MANAFU*

Abonamente Evensys

Munca de acasă poate aduce agențiile mai aproape de clienți

Este o perioadă dificilă și ciudată, la care învățăm real-time cum să ne raportăm. Lucrurile au evoluat extrem de rapid în ultimele zile. Ne-am început săptămâna normal, cu statusul de luni, dar mărind totuși măsurile de curățenie și dezinfectare de la birou. Însă, miercuri seara deja plecam cu toții cu calculatoarele acasă.

Chiar dacă a fost ceva mai greu să mutăm calculatoarele de la birou (inclusiv desktopuri si monitoare), din motive de securitate a datelor și a păstrării work-flow-ului cu care suntem obișnuiți, asta a fost cea mai bună decizie. Fiecare a plecat cu calculatorul, trasportul fiind decontat, acolo unde a fost cazul, iar conectarea și punerea în funcțiune au fost asistate telefonic de colegul de la IT.

A fost un tur de forță din partea IT-ului pentru a asigura conectivitatea, dar mai ales securitatea datelor și a echipamentelor. Lucrăm cu fișiere mari, mai ales în cazul proiectelor de video așa că lucrul trebuie să se întâmple business as usual. Folosim o soluție de VPN securizată prin care să accesăm cu toții serverele din agenției, exact ca atunci când eram la birou.

Ce s-a schimbat în relația cu clienții noștri este faptul că am renunțat la întâlnirile live. În rest, deja suntem fiecare acasă și lucrăm remote. Avem mulți clienți care lucrează la rândul lor de acasă, așa că informarea de la noi nu i-a surprins, din contra, ne-au felicitat pentru mobilizare și decizie.  Am înlocuit întâlnirile cu clienții, dar și pe cele interne și brainstorming-urile cu video calls. Folosim Zoom cel mai mult, dar și soluții precum WhatsApp și Facebook.

Această perioadă ne va aduce probabil o reducere iminentă de business. Deja, doar în următoarea lună ni s-au anulat 4 evenimente. Zona care va avea de suferit este cea legată de evenimente și activări. Vom lucra remote cât va fi nevoie și ne vom adapta la ce se întâmplă la nivel macro. Sper să ne întoarcem cât mai repede înapoi, sănătoși cu toții și să ne reluăm activitatea la fel ca înainte.

Articol dintr-o serie de 12 puncte de vedere scrise de profesioniști din marketing, comunicare și digital, care au constituit primul newsletter special FOMO. Nu știi ce e FOMO? Află aici!

Comentează