MANAFU*

Abonamente Evensys

Experiența mea cu aspiratorul robot ROWENTA

Treburile casnice au fost tot timpul o provocare pentru oamenii foarte activi. Pentru cei care lucrează de dimineață, până seara. Pentru cei care pleacă la serviciu, la întâlniri și nu mai au timp și pentru casă.

Când ne rămâne doar puțin timp liber, vrem să îl ținem pentru noi și căutăm ajutoare pentru tot ce avem de făcut prin casă, inclusiv pentru curățenie.

Unii primesc ajutorul „doamnei Maria” pentru a se asigura că locuința este un mediu sănătos, mai ales acum în pandemie, când lucrăm mai mult de acasă. Alții au apelat la tehnologie pentru un plus de confort și comoditate. Avem astăzi întrerupătoare, termostate, aparate de monitorizare, aspiratoare, frigidere, și chiar dulapuri inteligente.

Dacă în 2019-2020, în bula mea, purificatoarele au fost la mare căutare, în prezent, oamenii din jurul meu au început să se intereseze mai mult de aspiratoarele robot.

Am găsit amuzante câteva postări ale unor prieteni de pe Facebook care se lăudau cu roboții lor de curățenie și cu traseul pe care aspiratorul inteligent îl făcea în casele lor. Postau capturi din aplicația aspiratorului de parca acestea erau ecografiile primului lor născut. Probabil trebuia să inventăm hashtag-ul #MândruDeAspiratorulMeu.

Poate cel mai bun aspirator pentru cei care au animale de companie

Eu am un motan. Poate îl cunoașteți din social media. Are pagina pe Instagram și poate de aceea este mai fițos decât ar trebui. Dar oare putem noi să ne judecăm pisicile? De fapt, nu noi le deținem, ci ele ne au pe noi.

Bizou are tabieturile lui. Ore aproape fixe pentru mese, pentru somn și pentru ieșit afară la joacă. Momentele lui când trage cu ghearele de orice piesă de mobilier. Și lasă păr. Păr pe care la început nu îl suportam, pe care apoi l-am acceptat și căruia, în cele din urmă, i-am declarat război.

Am primit de la Flanco la test un robot ROWENTA Explorer Animal Serie 60 RR7455WH. Un aspirator pentru orice casă, dar mai ales pentru posesorii de animale de companie.

Explorer-ul vine cu o perie specială pentru părul animalelor de companie, denumită sugestiv Perie Animal Turbo. Datorită perilor sintetici și din poliuretan, înfășurarea firelor lungi de păr este redusă, performanțele de aspirare rămânând constante mai mult timp. Este tipul de aspirator care poate fi folosit pentru orice tip de suprafață, fie că vorbim de parchet, gresie sau covoare.

Modelul este și cel mai subțire aspirator robot din gama sa, de doar 6 centimetri înălțime, ceea ce este un real avantaj pentru accesul sub orice fel de mobilier jos: canapea, pat sau masă.

Sistemul de navigație al aspiratorului robot are 3 moduri de curățare, care sunt ghidate de un giroscop și camere laterale.

Modurile de navigare sunt:
Modul Metodic – pentru acoperirea optimă a întregii suprafețe, modul standard.
Modul Precis – pentru a porni dintr-un punct și continuă aspirarea în cerc, pentru a aspira cel mai eficient într-o spirală. Acest mod este recomandat pentru momentul în care de exemplu cad firimituri
Modul Margine – care ghidează aspiratorul robot pentru a curăța pe lângă pereți și plinte.

Aspiratorul detectează inteligent tipul podelei și ajustează automat puterea de aspirare pentru eficiență maximă. Știe deci când trebuie să aspire un covor, atunci când este pe gresie sau a ajuns pe parchet. Puterea de aspirare poate fi setată, bineînțeles și din aplicația mobilă.

Pentru că animalele nu se șterg tot timpul pe lăbuțe înainte de a intra în casă, Explorer-ul este prevăzut și cu un mop și un mic rezervor de apă. Atunci când vrem să spelăm și să aspirăm în același timp, putem deci folosi mopul.

Aplicația mobilă și conectarea

Robotul se conectează ușor la telefonul mobil. Trebuie doar să apăsăm un buton, să apropiem telefonul de robot și conexiunea e realizată. Înainte de asta, instalăm aplicația Rowenta Robots, cu care vom controla aspiratorul, unde vom face setările pentru curățenie, unde stabilim pe ce suprafețe trebuie să aspire și pe care să spele.

