M A N A F U *

MANAFU*

Marketing pe seama stresului nostru

Dupa ce am dat Publish postului anterior, cineva mi-a spus pe Facebook: “nu stiu cum se face ca mereu sunt in criza de timp”. I-am raspuns doar cu “time management”. Problema noastra, a celor aflati mereu in criza de timp, trece dincolo de capabilitatea de a ne gestiona cele 24 de ore ale unei zile. Se rasfrange asupra sanatatii noastre. Totul devine un stres.

Asa am ajuns sa fac legatura cu un concept doar enuntat in cel mai recent post: The Super Stress Era. Am cautat cateva informatii despre el. Iata ce am gasit pe site-ul JWT:

The Super Stress Era outlines the idea that stress is mounting around the globe and that governments, employers and brands alike will need to ramp up efforts to help prevent and reduce it. At the same time that stressors are multiplying, stress is getting more widely recognized as a serious medical concern, with the World Health Organization calling it the worst health epidemic of the 21stcentury.

The vast majority of the 1,016 British and American adults we surveyed last month felt that stress is a serious health issue and that it should be taken more seriously as such. The issue is close to home for many: More than 6 in 10 know someone who’s developed a serious health issue due to stress, and more than 4 in 10 have experienced stress-related health problems themselves.

As stress rises, the ramifications for the physical and mental health of populations will be numerous—increasingly we’ll see stress as a global epidemic, much like obesity.

Lasand la o parte implicatiile medicale, JWT vede in acest trend si o oportunitate pentru comunicarea de marketing. Si da exemplul brandului The North Face care a lansat in China o campanie adresata celor care muncesc pana la epuizare din dorinta de a creste in cariera. Ideea era sa lasi totul si sa fugi in natura fie doar si pentru un singur weekend.

Nici noi nu stam bine cu stresul. Un studiu al Regus, din septembrie, ne spune ca “peste jumătate dintre angajaţii români (63%) afirmă că nivelul lor de stres a crescut în anul care a trecut”.

Stiu un francez care de mai bine de doi ani formeaza grupuri de corporatisti cu care evadeaza prin munti. Mai nou, si Doru Panaitescu are un program ce se inscrie in trend: Rapirea din birou.

8 comentarii

  1. Eu cred ca problema vine din presiunea acceptarii, spunem “da” la orice, nu refuzam nici un task la birou, incercam si acasa sa facem tot ce se poate face si din acest motiv suntem stresati de lipsa de timp. Ar trebui sa invatam si sa acceptam selectia si refuzul, refuzul este ok, desi nu e bine privit. Practic chiar devii mai productiv daca faci mai putine lucruri si le faci bine. E foarte greu….dar e fezabil. Ne-am invatat sa fim multi-tasking si in felul asta tot timpul facem ceva, cred ca sunt momente in care aproape ne robotizam. Nu evadarea e neaparat solutia, evadarea e ceva de moment, pleci 2 zile la munte si apoi revii in acelasi ritm, ideea e sa cresti normalitatea zi cu zi si sa iti faci ordine in ceea ce faci….si sa mai scoti de pe lista diverse taskuri si sa le dai delete complet. E si riscant…dar se face lumina :).

  2. Andreea says:

    C-am asta este cerinta in mai toate companiile , adika sa fi MULTI-TASKING, iar asta dauneaza grav sanatatii. Facand mai multe taskuri in acelasi timp risti sa nu le finalizezi, devii nervos, agitat …STRESAT ca nu iti poti indeplinii targhetul pe ziua respectiva.

  3. Sebastien says:

    Salutare Cristi!

    Nu ma suparam sa stii sa apara numele meu si link catre site; nu am fite din astea ;o)

    Nu iau doar corporatisti cu mine la munte dar intr-adevar vin si o parte dintre ei ca sa evadeze din stresul generat de oras. De fapt banner-ul arata clar intentia noastra.

    Mai departe de evadare, dorim sa aducem putina lumina celor carora inima s-a intunecat. Aducem prin socializare, relaxare si activitati care ne trezesc o noua flacara sau cel putin o intetim.
    Motto-ul EvadeazaCuNoi este de la inceput “traieste-ti viata ca pe o vacanta”. Nu este nevoie sa iesi din oras ca sa traiesti frumos, e un mod de viata care porneste din tine. Si la un serviciu de cacat poti sa te duci cu veselie (recunosc, e mai greu)…stii de ce? Pentru ca nu aceasta activitate te face pe tine. Tu iti faci activitatea sa fie altfel.

