MANAFU*

Abonamente Evensys

Tot ce a fost mai important în social media și în lumea digitală în ultimul deceniu

La mijloc de ianuarie, mi-a venit ideea să fac o retrospectivă a anilor 2010 în comunicare, social media și online. Am întrebat atunci aproape 100 de români din marketing, PR și digital, mai precis 95, ce au considerat ei că a fost mai bun în ultimii 10 ani, într-un sondaj online cu 12 întrebări. M-am luat însă repede cu planurile pentru 2020, cu primele evenimente din agenda Evensys, cu criza Covid-19 și abia acum reușesc să fac publice rezultatele. Abonații newsletter-ului FOMO le-au văzut deja. Acum le pun și pe blog.

Scopul sondajului a fost acela de a determina care au fost tendințele și conceptele ce au marcat deceniul 2010 – 2019 în lumea comunicării și cea online, printr-un filtru „românesc”, aș zice. Sper să fie în aceste zile un frumos reminder din probabil cea mai bună perioadă a noastră de până acum.

THE Social Network of the Decade


Winner: Facebook
În 2010, gigantul din social media a anuțat că a trecut de 500 milioane de utilizatori, creșterea accelerată fiind datorată probabil și butonului de Like, introdus în 2009. La sfârșitul anului trecut, rețeaua avea 2,38 miliarde de utilizatori. Mai mult, la finalul deceniului, Facebook deținea cele mai descărcate 4 aplicații de socializare din istorie. De menționat și că, în această perioadă, Mark Zuckerberg a cumpărat Instagram în 2012 pentru 1 miliard $ și Whatsapp în 2014 pentru 19 miliarde $. Facebook a luat peste 87% dintre voturile celor 95 de specialiști invitați în sondaj.

Best New Social Media Platform of the Decade

Winner: WhatsApp
WhatsApp a fost lansat în februarie 2009 ca o aplicație de iPhone pentru text, photo & video sharing. Abia după un an și jumătate, ajungea pe telefoanele cu Android. Pentru o vreme, WhatsApp a fost o aplicație cu abonament anual de 1$. De-a lungul timpului, a lansat câteva opțiuni care au contribuit la creșterea numărului de utilizatori, precum location sharing (2010), group chat (2011) și mesajele vocale (2013). În 2014 trecea pragul de 500 milioane de utilizatori. În sondaj, WhatsApp a atras voturile a 39,9% dintre respondenți.

Winner: Instagram
În sondajul nostru, Instagram este la egalitate cu WhatsApp. De fapt, un pic mai sus, având 40% din total voturi. Pe 16 iulie 2010, unul dintre fondatorii Instagram, Mike Krieger, publica prima poză în rețea. Dacă o privim (e cea de mai sus), vedem acea imagine pe care am fi făcut-o și noi în 2010, dar pe care de ani buni nu o mai facem. O imagine încadrată cât mai „funky” și „filtrată” la maximum. În timp, odată cu lansarea și pe telefoanele Android și achiziția de către Facebook, Instagram a devenit probabil cel mai important player în comunicarea vizuală în acești 10 ani, capitalizând pe toate tendințele (filtered photosstoriesvideos) și susținând cel mai mult noul val al influencerilor.

The Biggest Social Media Fail of the Decade

Winner: Google+
Google+ a fost unul dintre cele mai ambițioane pariuri din istoria Google. Urma să fie rețeaua care va opri supremația Facebook. Făcând lucrurile într-un mod diferit și contra curentului, de la constrângerea noilor utilizatori Google să creeze și un cont G+ și obligativitatea utilizării numelor reale și până la lipsa Like-urilor,  înlocuite de +1, rețeaua nu a reușit să se adapteze nevoilor și dorințelor utilizatorilor. În sondaj, 76,8% dintre specialiști au ales Google+ la această categorie.

