MANAFU*

Abonamente Evensys

10 metode de a crea conținut original atunci când ești lipsit de inspirație

Nu e greu să scrii sau să creezi conținut atunci când toate astrele se aliniază, ești inspirat și ai și subiecte despre care să le povestești celor care te ascultă. Lucrurile se complică însă atunci când inspirația nu te dă afară din casă, poate nici cheful sau pofta de muncă. Pentru că nu suntem roboți, iar uneori pur și simplu nimic nu se leagă din punct de vedere al creativității care nu este un izvor nesecat în fiecare zi din an.

Întrebarea este: Poți continua să creezi în aceste condiții?

Ei bine, acesta este și subiectul acestui articol la finalul căruia, vom descoperi împreună că inspirația poate fi uneori și căutată, că e nevoie de muncă și consistență, că blocajul mental ne poate ajuta chiar să găsim surse noi de informații.

Iată și sugestiile mele:

1. Grupurile din social media

Social media, printre altele, poate fi și un mediu din care să ne tragem inspirația. Mai cu seamă din Grupurile axate pe aceeași nișă sau pe nișe adiacente celei pe care scriem sau producem conținut video sau audio. Grupurile adună la un loc oameni care au aceleași interese, care discută probleme legate de interesele respective și care la rândul lor, oferă fel și fel de soluții sau noi puncte de vedere.

Prin urmare, în cazul în care nu ești deja în scris în grupuri relevante pentru nișa ta, intră pe Facebook, caută ceea ce ai nevoie și colectează informații. De ce Facebook, nu cred că se impune o clarificare. E totuși cea mai populară platformă de social media la nivel global iar grupurile de aici sunt dintre cele mai active.

Un bun exemplu de cum anume te poți folosi de Social Media pentru a crea și publica conținut nou, este dat de Atena Boca, fondatoarea „La Primul bebe”. Atena se folosește de propia ei comunitate pentru idei noi, pentru inspirație și mai ales pentru cercetare, lucru care îi iese de fiecare dată. Mai mult, deși este percepută, și pe bună dreptate, ca o persoană extrem de creativă, ea recunoaște că mare parte din această creativitate vine din munca intensă și aprofundată de cercetare pe care o face zilnic, pe discuțiile de pe grup.

2. Reddit

Reddit reprezintă o altă sursă perfectă pentru inspirație. Sunt sute dacă nu mii de comunități pe Reddit și, chiar dacă cauți o anumită nișă, cu siguranță vei găsi mai multe comunități dedicate acelei nișe. Mai mult, Reddit este un teren al libertății unde oamenii intră, postează și comentează sincer lucruri care fac din această platformă una cât se poate de utilă atunci când vine vorba de subiecte de interes.

Pe Reddit, găsim forumuri dedicate pentru absolut orice și poate cel mai important, dispune și de un sistem de votare care scoate în față postările populare, un ajutor în plus în cazul în care ai în vedere și latura SEO a conținutului nu doar povestea în sine. Cu cât mai popular un subiect, cu atât mai bine din punct de vedere al marketingului.

Introdu subiectul de interes în căsuța de căutare și alege Comunitățile.

Alege apoi forumul dorit și descoperă o nouă lume plină de subiecte interesante despre care poate nici măcar nu ai auzit sau cu care nu erai suficient de familiar pentru a le transpune în conținut. Oricum, ai nevoie doar de o idee, ai tot timpul din lume pentru a face mai apoi cercetare și pentru a începe să creezi din nou.

3. Republicarea unor articole mai vechi/ transformarea lor în conținut media diferit

Una dintre cele mai simple și mai la îndemână metode de a scăpa de blocaj la nivel de inspirație, este de a reutiliza vechile idei pentru conținut nou.

Cum?

Să zicem că ai un podcast publicat pe o oarecare temă care este în continuare de mare interes în rândul celor care te ascultă. Acesta poate fi transcris însă și transformat într-un articol pe blog, astfel încât conținutul să fie accesibil și celor care preferă să citească. De asemenea, mai mult text poate aduce cu sine și mai multe vizite din căutări pentru cuvintele cheie incluse în acesta.

