M A N A F U *

MANAFU*

Cum descoperim muzica noua (Part 1)

casetofon

Îmi aduc mereu aminte cu plăcere de vremurile în care făceam schimb de casete sau copiam albumele la modă, aduse din țări străine. Am avut o perioadă, pe la începuturile anilor ’90, când cumpărăm muzică prin poștă și chiar versurile unor albume, pe care le copiam apoi și le dădeam printre prieteni. A fost o perioadă foarte frumoasă, în care singurele surse de informare erau prietenii și cercul lor de cunoscuți și puținele publicații de specialitate (Bravo, Pop Rock & Show).

Am păstrat de atunci plăcerea de a descoperi mereu muzică nouă, artiști noi și genuri noi. Am păstrat chiar și primul meu casetofon. Acum, în era Internetului, social media și a aplicațiilor mobile, există o mulțime de căi de a descoperi tot ce e nou înainte de a deveni “la modă” sau muzică pe gustul tău.

Încep așadar o serie de posturi pe blog despre felul în care mă alimentez eu cu muzică nouă. Primele trei exemple vin cu avantajul recomandărilor făcute de oameni și nu de “roboți”, cum zice chiar sloganul unui site.

Hypem (www.hypem.com)

Ce este: Un agregator pentru piesele care sunt cel mai des menționate pe aproape 800 de bloguri de muzică. Site-ul organizează piesele pe genuri, noutăți și remixuri. Poți asculta un număr de piese la liber pe site, însă pentru o experiență completă, ești invitat(ă) să îți faci un cont gratuit, unde creezi o listă cu muzica favorită. Pe mine mă găsiți aici.

Genuri de muzică: Pe lângă popularele Pop, Rock și Hip-Hop, pe Hypem găsești foarte multe remixuri și genuri precum Dubstep, Future Garage, EDM, Experimental, Lo-Fi etc.

A Song A Day (www.asongaday.co)

Ce este: Un serviciu care recomandă o piesă pe zi via e-mail, aleasă de un grup de curators. Poți alege genul muzical și să oferi câteva detalii despre artiștii preferați și piesele apreciate. În plus, dacă ești pasionat de muzică, ai ocazia să devii un curator.
Genuri de muzică: Multe genuri de nișă, gen Bluegrass, Emo Rock, Shoegaze, New Wave, alături de clasicele Alt Rock, Metal, R&B, Pop etc.

Indie Shuffle (www.indieshuffle.com)

Ce este: Un site cu o echipă numeroasă de redactori și colaboratori, care selectează muzica pe bază tendințelor actuale, dar și din rândul pieselor propuse de muzicieni pe site. Este un serviciu complex, pe care poți petrece mult timp, cu multe opțiuni de căutare și sugestii.

Genuri de muzică: Probabil cea mai variată ofertă dintre serviciile prezentate azi, cu “ciudățenii” gen Minimal Electronica, Post-Punk, Surf Rock și Alt Country.

Voi cum descoperiți muzică nouă?

Tags: , ,

5 comentarii

  1. Tudor says:

    Uite Cristi, poate recomanzi şi site-ul acesta în partea a doua a articolului: http://everynoise.com/engenremap.html

    Este o hartă care cred că acoperă chiar toate genurile muzicale, cu cele mai bizare denumiri şi de care probabil nu ai auzit niciodată. Selectezi genul, apoi îţi sugerează mai mulţi artişti, te lasă să asculţi o mică mostră şi apoi îi cauţi pe Deezer sau YouTube.

  2. […] Îmi aduc mereu aminte cu plăcere de vremurile în care făceam schimb de casete sau copiam albumele la modă, aduse din țări străine. Am avut o perioadă, pe la începuturile anilor ’90, când cumpărăm muzică prin poștă și chiar versurile unor albume, pe care le copiam apoi și le dădeam printre prieteni. A fost o perioadă foarte frumoasă, în care singurele surse de informare erau prietenii și cercul lor de cunoscuți și puținele publicații de specialitate (Bravo, Pop Rock & Show). Am păstrat de atunci plăcerea de a descoperi mereu muzică nouă, artiști noi și g… citeste mai mult […]

  3. Ionela says:

    Interesant articolul, nu stiam de existenta acestora.

  4. […] blogging. Îmi place să iau mereu cu mine muzica mea, peste tot unde merg sau mă aflu, și să descopăr tot timpul piese inedite și artiști […]

  5. […] început chiar pe blog o serie de posturi despre cum poți descoperi muzică nouă. Și de câțiva ani, fac deja câteva topuri anuale personale, cum ar fi cel de anul trecut cu […]