M A N A F U *

MANAFU*

Invatamantul de astazi nu trebuie sa fie neaparat ca pe vremuri

Când eram mic am vrut să mă fac olar. Nu mai știu de ce, dar părinții mi-au reamintit mereu în glumă ambiția din copilărie. Apoi am vrut să construiesc vapoare și să pilotez avioane. M-am hotărât să mă fac jurnalist destul de târziu, zic eu, dar la timp dacă mă raportez chiar și la generațiile de astăzi, care până în ultimul an nu știu ce vor să facă mai departe. În al doilea an de facultate, l-am întâlnit la un Mai mult ››

Ar putea fi urmatoarea mare campanie Coca-Cola

An de an, Coca-Cola încearcă să găsească un concept (cel puțin) pe care să includă în strategia de comunicare globală. Ne aducem aminte sigur de campaniile cu Prenumele sau Piesele muzicale inscripționate pe ambalaje. Recent, brand-ul a pornit în America Latină campania “Prietenii Adevărate” (#VerdaderoAmigo), având că simbol celebrul salut Fist Bump. Într-un efort de comunicare pe multiple canale (mobile, online, TV, outdoor, packaging, radio și print), Coca-Cola dorește să ne reamintească de puterea relațiilor adevărate. Simbolul The Bump este unul foarte puternic, Mai mult ››