MANAFU*

Abonamente Evensys

Ce a insemnat Untold 2015

untold-2

Echipa Untold tocmai a anunțat “rezultatele” primei ediții. Peste 240 de mii de oameni au venit în Cluj-Napoca, Capitală Europeană a Tineretului, pentru a asista la concertele susținute de 170 de artiști care au cântat aproape 90 de ore. Eu și acum mă oftic că nu mi-am aliniat planetele pentru Untold 2015, dar cu siguranță nu voi pierde ediția din 2016. A fost însă Andra care a revenit foarte încântată, după cum veți vedea în textul următor.

Untold Festival? Mai vrem!

Am ajuns la Cluj! Ce dor îmi era de oraș. Știam că are locuri pe care nu le-am descoperit încă, oameni frumoși, o lentoare care nouă, bucureștenilor, ne lipsește zilnic și mai ales știam că mă așteptau 4 zile pe care nu aveam să le uit prea ușor. Și nu greșeam.

Deși am străbătut un drum lung ca să ajung la el, a meritat. Și va merita în continuare. De asta am îndoieli în ceea ce privește câștigătorul la titlul de capitală europeană în 2021. Mă bucură faptul că Bucureștiul are un competitor pe cinste.
Și cu toate astea, paradoxal, un singur lucru știu cu exactitate: Bucureștiul nu era locul potrivit pentru Untold Festival. Și o să-nțelegeți de ce.

Mai întâi, Cluj Arena este o construcție de nenumărate ori mai frumoasă decât Arena Națională. Sigur, e altfel construită, însă pe mine m-a impresionat. Poate de vină e și mulțimea pe care reușea să o strângă concertele de la Ursus Untold Arena în fiecare seară, dar per total, e o construcție care bate cu mult arhitectura stadionului din capitală.

Parcul Central are poziția ideală față de Cluj Arena și Sala Polivalentă. Are câteva restaurante în jur, multe intrări, alei care duc în părți diferite ale orașului, și e aproape și de belvedere. Așadar, locația a fost perfectă pentru festival. Nu cred că parcul nostru national ar fi putut găzdui scenele și activările care s-au petrecut în parcul clujean.

Clujul e în NV-ul României, deci, mai aproape decât București atunci când vine vorba de vizitele celor din vecinătatea țării noastre. Au fost chiar foarte mulți străini la festival, multe steaguri fluturate, multe accente noi și fețe diferite.

Orașul, și chiar județul ăsta îți oferă tot ce vrei. În această călătorie am descoperit cât de mare e plăcerea Clujenilor pentru dulciuri, spre exemplu. Am văzut atât de multe cofetării în cele 4 zile cât nu am văzut 20 de ani în București. Pe deasupra, orașul are istorie și asta se vede cel mai bine în clădiri. Biserica Sf. Mihail este așezată perfect pentru a trasa centrul orașului. Locuri precum Joben, Livada, Euphoria Bier Garden, Camino și multe altele arată cât de capabil este Clujul în a face lucruri frumoase.

E un oraș curat. Plantele din ghivecele amplasate prin oraș sunt îngrijite. Oamenii zâmbesc, râd cu tine, de tine, îți povestesc, sunt curioși și amabili.

Și acum revenind la festival. Un amplu sistem care a mers cu sute de rotițe. De la amplasarea lui, de la voluntari la oamenii de pază, gândirea poveștii din spate, a logo-ului ca un labirint, pentru că în fond, astfel a fost și festivalul, la tot ce a însemnat organizarea efectivă. A mers brici. Cozile pentru cardul de la Banca Transilvania, la fel și cele de la mâncare. Aveai loc să te miști, să stai pe iarbă, loc de unde să te aprovizionezi cu băutură.

Lineup-ul a fost puternic. Au fost prezenți unii dintre cei mai mari DJ pe care-i are Europa. Asta a reușit să facă seara de sâmbătă, când a cântat Armin van Buuren, sold-out. Sutele de mâini ridicate în aer, zecile de oameni care stăteau pe scaune în tribune, toată atmosfera a fost practic feedback-ul pe care l-au primit organizatorii. Momentul ăla în care reușea să te emoționeze o piesă pe care o ascultai live, indiferent că nu erai un împătimit al genului, doar pentru că totul în jurul tău îți oferea un vibe pozitiv foarte puternic.

