M A N A F U *

MANAFU*

Binele inspira bine

metro

Il tin minte pe Bogdan. El mi-a deschis o usa pentru primul meu job. O tin minte pe Nora. Ea mi-a dat un vot de incredere cand m-a angajat. O tin minte pe Marta. Ea m-a convins ca pot conduce o revista fara a avea experienta in management. Il tin minte pe Rachad. El mi-a oferit ocazia de a lansa produse editoriale internationale si de a coordona proiecte offline si online. Tin minte multi oameni care mi-au facut un bine candva. Mai ales pe cei care in cei 8 ani pe cont propriu m-am bucurat de multe, foarte multe gesturi frumoase, mai mici sau mai mari.

Fara a suna siropos, vreau sa va spun ca m-am bucurat cel mai mult cand prin intermediul blogului meu am putut face un bine mai departe, fiind sustinut de comunitatea online. Si au fost multe ocazii in care cunoscuti sau necunoscuti mi-au intins o mana de ajutor pentru a-i ajuta pe altii.

De aceea am acceptat sa fiu unul dintre suporterii competitiei “METRO – Starurile Comunitatii“, lansata de METRO Cash & Carry cu ocazia aniversarii a 50 de ani de existenta. Adresat antreprenorilor, acest program ii celebreaza pe cei care se implica in comunitatea lor si care – asa cum imi place mie sa spun – nu se uita la costuri cand pot sa faca un bine.

Esti antreprenor si ai o companie mica sau mijlocie? Fii un motiv de inspiratie pentru ceilalti antreprenori!
Poate faci acte filantropice. Poate donezi din profitul tau. Poate ajuti categorii defavorizate. Poate te implici in educatia generatiilor viitoare. Poate faci un bine dincolo de orice conventie si cineva se bucura de sprijinul tau.

METRO te invita sa iti spui povestea. Completeaza formularul online de aici si fii alaturi de cei care influenteaza pozitiv tara, orasul sau chiar o mica vecinatate. Exista si un premiu, 200.000 lei, insa m-as bucura sa nu fii motivat doar financiar. M-as bucura mai mult sa ne arati ca se poate.

Citesti acest blog? Hai sa facem un bine impreuna!
Impreuna cu METRO, am decis sa promovam lucrurile frumoase care ni se intampla datorita celor de langa noi. Te invit sa imi povestesti in comentarii un moment in care cineva ti-a facut un bine. Voi alege apoi prin Random.org un raspuns si cel care l-a lasat va primi un foarte inedit kit simpatic de fapte bune. Mai departe, poti face o bucurie prietenilor tai, gatind cu acest kit. Regulamentul complet este disponibil aici. Te rog sa te uiti pe el inainte de a lasa comentariul.

Mai mult, comentatorul ales va primi din partea mea cel mai cool rucsac al momentului. Lansat pe Kickstarter, Tessel Jet Pack este un accesoriu care iese mereu in evidenta. De ce am ales acest premiu special? Cred ca rucsacul e un bun simbol al oamenilor care fac lucruri.

jet-pack

28 comentarii

  1. Tea Slabeste says:

    Ma inconjor de oameni care imi fac bine – este un criteriu de selectie si de cizelare a prieteniilor, sunt de parere ca se cern lucrurile astea fie ca vrei, fie ca nu. Ma feresc de superlative, asa ca nu ii voi multumi mamei sau logodnicului, desi le sunt foarte recunoscatoare, ci Alessei, colega mea de birou, care astazi a venit la mine si m-a imbratisat, pentru ca ieri nu m-am simtit prea bine. M-am fastacit si nu am stiut sa ii multumesc cum trebuie (ca asa e in viata), dar mi-a inseninat ziua. Nu despre momente din astea e vorba? :))

  2. Natural says:

    Sunt multi cei care mi-au facut un bine, dar acum vreau sa spun despre binele general, facut indirect. In 2006 in sudul Romaniei au fost inundatii catastrofale. Multi si-au pierdut casele si toata agoniseala. Multi au murit de inima rea cand s-au vazut neputinciosi in fata naturii. O raza de speranta a venit cu primele ajutoare. Acum sunt inundatii catastrofale in Serbia. Putem ajuta cu un SMS, vezi link-ul din semnatura. Asa cum atunci cand un autocar romanesc s-a rasturnat in prapastie in Muntenegru si oamenii de acolo au sarit in ajutor, asa trebuie sa ne solidarizam si noi cu tarile din fosta Iugoslavie. In 2006 casa de la tara a fost avariata si au venit ajutoare locale si internationale. Nu stiu cine au fost cei care le-au adunat, dar sentimentul ca nu esti singur este minunat. Acum este randul nostru!

