MANAFU*

Abonamente Evensys

S-a lansat Perpetoo, serviciul care îți închiriază mașina

Primul serviciu de car sharing de la persoană la persoană din România, Perpetoo, este disponibil începând cu această lună în București și în alte 3 orașe mari din țară: Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Serviciul a fost lansat de un antreprenor din turism, cu o investiție de 350.000 de euro și o echipă de 40 de specialiști în tehnologie.

Perpetoo se adresează celor care vor să își dea spre închiriere mașinile, precum și celor care vor să le conducă pentru o perioadă minimă de 3 ore și maximă de 30 zile.

Câteva lucruri de știut despre Perpetoo

Atât cei care vor să își ofere mașina spre închiriere, cât și cei care vor să folosească mașina altcuiva trebuie să își creeze mai întâi un cont pe www.perpetoo.com. Serviciul nu are o aplicație mobile în acest moment.

Proprietarii de mașini își stabilesc singuri tariful de închiriere și beneficiază de asigurare CASCO, oferită de UNIQA Asigurări și Renomia SRBA Insurance Broker.

Proprietarii trebuie să accepte cererea de rezervare și perioada aferentă acesteia, într-un interval de 1-13 ore (în funcție de ora României la care se recepționează cererea) de la primirea solicitării, înainte ca rezervarea să fie considerată confirmată.

Mașinile trebuie să aibă mai puțin de 300.000 km parcurși, o vechime de maxim 10 ani,inspecția tehnică la zi, RCA și rovigneta valabile, să fie echipate corespunzător conform reglementărilor în vigoare și să nu prezinte nici o defecțiune care ar putea afecta confortul utilizării (de ex. aer condiționat defect, fereastră blocată etc).

Reprezentanții companiei estimează că, în primul an de activitate, peste 3.000 de proprietari își vor oferta mașinile pe site și prevăd numărul închirierilor va depăși 25.000 de cereri.

Detalii complete găsiți pe site.

Comentează