Biggest Buzz Words of the Decade

Winner: Big Data
Putem spune că ultimii 10 ani au fost și era Big Data. Colectarea de date a devenit o practică larg răspândită, având astăzi o importanță majoră în felul în care companiile își derulează afacerile. În comparație cu firmele care nu pun preț pe date, companiile data-driven au un succes mai mare în a atrage noi consumatori, a-i menține pe cei vechi și a genera profit (mai mare). De altfel, multe din job-urile viitorului, la mare căutare chiar de acum, au legătură cu analiza datelor și multe companii de top și-au crescut afacerile „manipulând” informațiile din dotare (Facebook, Google, Amazon etc.). Câteva dintre noile tehnologii cu impact în marketing tot datorită big data au prins avânt (Automation, Machine Learning, AI). Big Data a fost alegerea a 25,3% dintre respondenții sondajului.

Biggest Viral of the Decade

Winner: Ice Bucket Challenge
Anii 2010 nu au fost primul deceniu al viralelor. YouTube a început în 2005, Twitter s-a lansat în 2006. Așadar, anii 2000 au avut porția lor de virale. Însă ultimul deceniu ne-a arătat cât de mult îți pot stârni creativitatea plictiseala sau fuga după faimă. Am avut double rainbowswater-bottle flippinggrumpy cat și toate acele piese muzicale pe care nu le vom uita prea curând, în special Gangnam Style. Să nu uităm și de Pokemon Go, jocul care a devenit fenomen mondial peste noapte. Și tot peste noapte a dispărut. Dintre toate provocările stupide, meme-uri, rochii albastre și ouă pe Instagram, o inițiativă s-a ridicat deasupra tuturor – Ice Bucket Challenge. Campania de donații pentru cei diagnosticați cu scleroză laterală amiotrofică (SLA), de care suferea și Stephen Hawking, a avut adepți în întreaga lume, printre care s-au numărat Bill Gates, Lady Gaga, Oprah Winfrey, Shakira, Mark Zuckerberg, Selena Gomez. Ice Bucket Challenge a luat 38,9% dintre voturile din sondaj, pe locurile următoare fiind Gangnam Style și Pokemon Go.

High Impact Tech Companies of the Decade

Winner: Facebook
Ultimii 10 ani au fost clar marcați de creșterea accelerată a companiilor de tehnologie, mai ales a celor din noul val. Concepte precum sharing economy or gig economy au luat prin surprindere lumea afacerilor și și-au lăsat adânc amprenta. Companii cu multe milioane, chiar miliarde de clienți ori game changers în domeniul lor au fost mereu în centrul atenției. După voturile comunității de marketing, comunicare și digital, Facebook a avut cel mai mare impact în societate în deceniul încheiat, în care a devenit cea mai mare „țară” din lume dacă ar fi fost să fie una.

Biggest Hashtag of the Decade

Winner: #MeToo
Cu rădăcini în anii 2000, hashtag-ul #MeToo a devenit un fenomen global din momentul în care actrița Alyssa Milano a cerut pe Twitter un reply tuturor femeilor care au fost agresate vreodată, în lumina acuzațiilor aduse producătorului de film american Harvey Weinstein. Din acel moment, peste 80 de femei i-au adus acuzații lui Weinstein, iar efectele mișcării MeToo s-au simțit în multe alte domenii și peste tot în lume. Hashtag-ul #metoo a primit 64,2% din voturile din sondaj.

The Most Important Content Type of the Decade

Winner: Photos
Anii 2010 vor rămâne în amintirea noastră și drept anii de aur ai conținutului vizual. Probabil în următorii 10 ani totul va fi vizual și animat mai ales, însă până la noua revoluție VR și AR, rămânem cu fotografia clasică în fruntea clasamentului celor mai importante forme de conținut ale ultimului deceniu. Fotografia spune mai mult decât 1000 de cuvinte și nouă ne place ce spun imaginile, dovadă fiind tot timpul pe care îl petrecem zi de zi pe Facebook și Instagram. Totodată, 80% dintre marketers au folosit imagini în comunicare. Dacă ne uităm în topul voturilor comunității marcom, vedem că primele 3 locuri sunt ocupate de poze.

