MANAFU*

Abonamente Evensys

Va dau intalnire la TIFF si FITS si poate mergem la film impreuna!

Gala de inchidere_foto panou_08.06.2013_TIFF 2013_Nicu Cherciu - NIC_5400

Anul acesta reusesc sa “impusc doi iepuri” dintr-o lovitura. Ajung la TIFF, pentru prima data, si ma reintorc la FITS. Plec pentru o saptamana intr-o aventura publicistica alaturi de Cristina Bazavan, cu un proiect Raiffeisen Bank, dar si ca blogger oficial al celor doua evenimente. La Sibiu, neobositul Dragos Asaftei ne va fi companion, pentru a capta magia spectacolelor de strada si nu numai.

Ne propunem sa intram in spatele scenelor, sa intalnim oameni interesanti si sa aducem in prim plan numai lucruri frumoase. Pana atunci, fac o invitatie la film celor care vor fi in Cluj-Napoca saptamana viitoare. Am 7 invitatii duble de oferit.

Cer doar un raspuns la intrebarea: “Ce film romanesc va place cel mai mult?”, lansat dupa 1989. Daca primesc mai multe raspunsuri, ofer invitatiile prin tragere la sorti. Luni anunt castigatorii. Iar de miercuri imi stabilesc cartierul general in mijlocul festivalului.

Indrazniti cu un raspuns si poate mergem impreuna la film!

***
Raiffeisen Bank este sponsor principal al TIFF si co-prezentator al Zilelor Filmului Romanesc. Festivalul international de film se afla la a 13-a editie si se desfasoara intre 30 mai si 8 iunie. La Cluj-Napoca, fireste!

21 comentarii

  1. […] ca sa puteti cistiga cele 7 invitatii duble, trebuie sa spuneti care este filmul romanesc (post 89) care v-a placut cel mai mult. si daca nu aveti noroc sa cistigati la mine, incercati si la Cristian Manafu. […]

  2. Sincera sa fiu plonjez intre “Cum mi-am petrecut Sfarsitul Lumii” si “Amintiri din Epoca de Aur”, dar primul film m-a atins mai mult 😀

  3. Sinziana says:

    “Pozitia copilului”, pentru ca nu degeaba a fost atat de mediatizat si a castigat atatea premii 🙂

  4. Andreea says:

    “Nunta muta” – l-as revedea oricand 🙂

  5. Nuta Lucian says:

    ”Undeva in Est” – Unul dintre filmele noastre bune realizate dupa 1989. Film cu un scenariu bine scris, bine realizat, cu actori mari in roluri care le vin ca o manusa. Printre ei si Actorul martir Calin Nemes, caruia ii pastram o pioasa amintire pentru curajul si sacrificiul sau.

  6. Mina says:

    Greu sa aleg doar unul – “Dupa dealuri” 🙂

  7. Maria D. says:

    Primul nume care imi vine in minte este “Marti dupa Craciun”, l-am vazut tot la TIFF, in prezenta echipei si mi-a placut foarte mult.

  8. Ivona says:

    Mie mi-a plăcut foarte tare ”Și caii sunt verzi pe pereți” pentru că arată cum se descurcă românii cu tehnologia și cât de naivi suntem în anumite aspecte.

  9. Madalina Tolan says:

    “Toata lumea din familia noastra” – Desi am intrat in sala de cinema cu impresia ca ma voi relaxa, filmul fiind o comedie, am iesit din aceeasi sala bulversata. De mult timp nu mi-a produs vreun film o asemenea emotie puternica. Sunt sigura ca filmul a avut o insemnatate speciala mai ales pentru mine, care provin dintr-o familie asemanatoare cu cea prezentata in pelicula. Astfel, am retrait putin din copilaria mea, asistand la certurile personajelor, la interventiile bunicii, la reactia copilei…

  10. Nora M. says:

    Mie mi-a placut Roxanne a lui Valentin Hotea. Vazut in Delta, la Anonimul.