    Ma bucur ca te inspira suficient ce fac incat sa-l mentionezi in articol.

    Pe curand!

    Seb

  4. Copii-Copii says:

    Eu am un principiu al meu : Putin, dar bun. Numai ca din pacate pentru angajator nu este valabil .

  5. Cristi, ma bucur ca m-ai mentionat. Dar sa stii ca nu se inghesuie lumea, desi se plange. Am facut si concurs sa vina pe banii sponsorului si tot nu au venit.

    Sebastien, ma bucur sa am un confrate 🙂

  6. adrian says:

    Problema intelectualilor din ziua de astazi (inteleg prin intelectual om care lucreaza cu mintea, nu cu brațele) este ca nu intelegem ca toate problemele noastre vin din exploatarea fortei de munca. DA. Chiar asa. Noi intelectualii, cei care lucram cu creierul pentru corporatii , suntem niste sclavi. Adica suntem exploatati. Capitalul de munca al unui om care sapa este trupul lui, care este folosit X ore, pentru care este platit , cu un salariu calculat (X ore muncite) x Z lei/ora (tariful de munca al acelui om care “sapa”) . Capitalul nostru de oameni care lucram cu mintea ar trebui folosit si remunerat similar. Insa “stapanii” nostri sunt oameni destepti , care au inteles ca nu trebuie sa fim platiti la ore muncite, ci la lucrari. Adica un om care sapa cu bratele poate lucra 8 ore si sa plece acasa linistit, fiind platit pentru cele 8 ore muncite, dar eu, care lucrez cu mintea 8-10 ore la munca, trebuie sa imi continui munca si acasa, inca nu stiu cate ore, bineinteles fiind platit doar pt 8 ore. Eu trebuie sa imi iau laptopul acasa, raspund la telefonul de firma si dupa cele 8 ore de la servici. Si, cu toate astea, nu sunt platit suplimentar. Ba, mai mult, culmea tupeului, mi se da de inteles ca am un favor daca am laptop, sau tableta sau telefon de serviciu sau masina de servici, cand de fapt asta inseamna ca am o “lopata” cu care trebuie sa muncesc pt stapan si de acasa. Suplimentar. Fara sa fiu platit suplimentar. Suntem de plâns. Eu am calculat ca lucrez astfel pt “stapanul” meu aproape dublu (ca numar de ore de munca intelectuala) fata de cat sunt platit (cat scrie in contractul meu de muncă). Tu cum lucrezi?

  7. Sebastien says:

    Adrian, daca un muncitor “bucuros” sa sape 8 ore/zi sau sa scape de sapa dupa cele 8 ore, castiga jumatate din ce castigi tu, ai fost pacalit doar de o reclama slaba! ;o)
    Reclama fiind “esti mai tare daca lucrezi cu mintea decat daca lucrezi cu bratele. Ca sa-ti dovedim asta, iti dam mai multi bani tie”. De aici, esti atras si primesti si bunurile de care te plangi dar de care probabil te si bucuri.

    Pana la urma, cu ce ocazie munca ta cerebrala este mai importanta decat ceea omului care sapa? Si mintea sapa!

    Dincolo de acest aspect,

    Daca simti ca nu primesti suficienti bani si ca asta inseamna pentru tine ca esti exploatat, asta inseamna de fapt ca creierul tau nu a vazut dincolo de nemultumirea ta: bani.

    Bani reprezinta agrenajul principal al societatii actual, deci te ai integrat perfect, oricat de nemultumit ai fi si nu le mai intereseaza mai departe. Deja esti sclavul lor si vei ramane si cand vei primi mai multi bani pentru mai putina munca. Vei avea impresia ca esti multumit pana cand intelepciunea ta, probabil o data cu varsta inaintata, iti va spune ca nu ai realizat nimic in viata care sa fie pozitiv pentru lumea noastra…poate in afara de o familie :o)

    Sau mai rau risti sa ramai nemultumit toata viata fara a sti de ce…

    Iti urez sa deschizi mai mari ochii si sa te bucuri de ce ai pentru ca faci ceea ce-ti place in viata. Daca nu-ti place, gaseste altceva de facut. Daca nu gasesti, creaza-l!

    Bafta!