Același lucru este valabil și în cazul unui articol scris, care poate fi transformat repede în podcast sau vlog, atrăgând în acest mod și alte audiențe decât cele pentru care a fost conceput.

Conținutul mai vechi poate fi refolosit însă și prin actualizarea datelor și rescrierea acestuia într-un format nou, cu date noi, care să resuscite interesul audienței din nișa promovată.

4. Utilizează Google Image Tags

Strategia este simplă. Introdu un subiect general în funcția de căutare imagini a Google.

Aruncă apoi o privire asupra tag-urilor sugerate de motorul de căutare.

Sunt termeni pe care Google îi consideră foarte aproape de ceea ce ai căutat din punct de vedere al subiectului de interes. Nu ai de făcut decât să combini tag-ul respectiv cu cuvântul sau cuvintele cheie introduse în motorul de căutare.

Exemplul de mai sus ne poate oferi o serie de idei noi precum promovarea pe Facebook, promovarea pe Instagram, campanii sau tehnici de promovare, promovarea produselor și așa mai departe.

5. Răspunde întrebărilor din Quora

Quora este una dintre cele mai interesante platforme atunci când vine vorba de întrebări și răspunsuri. Este platforma de pe care putem învăța o mulțime de lucruri noi doar citind răspunsurile oferite de utilizatori întrebărilor postate de alți utilizatori, într-o discuție continuă despre aproape orice și oricine ne-am putea imagina.

Din păcate, nu vei găsi mare lucru în limba română pe această platformă. Cu toate acestea, dacă vorbești cel puțin o limbă străină de circulație internațională, Quora te poate ajuta să îți găsești idei noi și creative pentru articole sau podcasturi noi și cât se poate de interesante.

Cum? Caută topicul sau cuvântul cheie dorit și folosește întrebările de pe platformă pentru a crea conținut bazat pe acestea, conținut care să răspundă la aceste întrebări.

6. Verifică/răsfoiește comentariile de pe blog

O altă metodă simplă dar la fel de eficientă de a găsi noi subiecte despre care să scrii, este cea de a răsfoi comentariile de pe blog, în special comentariile primite la articole bazate pe subiecte de mare interes, foarte populare. Oameni diferiți pot avea opinii și puncte de vedere diferite asupra unei probleme, puncte de vedere care te pot ajuta să creezi nou conținut pe baza lucrurilor noi pe care le afli ori, pe baza întrebărilor, nedumeririlor, cererilor de clarificare din partea audienței.

Sigur, e nevoie de o comunitate activă în spatele unui blog pentru a face acest pas. E nevoie de cititori care citesc și se implică activ, luând parte la o discuție pe seama temei dezbătute. Dacă dispui de această comunitate, pe de altă parte, și ai un blog activ și popular, nu vei avea probleme în a scăpa de lipsa de inspirație niciodată.

Notă: Poți face același lucru și răsfoind comentariile unor publicații sau bloguri din aceeași industrie de interes. Nu trebuie să copiezi textele ci doar să te inspiri din ele pentru noi subiecte de conversație cu propria ta audiență.

7. Evenimente care ți-au schimbat viața

Evenimentele importante din viața ta, poate chiar evenimente care ți-au schimbat viața la un moment dat, pot constitui subiecte perfecte pentru conținut pe blog, vlog sau podcast. Și, chiar dacă aceste povești nu aparțin neapărat nișei pentru care publici, realismul și autenticitatea lor îți vor fi de folos pentru că, cu certitudine, vor fi gustate și de către membrii audienței pe care îi ai ca țintă.

Pe de altă parte, nici măcar nu e nevoia ca tu să fii personajul principal în toată această poveste. Poate fi oricine, din orice poveste pe care ai auzit-o dar care este autentică.

