MANAFU*

Abonamente Evensys

Canon cauta experientele din spatele talentului si tehnologiei

Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte, dar câte imagini spun o poveste? Răspunsul la această întrebare îl caută acum Canon cu noua sa campanie globală “Come and See”. Cu alte cuvinte, producătorul de aparate foto profesionale oferă acum, pe lângă instrumente, şi motive de inspiraţie tuturor fotografilor care vor să descopere momente şi experienţe speciale. Este şi o tendinţa actuală în media de orice fel. Imaginea este cel mai apreciat tip de conţinut acum, iar creatorii se întrec în… poveşti pentru a atrage atenţia publicului. Fotografia nu are nevoie de subtitrare sau traducere.

Ce înseamnă o poveste bună?

Ca orice brand care se respectă, Canon trece dincolo de vorbe şi surprinde ideea noii campanii în filmul “Gladiatorii”, care ilustrează o competiţie de Calcio Storico, un strămoş al fotbalului de astăzi. Inventat în secolul 16, “fotbalul istoric” este şi astăzi jucat în Florenţa, iar clipul ne introduce în atmosfera jocului. Dacă îl priviţi (şi chiar vă invit), veţi descoperi o combinaţie între rugby, mai degrabă, şi luptele gladiatorilor. Acum, vă invit să va închipuiţi ce fotografii ar putea fi surprinse în arenă.

Starurile campaniei

camera canon
“Come and See” nu e o simplă campanie de imagine. Vine însoţită de o ofertă consistentă pentru cei care apreciază camerele foto profesionale. Mai mult decât atât, Canon îşi doreşte mai mult să inspire experienţe şi mai puţin specificaţii tehnice. De exemplu, minunatul Canon EOS 100D ar putea fi promovat ca un aparat cu comenzi intuitive, rezoluţie de 18MP, care permite captarea unor imagini de calitate, cu zgomot redus, şi clipuri video Full-HD.

Dincolo de aceste detalii tehnice, putem sublinia că este ideală pentru călătorii, cea mai mică şi uşoară din gama DSLR. V-ar plăcea să controlaţi cel mai bun aparat pentru portrete şi călătorii (EOS 6D). Da, are 20,2 megapixeli, senzor full frame şi design compact! Dar hai să vorbim mai degrabă de fotografiile de călătorie cu care va întoarceţi în ţară sau din ţară.

Vă place sportul sau viteza? E cazul să puneţi mâna atunci pe un EOS 7D Mark II . Rafalele vor surprinde momente nebănuite, cu o focalizare permanentă, indiferent de viteza de mişcare. Imaginaţi-va acum un mare meci de sport. Poate chiar de Calcio Storico. Ce poze ar ieşi? Şi ce filme!? Cinematice!

Tu ştii o poveste?

aplicatie-canon
Pe plan local, campania debutează cu aplicaţia “Ştiu o poveste”, pe Facebook, în care pasionaţii de fotografie pot împărtăşi propriile poveşti, prin text, foto sau video. La finalul campaniei, va fi oferit ca premiu noul Canon PowerShot G7 X.

***

Blogul Manafu.ro este implicat in campania de promovare globala “Come and See”.

Comentează