  3. robert says:

    Mai pus un pic pe ganduri, am observat de-a lungul vietii ca totusi exista o balanta, primesti si daruiesti, cel putin la mine asa se intampla. Nu vreau sa par lipsit de respect, insa de multe ori ai asteptari mari de la cei apropiati, insa de multe ori gesturile simple care vin de la persoane pe care abia le observi in jurul tau, au un impact atat de mare, ca ramai socat uneori, in sensul bun. Eu le multumesc tuturor pentru ca imi coloreaza viata zi de zi!

  4. iCiolac says:

    Sunt un om mic pentru fapte mari si daca nu pot sa fac un bine cuiva, cel putin incerc sa nu ii fac un rau.
    Nu am intamplari spectaculoase, dar ceva care mi-a ramas in minte a fost o intamplare recenta. Am fost si am luat ceva de la McDonalds, iar cand am ajuns la masa am constatat ca primisem rest 10 lei in plus. Am mers si i-am dat cei 10 lei inapoi si dupa expresia fetei, cred ca a fost destul de bucuroasa.
    A doua zi am mers sa platesc intretinerea. Am mers, am platit, nu am fost atent si mi-a dat cu 10 lei mai putin. Nu am constatat decat peste vreo ora, cand administratora a venit la mine la usa si mi-a dat 10 lei, spunandu-mi ca mi-a dat mai putin. Aceiasi 10 lei.
    Nu e o suma mare, o suma care sa impresioneze, gestul este insa unul urias.

  5. Pintilie Dumitru says:

    Cineva, nu stiu cum se numeste, pentru ca nu a vrut sa-mi spuna, a venit pana acasa la mine si mi-a adus actele masinii abia cumparate, acte care au fost pierdute, cazute dintr-o mapa. Fara ele nu prea se putea inmatricula acea masina si totusi s-a gasit cineva sa faca acest bine, contrazicand impresia generala, aceea ca ne pasa doar de noi. As vrea sa cred ca voi avea ocazia sa transmit mai departe acest bine, altcuiva, la fel de anonim.
    Cu stima.

  6. Elena Roman says:

    De ziua ta te aștepți ca toată lumea din jurul tău să iți ureze toate cele bune, sănătate, fericire, dar ce spui atunci când ți se întamplă ceva inedit ce provine de la necunoscuți? Am fost împreună cu iubitul meu în Brașov, unde ne-am și cazat pentru o noapte. Când am ajuns i-am spus domnului mândră, că altfel nu se putea, că este ziua mea…la care am primit un sincer “La multi ani!”. Am lăsat bagajul în cameră și am plecat la drum, prin oras. La întoarcere am urcat în cameră și ghici ce, pe masă, alături de un bilet cu urările de bine de la gazde, un ghiveci frumos de flori și un pandantiv de argint cu lănțic. Am rămas plăcut impresionată, nicio pensiune de 5 margarete sau hotel de 5 stele nu m-a facut să mă simt mai norocoasă că am poposit în acel loc. Este minunat să traiești lângă oameni încărcați cu energie pozitivă!

