M A N A F U *

MANAFU*

Strigatul de ajutor al omului de PR

relatia-pr-media

În ultimii 10 ani ani, am văzut ascensiunea Internetului ca medium şi apariţia jurnalismului cetăţenesc (aka blogging). Am văzut cum Facebook – şi reţelele sociale, în general – a devenit şi sursă de informaţii, şi stand de ziare (generator de trafic) pentru site-urile de ştiri. Am văzut cum media tradiţionale, şi aici vorbesc în special de print, s-a dus în cap. Am văzut cum jurnalismul online a trecut de la “mondenizare” la “manelizare”. Şi inevitabil, am văzut cum relaţia de colaborare şi de susţinere între oamenii de PR şi cei de media s-a schimbat. Şi nu în bine.

Regulile – de bun simţ – despre interacţiunea şi relaţia dintre cele două părţi au impus mereu un singur lucru: respectul pentru munca fiecăruia.

Mulţi oameni de media (din toate speciile) se plâng adresea pe Facebook şi bloguri de calitatea oamenilor de PR. Cei din urmă nu au cum să se plângă de obrazul unor jurnalişti, dar uneori răbufnesc în mesaje directe personale sau de grup, aşa cum a făcut reprezentantul de marketing al unei companii, după cum a relatat Cristi China pe blog. (Am primit şi eu acelaşi mail).

Am rugamintea ca toti cei care confirma sa fie si prezenti, pentru ca nu este corect fata de nimeni, niciodata, sa astepte pe cineva care stie de la inceput ca nu va veni, insa spune ca DA, just in case…

Poate ca multora dintre voi nu vi se pare mare lucru, insa va sigur ca din partea noastra implicam foarte multa energie si resurse. As aprecia raspunsul vostru cat se poate de aproape de adevarul situatiei, pentru a evita situatii neplacute.

Si inca un lucru: voi, oamenii de presa, care ar trebui sa informati cat se poate de obiectiv, asupra unor lucruri pe care aveti privilegiul de a le vedea inaintea multor altora, cred ca ar fi fair si in acelasi timp de bun simt sa scrieti despre ceea ce ati vazut. Si asta nu dintr-o obligatie, ci pentru ca atunci cand primesti ceva trebuie sa si oferi :D, indiferent ce!

Este primul si ultimul mail de acest fel, nu pentru ca imi doresc sa apostrofez de luni dimineata, ci pentru ca pur si simplu mi se pare ca o relatie principiala intre doua parti implicate, mai mult sau mai putin dependente, trebuie sa fie corecta.

Situaţia arătată nu este una nouă. Problema în sine e veche de când PR-ul şi asumată în acelaşi timp. Omul de PR oferă acces la informaţii, creează oportunităţi de comunicare şi oferă sprijin celor din presă. Însă oricum am privi rolul său şi meseria sa, nu există motiv să uităm de respect. Pentru el şi munca lui.

Sursa foto: © Jrabelo | Dreamstime.com

2 comentarii

  1. Cristian, am primit semnalul tau in Linkedin si m-am oprit sa citesc. Comentariu.

    O confirmare nu este o obligatie de a participa. De unde si pana unde presa trebuie sa scrie despre ce a vazut? Si nu cumva am vrea sa scrie si pozitiv? Am avut parte si de sintagma contractuala, ‘publicarea de comunicate de presa “in regim de PR”‘. Adica publicitate dar nu pe fata. Nu a mers.

    Ma pun in locul omului care lucreaza in reporting (radio, TV, print, online). Da-i o parghie, da-i ceva sa schimbe lumea. Esti in competitie media cu arestarea d-lui Oprescu. Sa zicem. Ce facem?

    Nu cred ca este vorba de respect sau non-respect. Romania s-a schimbat, superficialitatea si derizoriul s-au instaurat. Iar economia de consum, pe care o ridicam in slavi necritic, a schimbat perceptii. Ne grabim si totul pare a fi un troc. de vanzare, “…..de ce nu scrii domnule, doar ti-am dat de mancare si de baut si o traista cu pixuri?”

    Aici avem o parte de raspundere pentru ca multi dintre noi glorificam zilnic in proportie de masa consumerisumul, totul este vanzare, totul este o fatada.

    Si atunci, de ce sa nu ceara cineva, pe fata, trocul? Este mica coruptie pe baza de lipsa de scara de valori.

  2. Stef says:

    Nu cred ca lucrurile s-au schimbat in asa masura. PR-ul si media au coexistat, servind un meta-interes, daca pot spune astfel, din care ambele parti au dus-o bine. Dar nu mi se pare ca a existat vreodata o relatie altfel decat superficiala, pe care – ma repet – ambele parti au acceptat-o in mod tacit. Fara a fi nimic peiorativ in afirmatie, relatia a fost de gazda – parazit si continua sa fie astfel.