M A N A F U *

MANAFU*

Prima mea experienta in bucatarie

eu-si-salata

După experiența mea recentă în bucătărie, am un mare respect față de cei pasionați de arta culinară, bloggeri și chefs deopotrivă. Să vă povestesc.

Sunt unul dintre acei oameni care au un program alert, care își optimizează cât mai mult viața profesională și personală. Există mereu o agendă care parcă nu se mai termină. Timpul îmi este deci limitat, iar mesele sunt neregulate. Glumesc adesea că nu pot să dedic ore în bucătărie pentru “€œcreații” ce vor fi consumate apoi în 20 de minute.

La un moment dat, acum câțiva ani, mi-a venit ideea să creez o aplicație prin care oamenii ocupați ca mine să primească sugestii de rapide pe baza alimentelor pe care le au în frigider. Era și o modalitate bună de a nu mai irosi aiurea mâncarea. Studiile ne spun că aruncăm prea multe produse pe care nu apucăm să le consumăm.

Când brand-ul de lactate Olympus mi-a propus să îmi deschid frigiderul de om ocupat în față Irinei Bucșa, finalist MasterChef, pentru o sesiune de consultanță culinară, am zis “€œDa” cu o strângere de inimă. “€œCe părere o să își facă?!”, m-am întrebat.

Irina m-a liniștit. “Îți ofer câteva rețete simple, dar gustoase, pe care le poți prepara rapid cu ce ai tu în frigider!”. Am zâmbit liniștit.

actiune-in-bucatarie

Cum am gătit bio pentru prieteni

Irina a fost foarte rapidă în decizii. Mi-a oferit câteva rețete pe gustul meu. Trebuia doar să întru în bucătărie. Cum nu se întâmplă prea des acest lucru, am zis să fie o ocazie memorabilă.

Am ales să gătesc bio, cu gama specială Olympus, și să invit câțiva prieteni la masă. Aveam în minte cel mai bun loc: Pukka Tukka, primul local bio de la noi.

1-prepararea-salatei

Am ales din “oferta” Irinei o salată cu somon și înghețata rapidă. La masă veneau cinci voci feminine din online. Nu le-am oferit multe detalii, le-am invitat doar la o cină.

A fost o surpriză pentru ele să mă vadă echipat cu sorț și mânecile suflecate, în mica bucătărie de la Pukka. Păream chiar implicat în bunul mers al lucrurilor.

Rețetele au fost adaptate pentru a găti doar cu produse bio. Pentru salată cu somon am făcut un sos de iaurt (Olympus Bio 3,5% grasime) cu castraveți, ardei gras roșu, puțin suc de lămâie și o linguriță de ulei de măsline. Și un pic de sare și piper. Mix-ul de salată a inclus rucola, radicchio, valeriană și salată iceberg.

salata-finala

Pentru înghețată, am schimbat rețeta. Am folosit zmeură în loc de căpșuni. Irina mi-a dat €”binecuvantarea” la telefon. La o adică, puteam folosi chiar și mango.

inghetata

Cele două ore în bucătărie mi-au adus respectul pentru bucătari. E chiar o artă să combini ingredientele și să le expui în mod creativ. M-au motivat și să fiu mai atent când aleg produsele și să încerc să fiu creativ.

***
Pe site-ul Olympus găsiți o secțiune de rețete create de Irina. E o bună sursă de inspirație pentru cei care au puțin timp și un frigider ca al meu.

5 comentarii

  1. Oana Igretiu says:

    Faina treaba ai facut!

  2. Alina Ilioi says:

    A fost mai mult decât delicios, pot confirma! Mulţumesc pentru invitaţie, Chef Manafu!

  3. Hello Cristian,
    Bravo pentru initiativa si salata arata foarte bine.
    Imi lasa gura apa :).
    Dan

  4. […] Cristian Manafu: Prima mea experienta in bucatarie […]

  5. […] invitația lui Cristi, săptămâna trecută am avut marea plăcerea de a gusta din preparetele primului organic food bar […]