Cineva mi-a spus ca invatatura mea de ieri are prea multe intelesuri… Sunt de acord… Sunt de acord si cu tine daca ma gandesc la un anumit inteles sau la mai multe. Dar nu la toate…
aiurea!!!…tocmai, eu spuneam ca nu se pune problema limitelor intr-o prietenie adevarata! cred, totusi, ca nu s-a inteles in felul asta, d-aia intervin si explic.
“In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.” (Mircea Eliade)
Astfel, pornind de la principiul de mai sus, si fara ca limitele sau asa-zisele limite sa mai intre in discutie, discutam despre prietenie…M-am certat pe tema asta si pe faptul ca eu vad prietenia la modul idealist, cu multa lume..dar, prin natura mea, nu pot fi altfel decat suspicioasa…asta nu exclude, totusi, ceea ce sustin referitor la limite…
“O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu “sinceritatile” tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.” Desi cred in cuvintele astea minunate, gresesc de cele mai multe ori si eu, prin posesivitate si neincredere….Pacat, dar daca viata numai d-astea ne invata???
cum spuneai, vezi prietenia la modul idealist si de aceea poate nu o vei vedea sau dori sa o vezi la modul realist. mai stai putin, ca s-ar putea sa iti schimbi parerea…
nu cred ca s-a inteles. nu vad prietenia la modul absolut. tocmai pentru ca am diverse “vicii”, precum suspiciunea exagerata, neincrederea, posesivitatea…mi-as dori totusi sa pot sa ma gandesc ca ar exista cineva care, la orice ora din zi sau noapte, ar sari sa ma ajute…fie cu prezentza, fie cu un gand bun..nu am asa ceva, pt ca nu stiu cum sa ma port sa am asa ceva, pt ca de fiecare data eu am crezut ca am investit cel mai mult..si poate ca n-a fost asa…intelegi?eu cred ca ofer totul, ma ard, dupa care nu ma mai intereseaza!ar fi frumos sa primesti neconditionat, dar nu se intampla asa…:(
Prietenia are o limita, pe care prietenia adevarata nu o cunoaste…
Cineva mi-a spus ca invatatura mea de ieri are prea multe intelesuri… Sunt de acord… Sunt de acord si cu tine daca ma gandesc la un anumit inteles sau la mai multe. Dar nu la toate…
Din pacate da, stiu, prietenia are o limita. Ideea intr-o prietenie cred ca e tocmai sa nu ajungi sa impingi prea tare limitele astea.
… probabil de multe ori consideram ca suntem prieteni cand de fapt doar ne intelegem bine si atat …
aiurea!!!…tocmai, eu spuneam ca nu se pune problema limitelor intr-o prietenie adevarata! cred, totusi, ca nu s-a inteles in felul asta, d-aia intervin si explic.
“In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.” (Mircea Eliade)
Astfel, pornind de la principiul de mai sus, si fara ca limitele sau asa-zisele limite sa mai intre in discutie, discutam despre prietenie…M-am certat pe tema asta si pe faptul ca eu vad prietenia la modul idealist, cu multa lume..dar, prin natura mea, nu pot fi altfel decat suspicioasa…asta nu exclude, totusi, ceea ce sustin referitor la limite…
Spune cineva la un moment dat ca increderea e un cuvant demodat..vorbele astea vin intr-un fel sa iti confirme parerile. ce crezi?
“O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu “sinceritatile” tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.” Desi cred in cuvintele astea minunate, gresesc de cele mai multe ori si eu, prin posesivitate si neincredere….Pacat, dar daca viata numai d-astea ne invata???
Sau, asa cum Nichita spunea: “Prietenii mei nu sunt multi, sunt nenumarati” Asta cred ca e definitia prieteniei: a fi nenumarat!!!
cum spuneai, vezi prietenia la modul idealist si de aceea poate nu o vei vedea sau dori sa o vezi la modul realist. mai stai putin, ca s-ar putea sa iti schimbi parerea…
nu cred ca s-a inteles. nu vad prietenia la modul absolut. tocmai pentru ca am diverse “vicii”, precum suspiciunea exagerata, neincrederea, posesivitatea…mi-as dori totusi sa pot sa ma gandesc ca ar exista cineva care, la orice ora din zi sau noapte, ar sari sa ma ajute…fie cu prezentza, fie cu un gand bun..nu am asa ceva, pt ca nu stiu cum sa ma port sa am asa ceva, pt ca de fiecare data eu am crezut ca am investit cel mai mult..si poate ca n-a fost asa…intelegi?eu cred ca ofer totul, ma ard, dupa care nu ma mai intereseaza!ar fi frumos sa primesti neconditionat, dar nu se intampla asa…:(