MANAFU*

Abonamente Evensys

Care a fost cel mai mare festival in social media (2019)

Festivalurile de muzică au intrat adânc în agendele noastre. Am început, unii, să ne programăm concediile după ele și ne întrebăm de la un an la altul cine va mai cânta în România și unde va fi următoarea adunare ori ce festival mai atrage atenția publicului. De pildă, avem acum Saga în pregătire în București pentru început de iunie, iar în Moldova se anunță cam tot atunci a patra ediție Insula Fest. Mai mult, festivalurile de la noi sunt premiate Mai mult ››

„We Will Rock You” se joacă și în România

 Musicalul „We Will Rock You” se joacă în toată lumea, de peste 15 ani, și a fost mult timp unul dintre aclamate spectacole din Londra. Este creat de trupa QUEEN si scris de actorul, autorul, scenaristul și regizorul Ben Elton. Vine în România pe 10 aprilie 2019 la Sala Palatului din Bucuresti, fiind pus în scenă în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu.„We Will Rock You” este de acum cel mai așteptat spectacol de sală de anul viitor, un Mai mult ››

Cele mai bune 50 de piese muzicale din 2017

În fiecare an, de ceva vreme, pun pe blog muzica pe care am ascultat-o sau apreciat-o în anul ce s-a încheiat. Ascult multă muzică din mai toate genurile, urmăresc topuri și caut să descopăr mereu artiști noi. YouTube e sursa principală, însă petrec timp și pe SoundCloud, Hillydilly, Hypem și alte câteva site-uri. Aștept lansarea oficială a Spotify în România. Nu pot spune că 2017 a fost un an grozav în lume, ținând cont că piesele anului sunt o melodie Mai mult ››

Care a fost cel mai mare festival in social media (2017)

Cred că 2017 a fost cel mai bun an în materie de festivaluri, de până acum. Nu doar pentru că au apărut festivaluri noi, ci mai ales pentru că a crescut interesul publicului pentru evenimentele de gen. Mari sau mici, ele atrag din ce în ce mai mulți oameni. Sunt atât de multe încât nu le mai poți ține numărul. Mă refer strict la festivalurile de muzică (modernă). Acum doi ani, când a apărut Untold, am avut curiozitatea de a vedea Mai mult ››

Cele mai bune piese muzicale din 2016

Săptămânal caut să mă pun la punct cu ce a mai apărut nou în muzică. Nu caut neapărat să aflu cele mai noi hit-uri de la radiouri sau din topurile de vânzări. Caut mai degrabă noi artiști și noi curente muzicale. Însă nu ignor muzica mainstream. De mulți, foarte mulți ani, am renunțat să fiu partizanul unui anumit curent sau al anumitor genuri. Ascult ”de toate”, cum se spune popular. De câțiva ani deja, pun pe blog o retrospectivă a Mai mult ››

20 de piese muzicale preferate in 2016

Am ascultat multă muzică în 2016. Este singurul lucru, în afară blogging-ului, care îmi ocupă puținul timp liber. Bine, ar mai fi și serialele, pentru care pregătesc un post ”best of” separat. Revenind la muzică, 2016 a fost anul în care am ascultat mai multă muzică indie. Se vede și în selecția făcută mai jos. Urmăresc câteva site-uri care promovează noi artiști și genuri mai puțin comerciale (Hillydilly, Indie Shuffle, Hype Machine) sau caut pe SoundCloud. Am ales acum cele Mai mult ››

17 piese muzicale pe care le poti descarca gratuit acum (Apr16)

Îmi place mult să descopăr muzică nouă și artiști noi. Petrec cam o oră pe săptămână pentru a mă pune la curent cu tot ce e nou. Urmăresc site-uri specializate în descoperirea noutăților și bloguri care acoperă genuri mai puțin comerciale. SoundCloud este o mină de aur dacă ai timp să explorezi serviciul și tot ce poate oferi. Există chiar site-uri care agregă pe genuri sau după noutăți muzica de aici. O să fac în curând câteva recomandări pe blog. Mai mult ››

10 piese muzicale pe care le poti descarca gratuit acum (Mar16)

Am ascultat multă muzică nouă în luna martie. Mai puține albume, mai multe apariții noi pe blogurile de muzică indie. Nu mă întrebați ce hit-uri sunt acum la radio, dar știu să vă spun cel puțin un artist fain care a debutat săptămâna trecută. Vin și în această lună cu o serie de piese pe care le puteți descărca gratuit (legal) de pe Internet. Unii artiști vă cer în schimb un Like pe Facebook, alții un follow pe SoundCloud, iar Mai mult ››

5 piese muzicale pe care le poti descarca gratuit acum (Feb16)

Există multe căi de a găsi, asculta și chiar descărca muzică, în mod gratuit, pe Internet. YouTube și SoundCloud sunt două dintre site-urile pe care eu le vizitez săptămânal, în căutarea unor noi artiști sau pentru noutăți pe nișe mai puțin comerciale. Am început chiar pe blog o serie de posturi despre cum poți descoperi muzică nouă. Și de câțiva ani, fac deja câteva topuri anuale personale, cum ar fi cel de anul trecut cu muzică mai puțin comercială. Descopăr Mai mult ››

Cubic.FM iti pastreaza toata muzica intr-un singur loc

Ascultăm muzică peste tot online. Pe YouTube, Spotify, Pandora, SoundCloud, Zonga, Facebook ș.a.m.d. Mai mult, ne facem playlist-uri pe mai multe platforme. Dar cum ar fi să putem strânge toată muzica întâlnită într-un singur loc? Avem acum pentru asta Cubic.FM. Disponibil deocamdată doar în private beta, Cubic.FM are la bază o extensie pentru browserul Chrome. După instalare, oriunde vei întâlni o piesă sau un clip video, vei avea la dispoziție un buton special de save sau vei putea copia link-ul piesei Mai mult ››