MANAFU*

Abonamente Evensys

De viitorul tău doar tu ai grijă

Cu vârsta, cu anii de experiență, cu tot ce vedem că se întâmplă în jur sau auzim pe la prieteni, mai devreme sau mai târziu, ajungem la un moment în viață când ne setăm prioritățile, învățam să alegem înțelept, facem planuri pe termen mediu și chiar lung. Se numește maturizare, un concept din ce în ce mai fluid, din ce înțeleg, la noile generații, dar necesar în evoluția noastră în societate.

Vine așadar acel moment când ne gândim la evoluția noastră și mai ales la viitor. Trăim vremuri interesante, cu multe schimbări și multă efervescență. Nu ne-a fost niciodată mai bine. Cu toate acestea, nu putem anticipa viitorul și ce ne așteaptă. Bine sau mai puțin bine.

Cum am grijă de viitor

Am o viață foarte activă profesional și personal, poate chiar prea agitată, dacă este să mă raportez la cei din jurul meu. Nu mă plâng. De lăudat, cu atât mai puțin. Este viața mea, așa am ales să o trăiesc. Sunt însă conștient că o viață trăită în galop, deși e plină de lucruri frumoase, e mai bună atunci când este gândită cu calm și în siguranță.

„Cu calm” înseamnă că încerc să îmi fac planuri din timp, să îmi aliniez nevoile și dorințele cu posibilitățile cât mai bine, să reduc excesele și să mă ocup de detalii din timp și cu multă atenție.

„În siguranță” înseamnă că mă preocupă calitatea vieții pe care o duc și mă asigur că în viitor sunt acoperit pentru orice provocări ar apărea. Firește, nu pot anticipa ce urmează. Pot însă să mă gândesc la cei din jurul meu, la familie, și să îmi doresc și chiar să fac eforturi să îi știu în siguranță.

În urmă cu un an, am ales asigurarea „Așa cum vrei tu”, lansată de Metropolitan Life, gândită pentru oameni ca mine, cu o viață activă și cu nevoie care se schimbă mereu. Am beneficii de protecție, dar și economisire la pachet: sume asigurate de până la 1 milion de lei în caz de deces, acoperire pentru diverse (fracturi, accidente, arsuri etc), și protecție de până la 800.000 lei pentru afecțiuni grave, Asigurarea oferă și posibilitatea de economisi pentru perioada pensionării, pentru educația juniorului, sau orice alte planuri vrei să duci la bun sfârșit.

Anul trecut am apreciat cel mai mult componenta de economisire și investiție, pe care doresc să o folosesc  pentru acoperirea cheltuielilor pentru studiile copilului. Vreau să îi dau posibilitatea la majorat să aleagă dacă vrea să continue școala în țară sau afară.

În general, este bine să te gândești și la economisirea pe termen mediu sau lung, prin investiții, pe lângă depozitele bancare, care nu oferă cel mai bun randament acum. Ideal este să ai o strategie
creată să îți susțină obiectivele tale financiare. Iar la conturarea aceastei strategii un reprezentant Metropolitan Life te poate îndruma.

Care sunt avantajele componentei de investiții ale asigurării „Așa cum vrei tu”?

Componenta de investiții a asigurării ”Așa cum vrei tu” se numește Invest Plus și oferă flexibilitatea pe care o dorim cu toții și avantaje precum:

• Tu decizi dacă dorești o investiție pe piața internă de capital sau pe piețele externe.
• Poți crește oricând valoarea investiției dacă dispui de o sumă suplimentară.
• Transferi simplu și rapid sumele deja acumulate.
• La nevoie, poți retrage sume parțiale din cont. Dar ideal este să lași banii să lucreze pentru că avantajele sunt mai mari pe termen lung.

Despre Metropolitan Life

Peste 2,5 milioane de clienți beneficiază de programe de protecție și economisire Metropolitan Life, în România. Cu peste 20 ani de experiență pe piața locală, compania deservește peste 31.100 de angajați asigurați și 350 clienți corporate.

***

Blogul Manafu.ro participă la campania de informare privind pachetul Așa cum vrei tu, lansat de Metropolitan Life. 

Comentează