MANAFU*

Abonamente Evensys

Cum poți descărca aplicația Netflix din AppGallery

Am preferat mereu să văd filmele la cinema sau să vizionez serialele pe televizorul de acasă. Am fost și sunt legat de marile ecrane și nu mi-am propus niciodată să urmăresc ceva pe laptop, tabletă sau telefonul mobil.

Timpurile s-au schimbat și „nevoia” ne învață. Călătorind destul de mult, am transformat încet, încet dispozitivele de business și comunicare în veritabile centre de divertisment portabil. În camera de hotel, urmăresc filmele pe laptop, în avion mă uit pe tabletă, iar în metrou sunt cu ochii pe telefon. Netflix este una dintre „destinațiile” mele video și sunt sigur că la fel este pentru mulți alți pasionați de filme și seriale.

În urmă cu câteva săptămâni, vă vorbeam despre experiența mea cu telefonul HUAWEI nova Y70 și despre AppGallery, principalul centru de descărcare al aplicațiilor pe terminalele Huawei. În acel articol, am arătat cât de ușor putem instala YouTube prin aplicația Gspace din AppGallery.

Acum vă voi arăta cum instalăm Netflix pe un HUAWEI nova 10 Pro. Telefonul vine cu un spațiu de stocare de 256 GB, cu 8 GB RAM și cu un ecran extrem de colorat. Are doar 7,88mm grosime și cântărește doar 191 de grame, ceea ce îl face ușor de manevrat și de ținut în mână când vizionam conținut într-un timp îndelungat.

Bateria de 6000 mAh este un punct forte al modelului. Producătorul spune că, în condiții de utilizare normale, avem nevoie de încărcare doar de două ori pe săptămână. Pe mine m-a ținut două zile liniștit în condiții de utilizare intensă. Mai mult, telefonul poate fi alimentat prin încărcătorul Huawei SuperCharge, care permite încărcarea bateriei până la 60% în 10 minute. Pentru încărcarea completă sunt necesare doar 20 de minute.

Telefonul are conectivitate pe WiFi 6, ceea ce îi conferă viteze de transfer maxime și latență mică în orice joc pretențios cu rețeaua de Internet. Iar ecranul cu rată de refresh de 120hz oferă și acea experiență imersivă care este acum căutată de fanii jocurilor, dar și pentru cei care vor să se bucure de imagini mai clare și mai fluide. Și pentru că știe să filmeze în format 4K, dar și să urmărească subiectul, este potrivit și pentru vloggerii care folosesc telefonul pentru a face clipuri video sau TikTok-uri.

Vizionarea filmelor sau rularea jocurilor pe telefon nu-l vor face să se încălzească, pentru că este dotat cu un sistem de răcire cu lichid VC Ultra-Generation, care permite disiparea căldurii astfel încât să nu afecteze funcțiile telefonului.

În cutia telefonului am primit și o husă din silicon pentru o protecție suplimentară. Marea noastră temere este de multe ori nu că vom scăpa noi telefonul pe jos, ci că accidental cineva ne va da peste mână când suntem concentrați pe acțiunea de pe micul ecran.

AppGallery sau marea lume a aplicațiilor pentru telefoanele Huawei

Am luat acest telefon în teste pentru a-l pune la treabă pe Netflix. Așa cum am arătat deja, modelul are câteva atuuri pentru pasionații de filme și nu numai. Trebuia doar să mai instalez Netflix și să mă bucur de un nou serial pe un zbor nu foarte lung prin Europa.

Instalarea Netflix pe HUAWEI nova 10 Pro a fost floare la ureche. Am intrat în AppGallery, am căutat Netflix și am instalat-o, trecând doar printr-o verificare de securitate mai mult decât necesară astăzi înainte să dau „Play”.

Și celelalte aplicații de video streaming și video on demand pot fi instalate la fel de ușor, folosind căutarea în AppGallery. Acolo poți descoperi Disney+, HBOMax, Amazon Prime sau chiar aplicațiile românești de live tv sau video: Voyo și Antena Play, Orange TV Go, Digi Online, Vodafone TV.

Toate aplicațiile din magazinul de aplicații AppGallery sunt verificate la instalare, dar și după ce au fost instalate, pentru a fi siguri că nu au elemente lipsă, sunt de încredere sau nu au vulnerabilități ori nereguli ascunse.

AppGallery are acum peste 580 de milioane de utilizatori lună de lună, cu o creștere de 10% în afara Chinei în ultimele 12 luni. Iar tot aici sunt înregistrați peste 5,75 de milioane de dezvoltatori din întreaga lume, care dezvoltă și administrează peste 216.000 de aplicații cu HMS Core la nivel global.

În AppGallery, găsim toate aplicațiile de care avem nevoie, de la aplicațiile financiar-bancare, cele de plată cu telefonul, la aplicațiile de hartă și navigație sau aplicațiile pe care le folosim în fiecare zi când vrem să comandăm mâncare sau vrem să vizităm marile magazine. Pe lângă Tazz și Glovo, aici sunt și aplicațiile de la Auchan, Kaufland, Lidl, Profi etc.

Dacă treci de la un alt telefon, să zicem la Huawei nova 10 Pro, aplicația Phone Clone face ca transferul datelor din dispozitivul vechi în cel nou să se facă aproape instant, fără probleme și fără pierderi.

Dacă ai nevoie de ajutor pentru descărcarea aplicațiilor pe un telefon Huawei, poți accesa codul QR de mai jos care te va duce pe un cont de Whatsapp pentru suport din partea echipei AppGallery.

Comentează