MANAFU*

Abonamente Evensys

Jurnal de Cuba: ce vezi, unde stai, unde mananci

Abandonasem ideea de a continua ghidul călătoriei mele în Cuba, din această vară, cu gândul că voi merge oricum şi anul viitor, însă în ultimele zile, două cunoştinţe m-au luat la întrebări despre acest loc exotic din Caraibe. Cuba sună bine pentru foarte mulţi oameni, pare un loc uitat în timp, o altă lume. Şi chiar aşa este.

Cred însă că, înainte de a face acel drum lung spre insulă, ar trebui să te întrebi: De ce merg eu în Cuba? Mergi pentru exoticul locului, pentru plaje, pentru rom şi trabucuri, pentru a explora ţara etc. Eu am ales să fac câte puţin din toate şi cred că a fost o foarte bună decizie. Iniţial, am pornit cu gândul că voi sta mai mult la plajă, cu o carte într-o mâna şi un cocktail cu rom în cealaltă, însă odată ajuns acolo şi fiind la a doua călătorie în zonă, planurile s-au schimbat radical.

Ce vezi în Cuba?

Planul era să merg direct în Varadero, staţiunea estivală cea mai cunoscută şi vizitată de turişti, iar apoi să vin în Havana, pentru câteva zile, înainte de zborul către Europa. Am ales însă să nu stau locului şi să fiu în mişcare cât mai mult.

trinidad1

Trinidad

Din Varadero, am plecat pe câteva trasee turistice. Am văzut Santa Clara, oraşul lui Che Guevara, am ajuns până în Trinidad, un loc însorit, cu case frumos colorate, care îţi dă senzaţia că te-ai întors în timp şi am stat prea puţin în centrul Cienfuegos. Am ieşit în larg cu catamaranul pentru o zi, am intrat în apă cu delfinii şi ne-am odihnit pe Cayo Blanco, o micuţă insulă ruptă parcă din vederile de vacanţă.

vinales

Vinales

În Havana, ne-am prelungit sejurul. E prea frumos oraşul pentru a rămâne doar câteva zile. În plus, sunt atâtea alte locuri de văzut. Am plecat spre valea Viñales, o zona foarte verde, cu o peşteră celebră, am făcut o oprire la casa unor cultivatori de tutun şi am vizitat apoi o fabrică de trabucuri. Am zburat spre Cayo Largo, unde am descoperit cea mai frumoasă plajă din lume (din câte am văzut eu până acum).

Playa Paraiso • Cayo Largo

Playa Paraiso • Cayo Largo

Unde stai în Cuba?

Văd două abordări pentru cazarea în Cuba, însă probabil ai mai multe opţiuni dacă te interesezi un pic mai mult. Fie stai într-un hotel (abordarea clasică), fie închiriezi o casă (abordarea locală). Eu am ales hotelul, din multe puncte de vedere, dar la o vizită viitoare, îmi doresc, măcar pentru câteva zile, să locuiesc şi într-o casă particulară. Am auzit câteva poveşti frumoase.

Hotel Iberostar Varadero

Hotel Iberostar Varadero

Dacă ajungi în Varadero, mai mult ca sigur vei stă într-un hotel. Şi recomandarea mea este să alegi unul cu cât mai multe stele şi regim all-inclusive. Eu am stat la Iberostar Varadero şi am fost foarte mulţumit de condiţiile oferite. Un loc foarte curat şi bine îngrijit, cu o piscină foarte mare, spaţii verzi de relaxare şi o ieşire destul de rapidă la plajă. Dacă vei dori să stai doar la soare în sejurul tău, trebuie atunci să îţi spun că nu vei găsi aici cea mai grozavă plajă. E cam îngustă şi terasată. O altă recomandare, din ce am auzit de la alţii însă, este Hotel Paradisus.

sol

Hotel Sol Cayo Largo

În Cayo Largo, să mergi cu mai puţine aşteptări. Am ales Hotel Sol Cayo Largo, cotat cu 4*, care însă are nevoie de o serie de renovări la multe mici aspecte. Per ansamblu, locul îţi va lasă o impresie bună, dacă ţii cont că nu ai multe alternative la îndemână şi că vii pe cea mai frumoasă plajă din lume (Paraiso). Vino pregătit pentru a lupta cu ţânţarii seara. Nu glumesc.

santa isabel

Hotel Santa Isabel • Havana

La prima vizită, în 2006, în Havana, am stat la Hotel Telegrafo, situat în zona centrală, foarte aproape de Capitoliu (acum în renovare) şi alte câteva hoteluri mari, Parque Central şi Inglaterra. De dată această, am intrat mai mult în centrul vechi al oraşului şi am ales Hotel Santa Isabel. A fost pentru noi exact ceea ce ne doream în Havana. O clădire istorică, bine poziţionată, cu o privelişte minunată, camere vechi, înalte şi bine întreţinute. Am mai vizitat Hotel Nacional de Cuba, una din clădirile simbol ale Havanei.

Hotel Nacional de Cuba • Havana

Hotel Nacional de Cuba • Havana

Unde mănânci şi bei în Cuba?

