala are si el treaba toata ziua, numa pe strazi nu umbla, iar duminica se hodineste, deci noi ne fa cem de cap. Masti nu sunt la supermarketul din centru, 20 mp deschis de veciunl meu Grozavu Costica. Manafule, e prima oara cand iti scriu, desi te urmaresc de ani buni! Sanatate sa ai, sa ne mai zici cum sa rezistam si peste 9 luni, ca acu ii ghini, ghini di tat cum zice un pretin de-al meu!

  3. Razvan says:

    Abia am inceput sa ma acomodez cu lucratul de acasa… si da, am redus putin cheltuielile in perioada asta 🙂

Comentează