  7. […] citit postarea lui Cristi despre “Binele care inspira bine” si mi-a placut ideea de a veni si a mentiona lucruri care le-am primit de la cineva, la un anumit […]

  8. Multumesc Cristi pentru motivul de “inner search”. Am dezgropat si eu 2 momente in care cineva mi-a facut bine:

    Un bine primit personal
    Era 30 aprilie 2004. Lucram la Bechtel si a doua zi venea 1 mai. Toti americanii din echipa de management urmau sa plece o saptamana acasa (nu mai retin de ce anume, parca sarbatoreau si ei ceva sau poate era doar concediu – la ei Labor Day nu e un motiv de zi libera) si eu si sotia vroiam sa mergem la ai mei la Arad pentru acel weekend. Nu aveam masina atunci, iar persoanele care primeau masina in proiect erau doar directorii de departamente si managerul de transport. Ma gandeam sa cer imprumut masina de la colegul si prietenul Gigi, cum ii spuneam noi, Marius Dragoste pe numele real. Un om care intotdeauna m-a ajutat si in aspectul asta si altele.

    In mijlocul acestei framantari interne (cum sa fac rost de masina, imi trebuia ceva solid sa pot merge la tara cu ea etc) intra Bret Nisson, managerul departamentului nostru la acel moment si ma intreaba, tinandu-si eterna doza de Red Bull in mana, “So, what are you planning for this weekend Val?”

    I-am zis ca as vrea sa merg cu sotia si copilul la ai mei la tara, in Arad, dar ca incerc sa gasesc o masina de imprumut. M-a intrebat ce “succes” am avut in aceasta cautare si a zambit cand am zis ca nu am gasit inca nimic, adaugand la final: “Why don’t you get my SUV for the weekend?” Urma sa fie plecat o saptamana oricum. Mi-a crescut inima. Puteam sa o parchez acasa, nu trebuia sa ma gandesc sa o duc in parcare la Turda in fiecare seara.

    Poate parea un gest minuscul, insa acel Why don’t you get my SUV for the weekend? a fost asa… un cadou venit la momentul cel mai oportun si intr-un context in care nu am cerut eu. A fost un bine primit personal, pentru ceva ce aveam nevoie atunci si m-a ajutat sa am o saptamana in tihna.

    Un bine primit pentru un proiect
    ShoeBox este proiectul meu de suflet. L-am pornit impreuna cu sotia si cativa prieteni dragi, in ideea de a ne educa copiii sa fie darnici si sa imparta cu cei din jur din tot ceea ce au. Dar mai mult de atat, datorita imensului raspuns al comunitatii, am ajuns ca in 2013 sa fi putut da cate un cadou (o cutie de pantofi frumos ambalata, umpluta cu bunatati) la peste 30.000 de copii din Romania si nu numai.

    Totul a pornit in 2007, in Cluj. Cu o idee mica, aplicata local. Nu am gandit deloc un mega-proiect sau o extindere in afara orasului. Insa vreau sa multumesc unui om care mi-a deschis ochii si de la care am primit un mare bine. Numele lui este Cornelius Brody, fondator si CEO iQuest, compania unde lucrez de mai bine de 7 ani. Vazand potentialul de crestere al acestui proiect, Cornelius mi-a oferit toata sustinerea logistica a iQuest si astfel din 2008 am putut deschide primele centre ShoeBox locale, in afara Clujului (unde deja aveam tot la iQuest centrul de colectare): Bucuresti, Brasov si Sibiu.

    A fost un bine primit la momentul cel mai prielnic si care a pornit frumoasa nebunie a extinderii ShoeBox in 66 de orase si 107 centre de colectare. Un bine pentru care iti multumesc, Cornel!

  9. Anca Duma says:

    Acum cativa ani am cunoscut o familie care are o situatie materiala precara si care nu locuieste tocmai in ceva mai extraordinare conditii. Este vorba de o mama singura, ce are 2 copii, un baiat si o fetita. Chiar daca baietelul nu sta mereu cu mama sa, fetita este nelipsita de langa ea. Ce m-a impresionat la cea mica este faptul ca pentru ea a se juca nu este echivalent cu ”iau o papusa si ma joc”. Nu, pentru Ana (asa o chema pe fetita) joaca inseamna a desena. Si ce desene face la doar 5-6 anisori. Vazand asta nu am putut sa stau linsitita si am facut un #applepietweetmeet pentru a strange banutii pentru ea si mama ei. Actiunea a fost in preajma Craciunului si m-am gandit sa le ajutam sa le oferim sarbatori mai frumaose. Cu ajutorul comutatii din online am reusit sa le ofer asta si zi de zi imi reamintesc de binele facut atunci cand privesc unul dintre desenele ei. De atunci am mai fost contactata pentru micuta Ana si i s-au oferit cele necesarii denesului etc. Va multumesc din nou pentru ca ati inspirat la mai mult bine!

