M A N A F U *

MANAFU*

Revolut a lansat cardul pentru copii Revolut Junior

Revolut lansează astăzi Revolut Junior pentru clienții Metal și Premium din România. Noul produs este o aplicație pentru gestionarea banilor dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani și părinților acestora, care a fost deja lansat cu succes în luna martie în Marea Britanie.

Revolut Junior își propune să promoveze obiceiurile sănătoase de gestionare a banilor de la o vârstă fragedă și în parametri siguri, totul sub îndrumarea unui adult responsabil.

Conturile Revolut Junior pot fi create doar de către un părinte sau un tutore legal care deține un cont Revolut. Contul oferă funcționalitățile și experiența necesare pentru a-i ajuta pe tineri să obțină abilitățile financiare de care au nevoie înainte de a deveni independenți financiar.

Produsul are trei componente principale:

∙ O aplicație nouă, Revolut Junior, creată pentru copii, prin intermediul căreia aceștia își pot gestiona soldul și pot primi alerte referitoare la tranzacții.

∙ O secțiune nouă în cadrul aplicației Revolut, creată special pentru părinți și tutori, care le permite să gestioneze modul în care copiii lor cheltuie bani.

∙ Un card Revolut Junior pentru copii, cu un design exclusiv.

Prin folosirea propriului cont Revolut părinții vor putea să gestioneze sumele de bani alocate copiilor, precum și fondurile proprii, totul dintr-un loc sigur, ceea ce oferă o soluție integrată de management financiar pentru întreaga familie. Aceasta include și faptul că părinții vor putea transfera instantaneu bani către contul copiilor și vor putea accesa soldul și tranzacțiile acestora.

În plus, părinții pot primi notificări prin care să fie anunțați de modul în care copilul lor cheltuie bani. Produsul include setări de siguranță care le permit părinților să controleze funcționalitățile cardului și tranzacțiile precum plățile online.

Pe parcursul anului vor fi adăugate noi funcționalități, printre care se numără: posibilitatea de a stabili o alocație lunară, sarcini și obiective cu caracter financiar, opțiuni de economisire, rapoarte de cheltuieli, limite de cheltuire și noțiuni de educație financiară care îi vor ajuta pe copii să își dezvolte abilitățile financiare.

Revolut are la nivel mondial 12 milioane de utilizatori, dintre care peste un milion în România.

2 comentarii

  1. Dinica says:

    Frumos, frumos, doar ca:
    – pentru 2 copii trebuie plan Premium
    – pentru peste 2 copii trebuie plan Metal
    – carduri urate cu spume pentru copii, nu inteleg de ce ai doar 3 optiuni oribile la alegere
    – nu poti adauga respectivele carduri junior pe telefon/ceas.
    Deja cardul fizic e o relicva, una periculoasa in cazul copiilor.

  2. Multumesc, o sa testez si eu curand.