MANAFU*

Abonamente Evensys

Multumesc pentru Webstock 2016

webstock-2016

Am avut multe emoții înainte de Webstock 2016. Am încheiat evenimentul cu un mare sentiment de mulțumire. Și ca în fiecare an, îl împărtășesc public.

Vreau să mulțumesc prima dată vorbitorilor. Cred că am avut cel mai bun program dintre toate edițiile și acest lucru se datorează în primul rând tuturor celor care au acceptat invitația să deschidă microfonul pe scena Webstock.

Mulțumesc apoi tuturor bloggerilor care au călătorit sute de kilometri pentru a petrece o zi minunată alături de comunitatea din București. Am revăzut mulți cunoscuți, am întâlnit mulți oameni noi. Webstock este pentru mine un barometru bun al evoluției blogging-ului la noi. M-am bucurat în ultimii ani să văd cum apare o nouă generație.

Mulțumesc specialiștilor din marketing și digital pentru că au avut disponibilitatea și răbdarea să jurizeze pentru Webstock Awards. Am avut cele mai multe înscrieri de până acum.

Mulțumesc aici colegilor de la Evensys și celor care s-au integrat în echipa noastra. Mulțumesc, Rareș, Emilian, Georgiana, Nelida, Oana, Cristina, Ștefan. Toate aprecierile mele companiilor cu un rol activ în dezvoltarea și implementarea evenimentului: JW Marriott, Freya Productions, Creadiv, Smart Tax Advisors, Voxline, The Pub, Chivas, Sâmburești, Orhideea Spa, Editura Curtea Veche, Privesc.eu.

Mulțumesc și partenerilor media din online, bloggerilor ambasadori și promoteri, Kiss FM și Cocor Media pentru implicarea în promovarea evenimentului. Tot efortul de comunicare s-a materializat în cel mai mare număr de participanți din istoria evenimentului.

Am lasat la final partenerii: VodafoneBitdefenderHP, Coca-Cola, McDonald’s, Raiffeisen Bank, LG,  StaropramenSiviero Maria și Enel. Mulți dintre ei ne sunt susținători de ani buni, ceea ce mă face să îi declar public prietenii blogosferei.

1 comentariu

  1. […] – Webstock 2016, ediția cu cei mai buni vorbitori […]

Comentează