  10. Ionut Iordache says:

    Cineva mi-a zambit fara vreun motiv in metrou de dimineata.

  11. Simona S. says:

    In 2004 veneam singura din Vaslui la Bucuresti ca sa dau admiterea la facultate. Pentru intoarcerea acasa imi pastrasem bani ficsi pentru biletul de tren Bucuresti-Vaslui. La gara, nefiind obisnuita cu traseul, am cerut un bilet Bucuresti-Iasi, care evident imi depasea bugetul. Cand mi-a spus doamna de la ghiseu cat costa, m-am uitat cu deznadejde in portofel si m-am mirat cum de e posibil sa se scumpeasca biletul in doar o saptamana. Am ridicat din umeri si m-am indepartat de ghiseu, cu coada intre picioare, tot gandindu-ma de unde sa fac rost de restul de bani. Pe la jumatatea drumului, doamna de la ghiseu m-a strigat: Domnisoara cu Iasiul!!! Mi-a dat biletul, suportand ea diferenta. Abia pe la jumatatea drumului spre casa am realizat ca nu se scumpise biletul ci gresisem eu traseul. Nici nu stiu cum o cheama, dar inca ii multumesc.

  12. Ivan Janeta says:

    Sunt un om simplu care este sensibil la tot ceea cel inconjoara sunt sensibila tunci cand vad un om nevoias incerc sa ajut cat pot si cu ce pot si incerc sa fac bine la toti cei ce au nevoie de ajutor fie el cat de mic si daca il pot oferii atunci cu cea mai mare placere il ajut .Si eu cand am avut nevoie de cineva sa-mi fie alaturi atunci cand am avut o cumpana am gasit oameni care mi-au sarit in ajutor ,cum ar fi anul trecut am trecut prin momente nu foarte placute de sanatate a sotului meu si ajutorul a sosit de la o fosta colega de serviciu care acum lucreaza la acel spital care a fost internat si prin acest comentariu tin sa-i mai multumesc inca o data pentru vorbele de incurajare si tot ceea ce a facut pentru noi.

  13. Nu e atat de usor sa vorbesti despre notiunea de bine. Eu cand ma gandesc la acest cuvant, incerc sa ma raportez la Binele Suprem.
    Bine imi fac toti cei ce ma inconjură, dar un “bine” facut mie il consider a fi fiecare lucru ce mi s-a intamplat in fiecare zi de cand m-am nascut, chiar de Craciun, si pana acum.
    Multumesc Bunul Dumnezeu pentru “binele” de a avea niste parinti minunati, o familie minunata, pentru “binele” de a avea o sotie minunata si o fiica minunata. Si imi doresc sa ma bucur in fiecare zi de acest “bine”.

  14. Victoria says:

    Antrenorul meu de fitnes Florin Neby mi-a facut un mare BINE! M-a ajutat sa imi recapt tonusul, starea de bine, sa iubesc sa fac miscare, sa ma simt bine in pielea mea, intr-un cuvant mi-a redat SANATATEA!!!

  15. O vorba spune “Sa faci bine ca vei primi inmiit” ceea ce in ziua de astazi este ironizat la maxim,. Daca vei face bine poti avea surpriza sa nu fie chiar asa, binele sa fie transformat in vorbe de ocara in cel mai bun caz…intr-o societate pe care noi bloggerii ar trebui sa reusim sa o transformam…Eh…sa nu mai visam…Povestea mea cu binele primit se refera la o perioada din liceu in care invatam din greu sa reusesc la examenul de Bac ce pe acele vremuri era cat se poate de serios si mai apoi la examenul de admitere de la Politehnica. M-am pricopsit cu o infectie la cap care inainta vertiginos si putea sa devina generalizata daca nu ma intalneam cu Dr. Prof. in chirurgie Vaideanu de la Spitalul Militar care a facut tot posibilul sa ma salveze. Omul respectiv acum nu mai este dar ii raman profund recunoscator ca m-a adus inapoi unde sunt si acum dupa niste clipe cu temperaturi de 41 C a avut taria sa ma opereze si sa curme raul din organismul meu. Deci mi-a facut cel mai mare bine dupa parintii mei care m-au adus pe acest pamant. Dumnezeu sa-l odihneasca!.

