MANAFU*

Abonamente Evensys

Chivas pune un milion de dolari pe masa antreprenorilor sociali

Chivas Regal pune în scenă o mare competiție de antreprenoriat social deschisă și oamenilor cu idei din România. În cadrul Chivas The Venture, brandul de whisky premium pune pe “masă” un milion de dolari, sumă care va fi distribuită unor antreprenori care vor să facă lumea un loc mai bun.

Mă bucur să vă anunț că sunt unul dintre ambasadorii acestui program la noi în țară.

Antreprenorii altruiști

Nu cred că există un business mai frumos decât antreprenoriatul social. Să faci un bine altora când îți urmezi visul e un gest altruist rar și mult apreciat. E un drum pe care îmi doresc să calc și eu cândva.

Chivas The Venture oferă un premiu mare, dar mai ales o ocazie pentru antreprenorii sociali să își prezinte viziunea de business cu impact pozitiv în societate, în față lumii întregi.

Ești așteptat în program dacă ai un start-up cu implicare socială, care are mai puțin de trei ani de la înființare, o cifră de afaceri mai mică de 500.000 euro (pe an) sau dacă deții o afacere în plină dezvoltare, cu o vechime mai mare de 3 ani, dar cu încasări anuale mai mici de un milion de dolari.

Desfășurarea concursului

Competiția are două etape: una locală, în cadrul căreia va fi decis start-up-ul câștigător din țara noastră, și cea globală, în care concurează cele mai bune 20 de start-up-uri selectate.

La faza pe țară, sunt aleși cinci finaliști care vor trebui să convingă un juriu, după patru probe, că afacerile lor sociale merită să reprezinte mai departe România.

Juriul este format din Marius Ghenea (Antreprenor), Andreea Esca (Jurnalist), Cristian China-Birta (Consultant), Tudor Furir (Director General, Pernod Ricard)

Finaliștii vor beneficia de acces gratuit la eMAG Marketplace timp de un an, iar start-up-ul câștigător în România va primi un premiu de 5.000 de euro și consultanță pentru dezvoltarea proiectului său. Înscrierile sunt deschise până la 31 octombrie, pe site-ul www.TheVenture.com.

Faza internațională se va desfășura în intervalul aprilie – iulie 2016. Antreprenorii calificați în finală se vor bucura de experiența unui accelerator de business în Los Angeles, unde, timp de o săptămană, se vor întâlni cu antreprenori din US. Astfel vor fi pregătiți pentru marea finală de la Shanghai, unde premiul pus în joc este de 750.000 de dolari. Cei 250.000$ rămași vor fi alocați prin vot public finaliștilor.

***

Chivas Regal este un brand global de whisky și principalul scotch whisky al producătorului Chivas Brothers, fiind prezent în peste 150 de tări din Europa, Asia și America. Gamă Chivas se remarcă prin stil, consistentă și exclusivitate și cuprinde băuturile Chivas Regal 12, 18 și 25 Year Old.

2 comentarii

  1. […] În rolul meu de ambasador al programului Chivas The Venture în România, caut acum bune exemple de antreprenori sociali de la noi. Ei pot intra într-un program global, având un premiu de 1 milion de dolari. Detaliile le găsiți aici. […]

  2. […] a competiției Chivas The Venture, de la Shanghai. În urmă cu două luni, v-am vorbit despre competiție, din rolul meu de ambasador, și de implicarea în susținerea echipei XL Team, dezvoltatorul […]

Comentează