8. Alte publicații care abordează aceeași industrie sau aceleași subiecte

Mici șanse să fii singur pe o nișă, fără niciun fel de concurență. Sunt probabil nu unul ci poate zeci sau sute de alți blogeri sau vlogeri care abordează subiecte similare sau din aceeași industrie. Nu trebuie să îi copiezi însă urmărindu-i, te menții la curent cu cele mai hot topics din domeniu și te poți inspira pentru noi și noi articole.

Mai mult, și aceste publicații au parte de proprii lor fani care comentează și comunică între ei prin intermediul acestor secțiuni. Evident, comentariile de pe alte bloguri te pot ajuta în aceeași măsură în care comentariile de pe propriul tău blog o fac.

9. Oamenii pe care îi urmărești în Social Media

Unii dintre ei sunt probabil experți în domeniile de interes pentru tine. Experți care îți pot oferi o serie de subiecte interesante despre care să scrii.

Pe de altă parte, cu siguranță urmărești și oameni care ar putea face parte din audiența ta. Studiază-i. Studiază-le comportamentul, lucrurile care le plac, lucrurile despre care povestesc și așa mai departe.

În cazul în care vrei să descoperi noi nume din nișa ta, experți sau influenceri pe care să îi urmărești, o poți face foarte simplu pornind de la conturile de Instagram, cu unealta de căutare oferită de StarNgage, care grupează conturile în funcție de audiență.

Alege-ți domeniu de interes, țara de interes și selectează din conturile de Instagram pe care le găsești, persoanele pe care vrei să le urmărești.

Poți căuta apoi aceleași persoane pe alte rețele de socializare.

10. Fluxuri de știri (newsletter) din industria de interes

Înscrie-te mereu la fluxurile de știri și anunțuri publicate de persoanele cu influență din industria ta de interes ori chiar de siturile populare din aceeași nișă. În multe cazuri acestea vin doar cu informații care nu te vor interesa dar, din când în când, vei descoperi și lucruri noi, produse noi, servicii noi, strategii noi și așa mai departe, despre care să scrii.

Concluzie

Să creezi conținut cu adevărat original și care să fie și gustat întotdeauna de audiență nu e deloc ușor. Și asta pentru că, oricât de bine ai fi informat în domeniul ales și oricât de ușor ți-ar fi să creezi conținutul, uneori, lipsa de inspirație sau chef pot pune piedici în viața de zi cu zi.

Din fericire, lipsa de inspirație poate fi alungată relativ ușor, iar în acest articol am prezentat câteva dintre cele mai simple metode de a o face.

Dacă în continuare te mai lupți cu întrebarea “Ce conținut să mai crez azi?”, dă-mi voie să te invit pe markeero.com unde am pregătit pentru tine un ebook cu 50 de idei și 35 de întrebări care te vor ajuta să scapi de blocajul creativ.

Guest Post scris de Robert Katai, content marketer și fondatorul Markeero – o platformă educațională de content marketing.

7 comentarii

  1. […] 10 metode de a crea conținut original atunci când ești lipsit de inspirație […]

  2. Catalina says:

    Mi-a placut articolul, multumesc pentru recomandari!

  3. Ana-Maria says:

    Super articolul, multumesc pentru recomandari!

  4. Emil says:

    Dupa mine, cel mai bine si mai bine e sa scrii despre chestiile pe care le-ai trait. De ce sa scrii despre ceva ce este cautat? Doar pentru ca e cautat? Daca tu nu ai treaba cu criptomonedele, e musai sa scrii despre ele?

    Asa ca eu cred ca doar pct 7 e cu adevarat util. Evenimente, lucruri sau oameni care te-au influentat. Da, asta este un subiect bun oricand 🙂

  5. Alex says:

    Incredibil.

  6. Claudia says:

    Opinia mea este ca intrebarea de la care trebuie plecat este “ce vreau sa obtin prin intermediul acestui continut?” Trafic, doar sa bifez “am postat ceva”, etc…O data cu raspunsul e mai usor de gasit inspiratie.

  7. Mihai says:

    Mulțumesc pentru recomandări, în special pentru cea cu Google image tag.

Comentează