Mâncarea poate fi o problema în Cuba. Ţin minte de la prima vizită, când nu aveam acces la Internet, nu aveam foarte multe informaţii şi alegeam localurile aruncând o privire îninterior. Ne-am pregătit mai bine în această vară, căutând pe Internet, printre cunoscuţi sau localnici, recomandări. Şi nu am avut surprize neplăcute. Mai mult, există de câţiva ani restaurante private, ceea ce înseamnă mâncare mai bună şi servicii mai bune. Preţurile sunt la nivelul restaurantelor bune din Bucureşti şi medii din alte ţări europene.

guarida

La Guarida • Havana

În Havana, eu am fost încântat de La Guarida, Moneda Cubana, San Cristobal, Sloppy Joe’s şi Floridita. În Varadero, am mers pe varianta all-inclusive şi am putut face trei rezervări în restaurantele a la carte din resort.

Cum e cu banii în Cuba?

În Cuba, există două monede în circulaţie: una pentru localnici (national peso/ CUP) şi una pentru străini (convertible peso/ CUC). Cea mai valoroasă şi cea mai folosită peste tot pe unde mergi este, evident, CUC-ul (echivalentul unui dolar american).

ATM-urile sunt destul de rare, iar casele de schimb oficiale (CADECA) au şi ele un program anume. Există deci şanse să rămâi fără numerar seara, la ora cinei. Mi s-a întâmplat la un restaurant în Havana. Aveam doar euro şi cardurile la mine. Am reuşit totuşi să plătesc cu cardul. Cina şi un comision special pentru plata electronică, pe care nu îmi amintesc să îl fi întâlnit altundeva în lume. În Havana, comisionul la plata cu cardul a variat între 6,5% şi 11%. Chiar şi la ATM, am fost taxat cu un usage fee de 6$. Ai grijă că unele carduri nu sunt acceptate la diverse bancomate. Să nu pleci deci doar cu un singur card la tine.

Dolarul american are un “handicap” la schimbul valutar, în jur de 10%. De aceea, recomand să ai la tine euro sau dolari canadieni.

Cum este cu Internetul în Cuba?

Internetul lipseşte aproape cu desăvârşire în Cuba. Soluţia cea mai simplă este să îţi iei cazarea într-un hotel care oferă această facilitate. Accesul la web este oferit în cele mai multe cazuri (întâlnite de mine) pe baza unei cartele prepaid, valabilă pentru o oră. Costul unei cartele variază între 5 şi 8 CUC. În Varadero e mai ieftin, în Havana e mai scump. Am identificat două companii care emit cartele de Internet. La Hotel Nacional, în schimb, nu aveau sistemul cu cartelă, aveau o cameră de Internet, în Business Zone, unde plăteai accesul ca pe vremuri la Internet Cafe.

Cât costă o vacanţă în Cuba?

Cuba nu este o ţară ieftină dacă vrei să ai condiţii cât mai bune şi dacă vrei să te simţi cât mai bine şi să vezi cât mai multe locuri. Cu toate acestea, pot pune la acelaşi nivel o săptămâna în Varadero (all-inclusive, 5*, cu tot cu zbor) şi una în Antalya. Va trebui însă să te avertizez prieteneşte să cobori un pic nivelul aşteptărilor. Serviciile sunt la alte standarde, iar cultura turismului e puternic influenţată de oamenii pe care îi întâlneşti. Doar aşa ai şansa să te întorci mai degrabă fascinat decât bosumflat. Sau bei multe cocktail-uri şi nu vei mai vedea micile pete negre.

Link-uri utile

Top Hoteluri Varadero – Lista TripAdvisor.
Top Hoteluri Havana – Lista TripAdvisor.
Top Hoteluri Cayo Largo – Lista TripAdvisor.
Hoteluri Habaguanex – O reţea hotelieră locală, din care face parte şi Santa Isabel.
Top Restaurante Havana – Lista Trip Advisor.
Restaurante Habaguanex – Un director cu localuri din reţeaua Habaguanex.
Cuba Real Tours – Agenţie din Havana, la care am apelat pentru excursii interne.
Hoteluri din Cuba – O galerie cu imagini din călătoria mea.

6 comentarii

  1. George says:

    Superbe fotografiile din articol.

  2. ca peisaje, m-a cucerit Cuba chiar daca nu cred a voi ajunge acolo vreodata

  3. Cristina says:

    Ar mai fi o seara la Tropicana pentru un show senzational de cabaret, o privire in era precomunista a Havanei, plimbari fara griji pe cele mai mici stradute din orasul vechi (mai sigure decat cele din Bucuresti), terase in care se “produc” batranei cu talente vocale deosebite, necunoscuti cu voci de Burna Vista SC 🙂
    Ar mai fi cartierul El Vedado cu sirul de vile discrete cu vedere la ocean – un loc spectaculos unde sa iei cina!
    Sau un tur in coco taxi pentru ca unii soferi sunt ghizi hrozavi.

    Si desigur, nu sunt de evitat nici locurile clasice de pelerinaj, barurile preferate ale lui Hemingway!
    E un oras minunat si pot sustine fiecare afirmatie de mai sus cu imagini si povesti

  4. Cristina, tin recomandarile din zona celor facute de tine pentru un episod viitor. Dar trebuie sa mai merg o data, nu?

  5. Cristina says:

    Ar fi frumos!
    Ar fi frumos sa mai ajung si eu o data in Havana chiar!
    Mi-e tare drag orasul asta, primul pe care l-am vazut cu oameni zambitori chiar daca au atat de putin, dispusi sa intre in vorba cu tine chiar daca esti diferit si care danseaza grozav (toti pana la unul)!

  6. […] Jurnal de Cuba: ce vezi, unde stai, unde mananci […]

Comentează