  8. adrian says:

    Sebastien, ma bucur ca postul meu ți-a trezit un anumit interes.

    Constat o emotie in răspunsul tău și o neînțelegere a celor pe care LE CONSTAT, NU LE COMENTEZ.
    Ma gandesc ca e posibil  ca termenul dur, de “sclav” sa te fi emotionat. 
    Iarta-ma, am folosit in mod intentionat acest cuvant greu “sclav”,  doar cu scopul de a trage un semnal de alarma si de a trezi atentia asupra acestui fenomen cu efecte extrem de grave asupra relațiilor de muncă, vieții personale si de familie.

    In cunostinta de cauza, am relatat ca, in anumite corporatii, oamenii care lucrează cu mintea, nu cu brațele, sunt platiti, conform contractului de munca, pt ~160-165 ore, insa sunt nevoiti sa lucreze, 200-220 ore , ca sa isi termine lucrarile, lucrand FĂRĂ PLATĂ, ore suplimentare la servici, sau lucrand acasa, tot fara plata.

    Cunosc oameni care, ingroziți de gândul că și-ar putea pierde locul de muncă ( sursa de achitare a datoriilor ) sunt nevoiți lucreze ca niște …

    Cunosc metodele cum sunt stabilite aceste lucrari de acei “stapani de sclavi” (cantitatea / calitatea lucrarii / termenul de predare) astfel incat niciodata sa nu le poti termina in programul normal de lucru, stabilit in contractul de muncă. 

    Cunosc ce “cotatie” buna are, in corporații, un angajat “serios” (care are datorii la bancă, de preferat un credit de casă, pe 20-30 de ani). 

    Cunosc ce potențial de  “tracțiune” și “încărcare” are un asemenea angajat ( cu datorii la bancă ) și ce interes este in recrutarea de așa zis “capital uman cu potențial special”.

    Cunosc ce bucurie are un anumit Director HR, dintr-o anumita corporatie, atunci când semnează adeverințe de muncă necesare la “bancă”. 

    Cunosc oameni din corporatii, din ambele categorii, “sclavi” și “stăpâni”.  
    Am folosit metafora “sclavi”, crede-ma, cu mare-mare tristete, deloc cu ironie. De fapt, acei “stăpâni” sunt și ei, la rândul lor, sclavii altor stapani.

    Sebastien, recunosc, în postarea mea am mintit, iartă-mă. Iertați-mă.
    Pentru ca mesajul meu sa “penetreze”, m-am dat pe mine ca exemplu, in mod fals. Vreau doar sa trag un SEMNAL DE ALARMĂ, nu să mă plâng, pentru că, în cazul ăsta, nu am ce ce. Nu am lucrat niciodata decat pentru mine, de aproape 30 de ani ( DA, se putea face antreprenoriat si pe vremea dictatorului ).

    Angajații, atât cei care lucreaza “cu brațul” cât și cei care lucrează “cu mintea”, trebuiesc platiti pe masura cantitatii, conform tarifului orar din contractul de muncă, iar daca lucreaza peste program să fie platiti pentru orele suplimentare. Nu trebuie să lucreze peste program, FĂRĂ PLATĂ, ca isi termine lucrarile incepute. Eventual, dacă lucreaza peste program (cu acordul lor), să fie platiti pt acele ore suplimentare. 

    Recunosc, ca antreprenor, sunt supărat pe acele corporații, pentru concurenta neloială, în afacerile noastre nu avem sufletul sa aplicăm ACELE METODE de HR pe oameni.

    Cheia acestei “exploatari” se afla in METODA prin care se stabilesc aceste lucrari in unele CORPORATII, astfel incat sa nu poate fi terminate in timpul stabilit:
    Managerii puși să facă asta, știu ca o lucrare de tipul Z , de exemplu, este realizata de un om bun în minimum 100 de ore. Deci, atunci cand aloca unui om o lucrare de tipul Z, ii stabilesc un target det imp de 50-60-70 ore. Asta creează o mare presiune pe omul respectiv, ceea ce se și dorește. 

    Daca esti cumva angajat in una din aceste corporatii, te rog să nu mi-o iei în nume de rău, îmi pare tare rău. E un subiect delicat și dur, care nu se poate repara/remedia/atenționa decât cu oarecare “durere”, folosind metafora “sclav & stăpân”.

    Cu drag, 
    Adrian

Comentează