  16. Marin Emilia-Valentina says:

    Nu pot sa spun decat ca sunt o norocoasa, parca sunt atrasa ca un magnet de oamenii care fac bine. Insa, atat timp cat (mai) exista Oameni, exista si binevointa.Era cat pe ce sa-mi pierd portofelul intr-o aglomeratie infernala la metrou, era ora de varf (si chiar daca mi-as fi dat seama in momentul respectiv, nu-mi puteam da seama la ce imbulzeala era). M-a tras de maneca si la propriu, dar si la figurat, un baiat care parea destul de neingrijit (si nu parea ca avea o situatie financiara prea buna) si m-a atentionat astfel: “Sa fii mai atenta data viitoare, nu atat pentru banii pierduti, cat pentru timpul pierdut facand acte noi!” Apropo, eu cred ca binele inspira MAI bine! 😀

  17. Calin says:

    Profesoara de română din liceu care la sfârșitul primului semestru din clasa a XII -a s-a operat pe cord și la aproximativ 2 luni de la operatie a venit să predea din nou. Datorită ei am luat bacul și mai important, am căpătat o pasiune (nestinsă nici până azi) pentru lectură.

  18. Aluculesei Brindusa says:

    Nu stiu cum se numeste insa intr-o seara cand am coborat din masina mi-a cazut portofelul cu acte si bani si abia a doua zi mi-am dat seama ca nu il mai am.A trebuit sa merg undeva urgent si tot urgent am venit acasa caci supararea si-a pus amprenta pe sufletul meu si abia am intrat pe usa cand soneria a inceput sa zbarnaie si era vecinul de la blocul de vizavi cu portofelul in mana.L-a gasit sotia sa in acea noapte si mi l-a adus acasa.Am avut o mare bucurie si de atunci de cate ori ii vad,ma rog pentru binele familiei sale!

  19. alex says:

    Am pierdut portofelul si mi-a fost returnat.

  20. Andreea says:

    Când am văzut provocarea, imediat m-am dus cu gândul la un mic gest de bunătate pe care l-a făcut cineva față de mine. Deși a trecut mult timp de atunci și nici nu știu numele persoanei respective, încă îmi amintesc că eram la metrou și-mi căutam cartela. Mă grăbeam la un eveniment, iar cartela mea nu părea să coopereze și să se lase găsită. Atunci, o fată a tâșnit din mulțimea celor care așteptau să intre la metrou și în cel mai natural mod mi-a oferit o călătorie de pe cartela ei. A dispărut până să apuc să-i mulțumesc. M-a impresionat teribil…dovadă că și după atâta timp (cam 4 ani) îmi amintesc de gestul ei.

  21. Andreea says:

    Nu imi aduc aminte acum de un bine facut intamplator, pe strada, de catre un strain, din nu stiu ce motiv. Dar imi amintesc, cu draga inima chiar, o intamplare de pe 6 ianuarie 2014.
    Pe 5 (duminica) fusese ziua mea, despre care daca spun ca a fost nefericita n-ar fi suficient pentru toata suferinta pe care mi-a cauzat-o.
    Luni, la birou, eram destul de trista, dar am incercat sa ma prefac ca sunt in regula.
    Dupa birou, am iesit cu cea mai buna prietena a mea la o cafea, timp in care am incercat sa uit de tot ce m-a facut sa plang cu o zi inainte, iar cand am plecat a scos din geanta cel mai frumos cadou pe care l-am primit anul acesta: un fular superb si o cutie de ciocolata cu martipan (preferatele mele).
    Sa simti ca cineva te iubeste atat de mult si ca vrea sa te vada zambind este cel mai frumos cadou pe care il poti primi vreodata. Atunci am plans, dar de bucurie. 🙂