Tot din aplicație putem crea câteva scenarii pentru robot: să aspire luni dimineața la ora 7:00, ca să fim siguri că ne trezim să plecăm la birou. Bine, la 9:00, mai degrabă. Sau putem să îl programăm cât suntem la birou să își facă treaba până revenim acasă.

Mai mult, robotul ROWENTA se conectează și cu asistenții virtuali, Google și Alexa, ceea ce ne ajută când suntem acasă și am lăsat telefoanele pe undeva. Vorbim cu el să se pună pe treabă.

Autonomia robotului este de 90 de minute la aspirare.Cred că în 90 de minute termină de aspirat și cel mai vast apartament. La mine, e de ajuns. Am un apartament normal. Și oricum dacă rămâne fără baterie, se duce singur să se încarce și apoi își reia munca imediat.

Motanul crede că îi fac în ciudă, că i-am adus un dușman în casă. Se uită la el și apoi pleacă în ultimul colț al casei, știind că robotul nu va ajunge acolo. Nu ajunge pentru că nu l-am trimis eu încă.

Cumpără acum un aspirator robot de pe site-ul Flanco cu un extra-discount de 10%, fata de cel oferit deja pe site, folosind codul CRISTI10.

Câștigă un aspirator robot ROWENTA (CONCURS INCHEIAT)

Pentru că suntem la început de primăvară, în săptămâna când oferim și primim cadouri, organizez alături de Flanco și ROWENTA un concurs ce are ca premiu exact robotul pe care eu l-am testat. Nu pe al meu, ci unul nou-nouț. E același model.

Tot ce trebuie să faceți este să mă ajutați să aleg un cadou pentru jumătatea mea cea bună, cu ocazia zilei de 8 martie. Intrați pe Flanco.ro și căutați un un gadget care s-ar potrivi unei femei active. Lăsați apoi link-ul în comentarii și numele produsului, pentru a intra în tragerea la sorți de pe 8 10 martie. Fiecare participant poate înscrie un singur răspuns, trebuie să aibă cel puțin 18 ani și să fie rezident în România.

LATER EDIT: Pentru interesul pentru concurs a crescut în ultimele zile și mai ales pentru reducerea suplimentară pentru cei care vor achiziționeze aspiratorul robot este valabilă și după 8 martie, am decis prelungirea concursului până pe 10 martie, cu anunțarea câștigătorului în seara zilei respective. Nu uitați folosiți codul CRISTI10 dacă doriți cumpărați aspiratorul Rowenta cu un discount final de 44%.

LATER EDIT 2: Mulțumesc tuturor pentru idei, în primul rând. și apoi pentru participare. Ați fost la înălțime. Să reușesc eu într-o viață să îi ofer jumătății mele atâtea cadouri. 

În urma tragerii la sorți prin Random.org, premiul va merge la Denisa Bârgău. Sunt curios ce reacție când soția va afla că „a primit” un boiler, Denisa. Oricum, felicitări ție!

490 comentarii

  1. Sideri Marian says:

    Espressor automat Krups EA810770, 1400 W, 1.7 L, 15 bar, Visiniu
    https://www.flanco.ro/espressor-automat-krups-ea810770-1400-w-1-7-l-15-bar-visiniu.html

  2. Iancu Geta says:

    https://www.flanco.ro/aragaz-electric-hansa-fccx69493-vitroceramic-grill-clasa-a.html Aragaz electric Hansa FCCX69493, Vitroceramic, Grill, Clasa A

  3. Sideri Steluta says:

    Perie rotativa Rowenta Ultimate Experience CF9620F0, 750 W, 3 viteze, Invelis ceramic, Negru https://www.flanco.ro/perie-rotativa-rowenta-ultimate-experience-cf9620f0-750-w-3-viteze-invelis-ceramic-negru-auriu.html

  4. Sideri Aurelian says:

    https://www.flanco.ro/cuptor-cu-microunde-samsung-ms23f301tak-ol-800-w-23-l-negru.html Cuptor cu microunde Samsung MS23F301TAK/OL, 800 W, 23 L

  5. Andrei Dubau says:

    Boxa portabila JBL Flip 5, Bluetooth, PartyBoost, Negru

    https://www.flanco.ro/boxa-portabila-jbl-flip-5-bluetooth-partyboost-negru.html

  6. Eu as merge pe varianta – o cafea buna sa inceapa fiecare dimineata bine si ca mereu sa fie in fiecaer dimineata un fel de 8
    Martie