  11. Mihai says:

    Mi-a placut “Ursul” …mi-a placut ca vorbeste despre sacrificiul unor artisti, fie ei si de circ de a continua ceea ce fac si desigur, am invatat ce as putea sa fac cu masina de spalat automata dupa ce se va defecta…un rotisor :))

  12. Ioana C. says:

    Am cautat intre mai multe filme remarcabile – Katalin Varga e unul dintre ele (doar partial romano-maghiar, cu regie britanica), un film atmosferic si hipnotic. Imi mai vin in minte filmele cu tenta sociala, Eu cand vreau sa fluier, fluier sau Cealalta Irina.
    Documentare – remarcabilul Decreteii. Chiar si documentarul jumatate-n gluma, jumatate serios Kapitalism, reteta noastra secreta (aceeasi ‘reteta’, dar pe o tema mult mai dura si cu o realizare temeinica, am vazut-o anul trecut in The Act of Killing).
    Cel mai grozav, in ambele sensuri, cred ca ramane 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile.
    Dar trecandu-le pe toate in revista mi-am adus aminte de impresia lasata in urma, deja de cateva TIFF-uri incoace, de filmele sud-coreene: majoritatea (celor vazute de mine) erau meditatii asupra aceleiasi teme: vina (si ispasirea), explicabil (si admirabil) pentru o tara cu un trecut politic intunecat de cvasi-dictatura, politie politica si crime.
    Stereotipul in discutia despre cinematografia autohtona este: ‘filme romanesti adica mizerie cotidiana repetata in toate filmele. De ce nu pot vorbi, domne, despre altceva?’
    Dar facand un fel de statistica a filmelor romanesti, iata ca tema dominanta nu pare sa fie cotidianul (mizerabil), ci violenta in diferite forme si de diverse tipuri.
    De la violenta inceputului regimului comunist – Dupa-amiaza unui tortionar sau, ca tot aminti cineva de el, Undeva in Est, la cea opresiva a regimului in 4,3,2 sau Decreteii, la filmele cu / despre revolutie (Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii, A fost sau n-a fost) sau la cele despre violenta imanenta in structurile statului si in societate (Politist, adjectiv, Dupa dealuri etc.).
    Nu stiu care sunt filmele voastre preferate, dar se pare ca am identificat subiectul romanesc pe care mai avem inca mult de povestit, inclusiv cinematografic.

  13. Ionut says:

    Moartea domnului Lazarescu

  14. Revo says:

    Daca vă plac filmele românești să încercați și “Bună, Ce faci?”. Eu nu sunt un fan al genului, mai urmăresc câte o producție autohtonă mai mult de dragul diversității. Dar ăsta a fost oarecum amuzant

    P.S: Cristi, să mă excluzi din tragerea la sorți.

  15. Tavi Rus says:

    Terminus Paradis l-am vazut de vreo ori, un film pe care vi-l recomand.

  16. LS says:

    filantropica

  17. Oana says:

    Preferatul meu este “Visul lui Adalbert”, o comedie neagra in stilul The Office, numai ca avem muncitori comunisti in loc de corporatisti si uzina in loc de birou (il recomand, eu l-am vazut in cadrul editiei TIFF 2012).

  18. Liana says:

    Toata lumea din familia noastra – vazut anul trecut la TIFF 🙂

  19. Mara says:

    “A fost sau nu a fost” ramane preferatul meu.

  20. Spanac says:

    Filme românești au fost multe bune. Amintesc de Terminus Paradis (un film foarte bun), amintesc Filantropica (o peliculă de geniu), precum și amintiri din Epoca De aur, la care am râs cu lacrimi.
    Dacă mai ține cineva minte Marfa și Banii?
    Răzvan Vasilescu e un actor bun, pe care nu prea știm să-l apreciem așa cum trebuie.

  21. […] pe blog care este filmul românesc (post 89) care ți-a plăcut cel mai mult. Încearcă și la Cristian Manafu. Și vizitează-i din nou luni, să afli dacă ai câștigat și de unde își ridici […]