MANAFU*

Abonamente Evensys

Mic ghid de vot pentru alegerile locale din 2020 în București

Duminică votăm. Nu e o zi de alageri obișnuită. Pandemia ne-a schimbat viețile. Ultimii 4 ani în București ne-au marcat viețile. E important deci să decidem noi evoluția orașului în următorii 4 ani.

Ce ar trebui să știm?

Cum se desfășoară alegerile

Alegerile vor avea loc duminică, 27 septembrie, în condiții de siguranță și distanțare fizică, începând cu ora 7.00 și până la ora 21.00. Într-un singur scrutin. Deci duminică se decide totul.

Autoritățile s-au angajat să asigure alegătorilor măști și substanțe dezinfectante. E bine totuși să avem resursele proprii ca la orice ieșire în oraș, la birou sau într-o vizită.

Fiind un an special, trebuie să avem un pic de răbdare dacă se formează cozi. Cele 30 – 40 de minute pe care le vom petrece în secții cântăresc infim față de cele 365 de ore pe care un bucureștean le pierde într-un an față de orice alt român. Ziua în București are doar 23 de ore. O oră o irosim aiurea zilnic din cauza aglomerației, infrastructurii proaste și a organizării haotice din oraș.

Ce alegem

Alegem consiliul local și primarul sectorului, consiliul general al municipiului și primarul general al Capitalei.

Știu că toată discuția din campania asta aproape invizibilă a fost concentrată doar pe primari, însă trebuie să nu uităm de consilii. Sunt foarte importante. Decid viceprimarii, avizează programe de urbanism și dezvoltare, aprobă bugetul și deciziile primarului și stabilesc taxele locale.

Unde si cum votam

Aflăm cel mai ușor unde votăm pe www.registrulelectoral.ro, cu CNP-ul și numele de familie.

Din fericire, vom avea sistemul electronic de verificare (SIMPV), care ne va da cifre cât se poate de corecte despre prezența la vot și va preveni votul ilegal.

După verificarea actului de identitate în SIMPV, în București, vom primi 4 buletine de vot: 1 – primar de sector, 1 – consilul local de sector, 1 – primarul general, 1 – consiliul general.

Unde vedem rezultatele în timp real

Datele despre prezența la vot – pe măsură ce vor fi făcute publice de autorități în timpul zilei – vor putea fi urmărite pe site-urile www.rezultatevot.ro si locale2020.bec.ro rezultate.

Acum că știm cum va fi ziua de vot, ne mai rămâne doar să ne informăm asupra candidaților. Să nu uităm că alegerile nu sunt un concurs de frumusețe, popularitate și promisiuni, ci unul de competențe, onestitate și obiective benefice și realizabile.

1 comentariu

  1. Ionut says:

    Multumesc pentru informatii si articol , pacat insa ca prezenta la vot in Bucuresti a fost de doar 37% !

Comentează