  7. Dascalita Amalia Alexandra says:

    Epilator IPL Philips Lumea Prestige Bri950/00, 250.000 impulsuri, Alb/Roz ♥️ ca să nu mai piardă timpul cu epilatul la salon. Așa ar folosi timpul acela pentru alte activități mai interesante.
    https://www.flanco.ro/epilator-ipl-philips-lumea-prestige-bri950-00.html

  8. Larisa M says:

    Smartwatch Samsung Galaxy Watch Active 2, 44mm, NFC, Pink Gold
    https://www.flanco.ro/smartwatch-samsung-galaxy-watch-active-2-44mm-nfc-pink-gold.html

  9. Gavrilescu Andrei-Catalin says:

    https://www.flanco.ro/robot-de-bucatarie-russell-hobbs-24730-56-600-w-2-viteze-puls-bol-1-5-l-rosu.html

    Eu i-as sugera ceva ce sustine viata activa, si anume un robot pentru toate shake-urile pe care si le doreste 🙂

  10. Bleotu Macrina says:

    https://www.flanco.ro/ondulator-remington-s8670-5-accesorii-ceramic-negru.html
    Ondulator Remington S8670, 5 accesorii, Invelis ceramic si turmalina, Negru

  11. Hristea Lazar Andreea Mihaela says:

    Aspirator vertical cu aburi Rowenta Clean Steam: https://www.flanco.ro/aspirator-vertical-cu-abur-rowenta-clean-steam-ry7597wh-0-4-l-1700-w.html

  12. Mircea O says:

    Casti True Wireless Apple AirPods 2 MV7N2ZM/A, Bluetooth, Alb
    https://www.flanco.ro/casti-true-wireless-apple-airpods-2-mv7n2zm-a-bluetooth-alb.html

  13. Gologan Mariana says:

    https://www.flanco.ro/espressor-nespresso-pixie-c61-1260-w-0-7-l-19-bar-titan.html
    Acest expresor cred ca ar fi un cadou potrivit, Nespresso-Pixie

  14. Epilator IPL Philips Lumea Advanced, 250.000 impulsuri

  15. Monica Zeciu says:

    Ce cadou perfect este aspiratorul robot, orice femeie si-ar dori asa ceva!
    Mai mult timp pentru ea, mai mult timp impreuna cu familia:)

    https://www.flanco.ro/aspirator-robot-rowenta-x-plorer-serie-60-animal-kit-rr7455wh-mop-wi-fi-0-36-l-14-4-v.html

    Aspirator robot Rowenta X-Plorer Serie 60 Animal Kit RR7455WH, Mop, Wi-Fi, 0.36 L, 14.4 V

  16. Alexandru Mihail says:

    Ce poate fi mai frumos decat sa o trezesti dimineata cu mirosul unei cafele aromate?

    https://www.flanco.ro/espressor-automat-krups-espresseria-automatic-ea810b70-1450-w-1-7-l-15-bar-gri.html

    Espressor automat Krups Espresseria Automatic EA810B70, 1450 W, 1.7 L, 15 bar

  17. Alex says:

    Asta este cadoul ideal, orice femeie își dorește o perie de genul https://www.flanco.ro/perie-rotativa-rowenta-cf9540f0-1000-w-2-viteze-alb-roz.html

  18. Maricica Suta says:

    https://www.flanco.ro/smartwatch-samsung-galaxy-watch-active-2-44mm-nfc-pink-gold.html
    Smartwatch Samsung Galaxy Watch Active 2, 44mm, NFC, Pink Gold

  19. Mirela Daniela Cristea says:

    https://www.flanco.ro/smartband-fitness-samsung-galaxy-fit-2-rosu.html
    Smartband fitness Samsung Galaxy Fit 2, Rosu

  20. Mirela Marinescu says:

    https://www.flanco.ro/epilator-ipl-philips-lumea-prestige-bri950-00.html

    Epilator IPL Philips Lumea Prestige

  21. Stanculete Mihaela says:

    https://www.flanco.ro/masina-de-spalat-vase-beko-dvn06430x-14-seturi-6-programe-clasa-d.html Masina de spalat vase Beko DVN06430X, 14 seturi, 6 programe, Clasa D