M A N A F U *

MANAFU*

Employer Branding

10 lucruri pe care Primăria Capitalei le-ar putea face pentru taximetrie

Primarul Capitalei s-a întâlnit cu reprezentanții COTAR (Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România). Aceștia s-au plâns de concurența neloială practicată prin sistemele de aplicații online ce oferă servicii de taximetrie.

Primarul Capitalei a spus ”prin noul regulament vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, precum și în cele ale HCGMB 78/2008 și ale Codului Fiscal. Toți cei care practică activitatea de taxi în Capitală vor fi obligați să respecte acest regulament”.

Din momentul în care declarația a ajuns online și o parte din presă a dat titlul Primăria Capitalei vrea să interzică Uber și Taxify, Internetul a început să vuiască.

Mie însă mi-a atras atenția o altă parte a declarației. Prima parte!

„Vom promova în următoarea ședință a Consiliului General al Municipiului București un nou proiect de hotărare ce va stabili norme și reguli clare pentru toți cei care practică taximetria în Capitală, astfel încât, atât bucureștenii, cât și turiștii, să poată folosi acest serviciu cu încredere, și în deplină siguranță, beneficiind de aceeași calitate a transportului în regim de taxi ca în marile capitale europene”- Gabriela Firea, Primarul Bucureștiului, citată de Digi24.

Ce înțeleg eu din aceste rânduri?

Înțeleg că doamna primar e conștientă de starea jalnică a taximetriei din urbea noastră, despre pirateria locală care ar putea da noi completări ale definiției din DEX, despre jecmăneala și nesimțirea cu care mulți (nu toți, nu generalizez) taximetriști au creat un mediu ostil atât localnicilor, cât și turiștilor (mai ales lor).

Înțeleg că doamna primar este de partea celor 350.000 de bucureșteni au ales să folosească Uber, sătui de înjosirea la care sunt supuși de unii taximetriști. Ca fapt divers, sunt cu 100.000 mai mulți decât masa de votanți cu care domnia sa a câștigat șefia Bucureștiului, în 2016. Și sunt probabil mult mai mulți beneficiari ai serviciilor în afara celor numărați cu aplicația Uber pe telefon.

Eu sper că declarația sa este un reality-check, pe care îl va face înainte de orice decizie. Și sper să asculte și ce spun utilizatorii, și ce spune Uber, nu doar reprezentanții COTAR.

Eu sunt utilizator Uber, cu vechime și cu multe curse. Am mers cu Uber în 10 țări. Am mers cu taxiul în mult mai multe țări. Am văzut deci ce înseamnă calitatea serviciului în lume și de aceea îmi permit să îi dau celor din Primărie câteva idei din călătoriile mele.

Zonă de așteptare dedicată la aeroport – În Amsterdam, după ce ieși bine din aeroport (apropo, în aeroport ai legătură cu gara), ajungi într-o zonă unde staționează la rând taxiurile. Există și în alte orașe același lucru, însă modelul olandez mi se pare cel mai bine pus la punct. Întâi ai la îndemână trenul, apoi autobuzele și apoi ajungi în zona taxiurilor.

Ieșire specială pentru zona de taxi – Mai ușor ar fi, ca la aeroport, să fie păstrată o ieșire pentru zona de taxiuri. La New York, există așa ceva. La acea ieșire se formează coada, iar mașinile sunt dirijate în funcție de numărul de persoane și mărimea bagajelor. Au oameni dedicați pentru coordonarea pasagerilor spre mașini.

Posibilitatea de a aloca un taxiu la mai mulți călători – Uber are deja opțiunea UberPool, prin care o mașină e folosită de câțiva călători (carpooling) ce merg în aceeași zonă. Am văzut recent la New York și Paris. La aeroport sau în zonele de birouri (Pipera), ar ajuta mult. Vor fi mai puține mașini pe stradă la orele de vârf. Sistemul se poate implementa cu ajutorul aplicațiilor existențe.

Taxiuri dedicate pe zone – Cumva se leagă de ideea anterioară. În Hong Kong, la aeroport, taxiurile se disting prin culori, fiecare culoare fiind alocată unei zone a metropolei. Așa ar putea fi implementat carpooling-ul mai ușor.