The Best Entertainment Service of the Decade

Winner: Netflix
Deceniul trecut a fost dominat, direct și indirect, de consolidarea, creșterea și dominația Netflix, un serviciu inițial lansat în 1998 ca o platformă de închiriere a DVD-urilor prin poștă. În 2007, Netflix a introdus serviciul de streaming pe platforma sa, un model ce avea să fie fundamental pentru transformarea creării și distribuției de conținut. Însă conținutul de calitate este cel care i-a adus recunoașterea globală și a reușit să facă Hollywoodul să tremure. Netflix a jucat de altfel multe roluri în ultimul deceniu: un distruptor, distribuitor, studio și start-up. A creat conceptul de binging și ne-a făcut să urmărim serialele pe telefon când călătorim sau mergem la muncă. Netflix a primit 100% dintre voturile celor 95 de „jurați” în sondajul amintit, la o întrebare care a avut în total 13 variante de răspuns. Este prima dată când văd atâția oameni de comunicare că sunt 100% de acord cu ceva.

Most Important Marketing Tactics of The Decade

Winner: Influencer Marketing
În parte datorită Instagram, în parte datorită YouTube și în parte datorită noilor generații, Y și Z, care au definit noul consumator de media în ultimul deceniu, fenomenul Influencer Marketing a cunoscut apogeul în deceniul încheiat și a marcat oficial apariția meseriei de influencer. Pe la mijlocul anilor 2000, conceptul de “influencer” nu era în vocabularul oamenilor de marketing. Puteai fi un blogger sau un vlogger sau o personalitate pe Myspace. Astăzi, “influencer” pare să fie cuvântul care înglobează toți creatorii de conținut de pe Internet și care sunt plătiți (sau primesc lucruri gratis) pentru asta. Conform unor rapoarte de la începutul anului, industria de Influencer Marketing ar urma să crească până la 10 miliarde de dolari în 2020. Între timp, Coronavirusul a devenit influencer-ul No.1 în lume. În sondaj, influencer marketing a luat 17,9% din voturi, foarte aproape fiind Social Media Marketing.

Best TV Series of the Decade

Winner: Game of Thrones
Dacă îți spunea cineva prin anii 2000 că te vei uita la un serial cu dragoni, un rege al nopții, un personaj numit Zăpadă și o familie cu probleme de comunicare, ce ai fi zis? Ei bine, 2011 a adus cel mai popular show de televiziune din toate timpurile. Al șaptelea sezon al serialului a atras în mod constant peste 10 milioane de urmăritori pe HBO. Alte milioane bune au urmărit episoadele online ilegal în întreaga lume. Serialul a fost chiar nominalizat la două Globuri de Aur în 2017. Doar în 2019, GoT a fost nominalizat la 32 de premii Emmy. A fost ales de 67,4% dintre respondenți, la distanță mare, pe locul al doilea fiind House of Cards.

Most Important Gadgets of the Decade

Winner: Tesla Model S
Tesla nu a existat până în 2003 și a lansat primul său model – Modelul S – cu o întârziere de câțiva ani față de data stabilită inițial, în 2012. În prezent, constructorul de automobile se îndreaptă spre pragul de un milion de mașini vândute. Modelul S nu este o perfecțiune de mașină, dar a transformat piața automobilelor electrice, a transformat automobilele de lux și a transformat chiar și ceea ce știam noi despre bordul mașinii, prin tableta utilizată. Tesla a arătat o cale nouă întregii industrii, lucru deloc rău pentru un start-up, nu-i așa? În 2019, revista americană Motor Trend a numit Model S drept cea mai bună mașină din cei 70 de ani ai publicației. În sondaj, Tesla a luat 35,8% din voturi.

Rezultatele sondajului pot fi studiate aici.

2 comentarii

  1. […] Tot ce a fost mai important în social media și în lumea digitală în ultimul deceniu. (sursa: manafu.ro) […]

  2. […] ce a fost mai important in social media si in lumea digitala in ultimul […]

Comentează