MANAFU*

Abonamente Evensys

FITS este intotdeauna despre magie

fits

Sunt pentru a treia oară la FITS în cei peste 20 de ani de existență. Cred că am pierdut multe ediții bune, însă mă ambiționez să nu mai pierd una în viitor. Primele zile ale acestei noi ediții le-am “privit” de acasă, urmărind relatările Cristinei sau așteptând imaginile lui Sebastian. Mă uităm în program să bifez anumite spectacole și reprezentații. Sunt prea multe de văzut la Sibiu și mereu prea puțin timp.

Am venit acum pentru al doilea an, la invitația Raiffeisen Bank, alături de Cristina Bazavan pentru a promova acest festival cu adevărat deosebit. Rolul nostru este să descoperim magia evenimentelor și să o relatăm pentru cei de acasă. Aici pe blog, pe Facebook, pe Twitter și pe Instagram.

M-am pierdut în ultimele zile pe străzile Sibiului, căutând să descopăr zone în care nu am intrat cu ocazia altor vizite. De fiecare data când am ajuns în oraș, am gravitat în jurul centrului. Piața Mare a fost mereu un magnet.

Ieșind pe străzi, am ajuns să îndrăgesc și mai mult clădirile, micile parcuri, bistrourile cochete sau terasele ascunse. Magia festivalului se simte în tot orașul. Pot spune acum că Sibiu e cel mai frumos oraș din România.

Comentează