MANAFU*

Abonamente Evensys

Nominalizează-l pe cel mai BUN vlogger român

Întreabă Google ce părere are despre vloggeri și vei afla care sunt cel mai bine plătiți creatori de la noi și cum își câștigă bani, inclusiv de la stat și instituții publice.

Întreabă YouTube ce părere are despre vloggeri și vei afla cine-i rege România, cât te costă să fii vlogger în București și că gagică-sa i-a dat unuia follow pe Insta.

Întreabă părinții ce părere au despre vloggeri și îți vor spune că nu înțeleg de ce aceștia sunt promovați în media, că sunt nimicuri care seduc copiii – asta au aflat tot din media – sau că ajung să aibă filme pe marele ecran, după ce au debitat prostii pe micul ecran.

Dacă te dai jumătate de metru în spate din fața ecranului, nu vezi prea bine vlogging-ul în România. Mediul e plin de infatuare, valori greșite, comportamente nepotrivite și multe cuvinte grele. Asta vezi dacă ești adult și nu foarte apropiat de fenomen.

Dacă petreci mai mult timp însă pe Youtube, dacă treci de challenge-uri, colaborări, diss-uri, giveaway-uri și mult hate, descoperi copii și tineri talentați care își împărtășesc experiențele în cel mai pozitiv mod cu putință, care comentează constructiv și articulat, care iau atitudine.

YouTube și lumea vloggerilor în general sunt un loc de divertisment, dar și de învățare, educație și inițiative civice. Publicul larg nu știe sau nu a văzut că unii dintre vloggeri se implică în momente importante ale societății, vorbesc despre lucruri importante din viața tinerilor, iau chiar atitudine.

Pe acești bloggeri de bine îi premiază deja de doi ani Fundația Friends For Friends și Bitdefender, în cadrul competiției de jurnalism Superscrieri.

Nominalizările ediției din acest an sunt deja deschise, așa că dacă știți un vlogger de treabă, îl puteți propune completând acest scurt formular, până pe 17 februarie.

Pe 23 martie, la Gala Superscrieri, Bitdefender va anunța Acti-Vlogger-ul Anului, care va urca pe scenă alături de cei mai buni și mai implicați ziariști români.

Întreabă-i pe copii ce vor să se facă atunci când vor fi mari și vei afla că se văd vloggeri și influenceri. Meseria asta, pentru că deja a fi vlogger este o meserie, va mai fi o vreme în nomenclatorul visurilor din copilărie, deci ar fi bine să îi încurajăm pe creatori și mai ales pe tineri să promoveze lucrurile bune. Și să îi premiem la Superscrieri mulți ani de acum înainte.

3 comentarii

  1. Eduard Gabriel says:

    Codrin Bradea the best

  2. Vlog de Familie

Comentează