MANAFU*

Abonamente Evensys

Vodafone duce experința de televiziune la un alt nivel

Între toate mass-media, televiziunea a avut cea mai frumoasă evoluție. A devenit în scurt timp cel mai apreciat medium. Și-a păstrat supremația între sursele de informare. S-a adaptat cel mai frumos și foarte natural la Revoluția Internetului, Era Social Media și Ecosistemul Mobil.

Inovația a fost mereu mai aproape de televiziune decât de print sau radio. Se vede și acum, când Vodafone redefinește experiența televiziunii prin Vodafone TV.

Ce este Vodafone TV?

Pe scurt, Vodafone TV este o platformă complexă de servicii, ce include un mediabox 4K, o ofertă bogată de canale, o colecție video on-demand, acces la canale de streaming și funcții avansate pentru o experiență multi-ecran și o aplicație mobilă dedicată.

Mediabox-ul 4K este creierul. Îți înregistrează emisiunile pe care – din diverse motive – le ratezi. Îți oferă interfața de administrare a serviciilor. Îți aduce canalele TV și serviciile de streaming preferate direct pe televizor.

Vodafone promite cea mai extinsă grilă TV, cu peste 190 de canale în format 4K, HD și SD și aduce platformele de streaming sunt într-un singur loc. HBO GO, Netflix, Amazon Prime, YouTube, YouTube Kids și Hopster (aplicație de conținut pentru copii) sunt integrate pe platformă. HBO GO are chiar o secțiune dedicată pentru conținutul său.

În plus, Vodafone TV integrează peste 9.000 de ore de conținut on-demand și o secțiune dedicată copiilor („Kids”), organizată pe canale sau personaje și aflată sub control parental.

Între funcțiile cele mai apreciate ale platformei se numără Seamless Connectivity, Catch-up/Replay, Pause/Restart, Search.

Serviciul permite o conectivitate perfectă între ecrane (Seamless Connectivity), astfel încât utilizatorii să poată, de exemplu, înceape vizionarea unui film pe telefonul mobil sau tabletă și să continue pe ecranul televizorului, fără întreruperi. Conținutul redat pe un ecran este redat pe toate celelalte, instant.

Prin intermediul funcției Catch-up/Replay, utilizatorii au posibilitatea să aleagă când și unde urmăresc programele preferate, care sunt disponibile timp de 7 zile după difuzare, atât pe televizor, cât și pe smartphone și tabletă.

De asemenea, pot controla conținutul vizionat, inclusiv emisiunile TV live, cu ajutorul funcțiilor Pause/Restart, și pot înregistra programele preferate pentru a le putea urmări ulterior de pe orice ecran.

Funcția Search permite găsirea rapidă și cu ușurință a conținutului, indiferent dacă este vorba despre conținut TV linear sau on-demand, programe înregistrate sau în curs de difuzare.

Aplicația mobilă Vodafone TV este disponibilă pentru dispozitive cu sistem de operare iOS și Android.

Vodafone TV este disponibil cu o ofertă specială de lansare pentru clienții persoane fizice care optează pentru un pachet de servicii fixe, cu Vodafone TV, Internet fix și Super Wi-Fi de 500 Mbps, HBO & HBO GO inclus timp de 24 de luni, la 17 euro / lună.

Un tutorial despre noua platformă Vodafone TV vedeți în clipul următor.

Vodafone a anunțat și Vodafone One

Vodafone vine cu noi oferte atât pentru abonații de telefonie mobilă care au nevoie de servicii fixe, cât și pentru utilizatorii de servicii fixe care își doresc abonamente mobile. Găsiți oferta explicată pe larg aici.

Comentează