MANAFU*

Abonamente Evensys

Noul BMW Seria 8 a venit în România

„Ataşat găseşti o invitaţie la un eveniment pe care îl pregătim sâmbătă. Este prima dată când nu anunţăm la ce te invităm. Pentru că este ceva cu totul altfel. Dar cred că merită să vii”, așa a sunat o invitație pe e-mail primită săptămâna trecută. „M-ai făcut curios. Ne vedem sâmbătă!”, am răspuns eu, gândindu-mă la ce surpriză ar putea să pregătească BMW.

Am ajuns la Uzina Electrică Filaret la ora stabilită și am descoperit două siluete de mașină ascunse sub o pânză exact ca la o orice lansare auto. Ce lipsea era fastul pe care mulți îl știu de la cele mai multe lansări premium. Toată lumea privea siluetele și se întreba ce e dedesubtul pânzelor. După un scurt concert special al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, a venit și momentul mult așteptat.

În hala veche de 110 ani, a fost mai întâi dezvelit un model de colecție, primul coupé modern al mărcii, BMW E9, lansat comercial exact acum 50 de ani. Modelul prezentat este un BMW 2800 CS cu o istorie foarte specială. A aparţinut lui Valentin Ceauşescu şi a fost distrus în evenimentele din 1989. Ulterior a început un amplu proces de restaurare care s-a întins pe aproape două decenii.

A urmat surpriza absolută a zilei, motivul principal al invitației secrete. Noul BMW Seria 8 a avut prezentarea oficială de presă în România, înainte de debutul pe piaţă, pe 24 noiembrie. Coupé-ul este unul dintre cele mai spectaculoase modele noi ale momentului, ce urmează noua direcție de design a mărcii, marcată de grila impresionantă la exterior, de formele precise ale caroseriei şi de un interior clar definit, cu insule funcţionale, de noul sistem iDrive 7.0 sau de controlul prin gesturi. Mașina beneficiază de un şasiu sofisticat, ce foloseşte fibră de carbon pentru ranforsarea caroseriei, sistemul de tracţiune inteligent BMW xDrive optimizat pentru mai multă dinamică şi performanţe sportive şi diferenţial spate controlat electronic.

Gama largă de echipamente opţionale permite configuraţii foarte diferite pentru noul model, de la o abordare definită de eleganţă şi lux, la una ultrasportivă cu multe elemente de caroserie din fibră de carbon şi pachetul BMW M Technik alături de pachetul BMW M Sport, o premieră în gama modernă şi o referinţă istorică importantă.

Noul BMW Seria 8 Coupé debutează în România cu două motorizări, 840d xDrive (6 cilindri în linie diesel, 3 litri, 320 CP) şi M850i xDrive (V8 benzină, 4.4 litri, 530 CP). Preţul de început este de 86.050 euro fără TVA (102.339 euro cu TVA) pentru versiunea 840d xDrive, în timp ce modelul M Performance este disponibil de la 107.550 euro fără TVA (127.985 euro cu TVA).

Comentează