MANAFU*

Abonamente Evensys

Social Media in Romania (Noiembrie 2015)

Social Media își dovedesc și la noi importanța în mijlocul evenimentelor de amploare. Mai ales Facebook. Anul trecut, rețeaua socială a avut un rol decisiv în mobilizarea oamenilor la vot în țară și în afara ei, iar recenta tragedie din Clubul Colectiv a arătat puterea de comunicare și convingere a comunității online. Un studiu realizat de SNSPA în timpul protestelor din Piața Universității spune că participanții au aflat de manifestații mai degrabă din rețelele sociale (63%), iar dintre aceștia cei Mai mult ››

Social Media in Romania (Septembrie 2015)

În septembrie, luna în care Facebook a atins un record istoric, un miliard de oameni conectați la rețea într-o singură zi, a depășit în România pragul de 8 milioane de utilizatori, ceea ce ne arată că nu are niciun motiv să se oprească și că este în plină formă. Deși aud voci spunând că în curând vom fi martorii decăderii imperiului albastru, eu sunt din ce în ce mai convins că mărirea sa e încă la început. Lăsând Facebook deoparte, cred că este Mai mult ››

Social Media in Romania (Iulie 2015)

Ca vântul pentru cei mulți, ca melcul pentru cei puțini, zic eu, prima jumătate de an a trecut. Un aer de vacanță se simte peste tot, inclusiv în social media, unde blogurile, Instagram și Twitter au avut o mică scădere a activității în ultima lună. Ceea ce mă face să mă întreb dacă apa de la mare, aerul rece de munte și terasele pline vor influența pentru luniile următoare de vară evoluția traficului în social media. Tradițional, iarna și vara, Mai mult ››

Social Media in Romania (Iunie 2015)

Mai ține minte cineva cum era în social media acum 5 ani? Își mai aduce aminte cineva de Hi5, rețeaua socială a momentului respectiv, cu peste 4 milioane de vizitatori pe lună. Vă mai spune ceva Netlog, rețeaua belgiană care a trecut de un milion de vizitatori la noi, concurând la acea data cot la cot cu Neogen. Toate aceste rețele sociale care au contribuit la creșterea socializării online în România nu mai există astăzi. Hi5 și Netlog s-au “topit” Mai mult ››

Social Media in Romania (Aprilie 2015)

Instagram continuă să mă uimească. După noul algoritm de raportare al ZeList Monitor, activitatea aplicației de photo & video sharing a crescut foarte mult. Mai mult de jumătate dintre utilizatori au fost activi în ultima lună. Cei mai mulți însă nu au creat conținut, au comentat. Ceea ce mă duce la ideea că multe instalări sunt făcute doar pentru tras cu ochiul. E cumva și normal să fie așa. În social media, sunt mai puțini creatori decât privitori. Altfel, am Mai mult ››

Social Media in Romania (Martie 2015)

Aş fi putut zice şi de data aceasta că Instagram este reţeaua care creşte constant în România, deşi este doar o aplicaţie de smartphone. În ultimele două luni, a trecut de pragul de 200.000 de conturi deschise la noi. Însă numărul utilizatorilor cu activitate lunară nu creşte. Dimpotrivă, scade. Aş fi putut spune că, la început de 2015, văd o blogosferă în creştere datorită nişelor, în primul rând, şi vedetelor care şi-au creat o identitate online şi au transformat blogul Mai mult ››

Social Media in Romania (Decembrie 2014)

La început de an, mă întrebam cât va mai creşte Facebook în România. Debuta în 2014 cu 7 milioane de conturi pe plan local şi încheie anul cu 7, 4 milioane, conform datelor oficiale. Mari speranţe de creştere nu îmi fac, în condiţiile în care 40% din populaţia ţării nu a intrat niciodată pe Internet. Comparând ultimele date disponibile cu cele din ianuarie, remarc ascensiunea Instragram până la mai mult decât dublarea numărului de conturi deschise de români. Creşterea numărului Mai mult ››

Social Media in Romania (Octombrie 2014)

Instagram rămâne în continuare reţeaua socială care are o creştere accelerată, ajungând acum la 160 de mii de conturi deschise în România. Din păcate, nu reuşeşte să crească numărul utilizatorilor activi lună de lună. Acum are în jur de 40 de mii. Chiar dacă nu creşte, acest număr al “activilor” este mai mare decât cel pe care Twitter îl are la noi: 26.000. LinkedIn va trece în curând de pragul de 1,5 milioane de conturi şi ocupă locul 35 în Mai mult ››

Social Media in Romania (Septembrie 2014)

In Romania, putem spune ca Instagram va fi marele castigator pe teritoriul social media, in 2014. Cu o crestere constanta, sustinuta mai ales de utilizatori, dar si de cateva branduri si cativa entuziasti, reteaua de photo & video sharing se apropie de 150.000 de conturi deschise pe plan local. Numai ca ramane in urma cu numarul de utilizatori activi. Acesta este in mare acelasi ca in lunile anterioare, ceea ce ar putea sa ne spuna ca avem de-a face cu inca o Mai mult ››

Social Media in Romania (August 2014)

Social Media in Romania a intrat intr-o zona a evolutiei normale. Ce a crescut in ultima vreme e in crestere si in continuare. Vorbesc aici de LinkedIn, Twitter, Instagram, Foursquare. Nu stim ce se intampla cu Facebook si cu “blocajul” la 7,2 milioane de conturi in retea, pe care il vedem deja de cateva luni bune. Daca ma uit la ultimul an, cele mai bune campanii (vizibile, cu reach mare si complexe) au integrat publicitatea traditionala, social media si mediul mobil. Este Mai mult ››