Uniforme pentru șoferi – Am văzut în Tenerife și în Budapesta șoferi decent îmbrăcați, ba chiar eleganți. În Tenerife, aveau tricouri polo albastre și pantaloni de stofă. În Budapesta, arătau că șoferii serviciilor black cab. Cămașă albă și cravată. Prestanța e importantă în orice domeniu.

Notarea taxiurilor la hoteluri – În Bangkok, când plecam seara de la hotel, un angajat îmi dădea o carte de vizită (să știu de unde am plecat) și își nota numărul taxiului care venea la comandă sau chemat de el de pe stradă. La fel și în Mumbai. Siguranța oaspeților e importantă și pentru hoteluri.

Tabelă cu prețuri pe distanțe  – Prima dată am văzut o listă de prețuri în Rodos. Ieșisem din aeroport și chiar mă întrebam cât costă taxiul până la hotel. Tabela avea prețuri pentru toate zonele de pe insulă. Am văzut același lucru în Kerala (India). M-a ajutat mult. Nu îmi place să negociez niciodată.

Preț fix pe zonă – La New York, e celebra cursa Aeroport – Manhattan. Am prins-o de pe vremea când costa 45$. Acum cred că e 52$. Plătești acest preț fix pentru a merge oriunde în zona centrală a New York-ului. Ar putea exista și la noi ceva similar sau măcar tabela de mai sus.

Birou de mașini cu șofer în aeroport – La Viena, o călătorie de la aeroport în zona centrală costă 36 euro, dacă iei o mașină cu șofer de la una dintre cele 4 – 5 firme specializate ce au birou în zona Sosiri. Cred că tot atât costă și o călătorie cu taxiul. Cei care fac taximetrie premium ar putea avea un astfel de birou la Otopeni.

Sistem de rating și feedback obligatoriu – E un pic cam greu de acceptat și poate părea ușor extrem. Cred însă că ar da un confort psihic multor călători. Posibilitatea de a da feedback firmei de taxi despre o cursă este liniștitoare și ar reduce multe nemernicii. Nu am văzut în alte părți această idee, însă am putea fi noi primii care o implementează.

Acestea sunt doar câteva idei. Sunt convins că sunt multe altele, așa că orice comentariu constructiv e binevenit. Nu am menționat nimic de integritatea mașinii, de curățenia interiorului, de atitudinea șoferului. Și astea se pot rezolva. Prin rating sau feedback. Doar să se vrea!

Foto: G R

4 comentarii

  1. Emil says:

    Legat de ultimul punct, am avut o discutie cu o tipa de la o firma de taxi. Imi spunea ca firma in cauza, una dintre cele mari bucurestene, nu este de acord cu rating pt soferi, caci va exista concurenta IN CADRUL firmei. Ei vor ca un client sa se stie in siguranta cand comanda firma, nu sa vina 100 de comenzi pt soferul X si zero comenzi pt y. Cica din acest motiv acea firma ar fi interzis folosirea aplicatiilor gen Star si Clever, tocmai din cauza acestui sistem de notare.

  2. Sistemul de rating nu ar avea legatura cu comenzile. Nici la Uber nu are in sensul gandit de doamna / domnisoara in cauza. Un sistem de rating si feedback i-ar arata dansei care sunt problemele pe care le au bucurestenii cu taxiurile sale si specific cu soferii care calatoresc. Daca eu, tu si altii spunem ca soferul era in maiou, pantaloni scurti si papuci, masina era murdara, cu aerul conditionat stricat, soferul injura in trafic sau depasea periculos, ea ar putea sa ii ceara niste explicatii. Dar aplicatia ar avea rolul alertelor de radar din Waze. Stii ca vine un radar, reduci viteza. Stii ca un pasager te poate reclama, cureti masina, te imbraci curat si conduci atent.

  3. […] de cursele Uber și Taxify și poți spera că primăria își va canaliza eforturile către lucruri cu adevărat importante pentru serviciile de […]

  4. Florin says:

    Evident ca nu se discuta despre profitul ilegal obtinut de cei cu numar de IF, dar stim cu totii care sunt interesele acolo.

    Doamna primar ar trebui sa vada asta, facuta in dimineata asta :

    https://imgur.com/a/aiRZR

Comentează