  22. Roxana-Maria says:

    Cred ca cel mai neasteptat bine a fost angajarea pentru primul meu job. Chiar dupa ce am absolvit facultatea, am primit un e-mail de la coordonatoarea departamentului in care facusem voluntariat timp de 2 editii (ale unui festival). Imi propunea un job part-time chiar pe domeniul in care studiasem. Am acceptat provocarea si iata-ma, un an si opt luni mai tarziu tot aici, cu multa experienta in spate si entuziasm cat cuprinde. 🙂

  23. In urma cu 13-14 ani, am ramas singur acasa in jur de o saptamana (ai mei plecasera la mare iar eu n-am vrut sa merg cu ei) si, m-a fulgerat gandul sa-mi chem cam toti prietenii din cartier sa jucam “board games”-uri, sa ascultam muzica care ne placea noua fara constrangeri din partea parintilor, sa ne uitam la filme, activitati dintr-astea.

    Am cheltuit in primele 2 zile 80 de lei, practic toti banii lasati de catre ai mei pentru a-mi lua de mancare, pachet, drum la scoala. In a 3-a zi imi ghioraiau matele: simteam ca nu puteam sa gandesc, nu ma puteam concentra la ore, deveneam irascibil la cele mai mici si nesemnificative situatii… am tinut minte bine ziua aia pentru ca eram complet alt om.

    Dar de mancat, trebuia sa mananc. Asa ca-n a 4-a zi, am inceput sa-mi intreb toti acei prieteni invitati anterior, daca au cu ce sa ma imprumute. M-au demoralizat enorm (fie chiar nu aveau fie nu vroiau) si toata ziua aia, am petrecut-o gandindu-ma la toata situatia asta pe care mi-o creasem cu propria mana. Nu cred ca m-am simtit vreodata atat de singur ca-n ziua aia.

    Seara, cel mai mic dintre toti acest prieteni, imi bate la usa: omuletul meu a venit cu 2 sacose pline cu paine, preparate, sandwich-uri…. DE TOATE! Nu-ti poti imagina ce simteam atunci! Cel mai mic dintre prieteni, cel la care m-asteptam cel mai putin, c-o diferenta de vreo 3 ani intre noi, mi-a dat o lectie. O lectie de viata, pe bune,

    Iar pe langa cele 2 sacose, un pachet de gume Orbit si inca cateva chestii. Stia ca ma intalneam c-o fata de cateva luni iIar dintre toti prietenii, doar el s-a gandit ca n-ar strica si o respiratie curata. Sa mor de n-am ramas mut si coplesit de moment – nu stiam ce sa fac, cum sa procedez, cum sa-l rasplatesc, cum de s-a gandit la toate astea, cum …. el? Daca ma crezi, Cristi, la cat de aiurea ar suna, incepand cu acea seara, il vad mai aproape de a-mi fi un tata decat un prieten. Singurul din gloata de prieteni care-a dat dovada de maturitate. Serios. Iar dupa ce-mi inmaneaza Orbit-ul, imi mai da si-un 5 lei (“S-ai la tine”) si un prezervativ, spunandu-mi: “USE IT WISELY!”

    M-a marcat baietasul asta. Cand e vorba de o fapta buna, intodeauna-l dau drept exemplu, la toata lumea vorbesc despre el. Pentru ca, m-a facut s-am incredere-n el dar, poate cel mai important: a avut inima, m-a inmuiat, asa. Cu el urma sa-mi rezolv cam orice problema as fi avut de atunci incolo (bani, sfaturi, o vorba buna).

    Dintre toti cei din cartier, el a intrat cel mai tarziu la facultate (fiind cel mai mic) dar a intrat la taxa iar ai lui nu vroiau sa-i plateasca facultatea. Plus ca, nu avea inca un job. Si pentru ca trecuse deja 4-5 ani de la “marea saptamana” iar eu inca ma simteam de parca i-as datora viata, m-am hotarat sa-i platesc eu primul an de facultate.

    E unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, student la matematica iar acum se pregateste sa plece-n S.U.A. cu studiile.

