MANAFU*

Abonamente Evensys

Cum să avem întâlniri eficiente când lucrăm de acasă

Atât în agenția WebDigital, cât și în toate celelalte proiecte pe care le-am dezvoltat, am cultivat și construit cultură muncii “remote” (la distanță) încă din etapele incipiente ale inserției oamenilor în organizație. Chiar a fost necesară o distincție specială când am implementat și “lunea liberă”, în care am precizat că “lunea liberă” nu e “remote”, ci o zi de weekend. Dar, chiar și așa, diferență între “partial remote” și “toată lumea remote” este o noutate chiar și pentru noi. Mai Mai mult ››

Ce trebuie să știi când îți faci biroul acasă

Am avut șansa să lucrez aproape 15 ani într-o companie ce practic a inventat uneltele și best practice-urile pentru lucrul din afara biroului. Dacă în 2003 trebuia să îmi leg laptop-ul la un monitor VGA, tastatura și mouse-uri pe porturi separate și trebuia obligatoriu să înfig mațul de Ethernet în el dacă voiam să am cât de cât ceva legătură la Internet, în 2006 deja vorbeam de periferice USB, wi-fi și monitoare plate. Au urmat apoi concepte precum DirectAccess – Mai mult ››