  24. Vlad says:

    Zilele trecute, la metroul de la Unirii, un barbat pe la vreo 45 de ani statea la unul dintre aparate si le valida trecerea tuturor celor care alegeau aparatul respectiv, motivand ca este ultima lui zi de abonament si ca oricum nu ar mai avea ce face cu toate acele calatorii, din moment ce lui ii mai trebuie una singura pentru a ajunge acasa.

    Altul putea sa nu fie interesat de situatia celorlalti, ar fi trecut el si ar fi renuntat la toate calatoriile ramase.

  25. Atunci cand vine vorba de antreprenoriat si de a face bine, imi aduc aminte de domnul Mantu, juristul care m-a ajutat sa-mi fac firma.

    In urma cu 11 ani, infiintarea unei firme dura peste trei luni, timp in care trebuia sa alergi prin multe birouri, chiar si la tribunal, pentru a obtine tot felul de documente. Asa ca am ales calea mai usoara, aceea de a plati un jurist care sa se ocupe de tot ce insemna aceasta alergatura.

    Dupa ce am strans, banut cu banut, cei aproximativ 1200 de lei pentru infiintarea firmei, am inceput sa derulam acest proces. Ce nu am stiut la momentul respectiv a fost faptul ca orice firma are nevoie de un sediu social, si cum parintii mei locuiau intr-o proprietate mostenita, dar care nu era inca trecuta pe numele lor, m-am gandit ca pot rezolva totusi cu bunica. Din pacate aceasta nu a vrut, crezand ca vreau sa ii iau casa sau cine stie ce belea vreau sa fac; ironia sortii face ca acum ceva ani i-a facut act de vanzare-cumparare mamei mele.

    Revenind la poveste, m-am trezit pur si simplu in impas, fara sa pot continua infiintarea firmei, pentru ca nu aveam pe cineava care sa ma ajute cu sediul social al firmei.

    Juristului cred ca i-a fost mila de mine, sau poate ca pur si simplu nu vroia sa imi striveasca visele legate de propria companie, asa ca mi-a zis ca face actele cu sediul social la el in apartament, dar ca trebuie in 6 luni de zile sa rezolv, astfel incat sa il schimb.

    Daca nu m-ar fi ajutat el, nu stiu ce as fi facut, probabil viata mea ar fi aratat cu totul altfel, dar ma bucur ca a ales sa aiba incredere in mine si sa ma ajute.

    Tot el a venit cu numele firmei. Ii dadusem o foaie cu 40-50 de denumiri, una mai ciudata ca alta si a venit inapoi cu numele de NANOTEL. Nu mi-a zis niciodata daca a ales el denumirea respectiva sau daca intr-adevar a fost singura disponibila. Eu cred ca a ales el, ca eu, la gandirea mea de atunci, aveam alte bazaconii in cap. Acum, multi ani mai tarziu, ma bucur ca a facut asta, pentru ca, desi nu mi-a placut la inceput, acum imi place enorm numele firmei mele.

    De doua ori am fost ajutat de un om care nu-mi datora nimic si care probabil a vrut doar sa faca un bine.

  26. Maria says:

    Nu pot sa aleg un singur “bine”… Cred ca in viata ai o sumedenie de “bine” pentru care trebuie sa fii recunoscator si, mai ales, sa stii sa il primesti, sa il pretuiesti si sa il dai mai departe. De la zambetul unui necunoscut intr-un moment cheie dintr-o zi trista, pana la o mana intinsa atunci cand totul se prabuseste in jur. Oamenii care fac parte din viata mea sunt portia mea de bine. Ma intorc la ei cand imi este greu si chiar si fara sa le cer ceva, prin simplul fapt ca stiu ca sunt acolo, sunt bine.

  27. serban greti says:

    Cel mai mare bine mi la facut mama cand mi-a daruit sansa vietii pentru a doua oara donandu-mi un rinichi.Ce poate fi mai frumos si mai sublim de atat?

  28. […] a primit prin tragere la sorti un kit de bine de la METRO si un rucsac Tessel din partea mea. Antreprenorii care au facut un bine au sansa de a castiga un premiu de 200.000 lei. […]