Make some noise, Romania! Cam despre asta a fost Untold Festival. Despre zgomotul, dar nu cel provocat de artiști, ci zgomotul pe care a reușit să-l creeze Clujul în 4 zile de festival. Pe lângă faptul că e un oraș frumos, este și o gazdă ideală pentru festivaluri. Nu am nimic de obiectat. Sau ba da. Aș fi vrut să țină mai mult povestea asta, ca să pot să cutreier mai mult pe străzile orașului și să mă bucur mai mult.

Ne vedem cu siguranță în 2016, Cluj și Untold Festival!

18 comentarii

  1. Ozana says:

    Iti multumim pentru articol si te mai asteptam pe la noi! 🙂 Iti spune o clujeanca get-beget. 🙂

  2. claudiu says:

    Peste 240.000 de oameni au venit in cluj? Is curios cine face statisticile astea, ca mi se pare prea mare cifra. Poate au fost 240.000 participanti in toate cele 3 seri, ceea ce e cu totul altceva

  3. Comunicatul zice “oameni”, Claudiu.

  4. x says:

    E vorba de participanti in total in cele 4 zile. La fel se dau numerele la orice festival. Media ar fi de 60000 pe zi.

  5. Andra says:

    Mulțumesc frumos, Ozana! Mai viu!

  6. Gigi Limonada says:

    Festival ok – EC a fost mai tare 😉 În schimb, Clujul mi se pare că se strică de la an la an…șantiere, gropi…

  7. Florin says:

    Haide sa ne linistim putin si sa lasam extazul sa se mai domoleasca…Oficialitatile declara ca au fost cam 60.000 “festivalieri” in medie zilnic…adica, in patru zile, 240.000 de prezente, deci cam aceleasi persoane prezente zilnic. Ca si comparatie, la o populatie a Clujului de 365.000 locuitori, oameni ce-si duc traiul vesel si/sau linistit in TOT orasul, (dar tot se calca uneori pe bataturi in ore de varf), iti dai sema cam ce-ar fi fost…un boom de 240.000 de oameni, concentrati intr-o singura zona (centru)????

  8. Val says:

    243.000 este cifra totala pentru cele 4 zile. Asa se calculeaza audientele la festivaluri. Si se refera la toate scenele. Inclusiv scena de rock, care era amplasate in centrul orasului, in Piata Unirii, iar accesul era gratuit. Am prieteni destui care nu si-au luat bilet la festival, dar in fiecare seara erau la rock.

  9. […] Însă prezența polițiștilor, jandarmilor și a pompierilor este degeaba la un festival ce a avut un rulaj de peste 240.000 de persoane. […]

  10. alina says:

    Andra, iti multumesc. Sper din suflet ca, cuvintele tale frumoase sa faca cat mai multi clujeni sa fie mandri ca traiesc in acest oras. Sper sa se schimbe lumea, oamenii sa fie mai buni si sa faca ceva, sa fie mandri ca macar au incercat sa schimbe mentalitati! Te asteptam, pe tine multi multi altii ca tine, sa reveniti cu mare drag la noi!

  11. Andra Nicula says:

    Mulțumesc frumos, Alina! Aveți de ce să vă mândriți cu orașul vostru. Și eu îmi doresc să ajung mai des la voi, chiar dacă distanța e atât de mare. Sunt sigură că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine și că turiștii vor vizita Clujul poate mai des decât au făcut-o până acum. Cu drag.

  12. don says:

    gigi limoncelo, da-i drumu din cluj, daca e asa nasol. EC in mocirla a fost mai fain :)) bun glum
    frumos articol. frumos eveniment realizat in cluj si important pentru acest oras. cei care nu realizeaza asta trebuie sa revina putin in secolul nostru

  13. […] A fost o excursie pe care o să mi-o amintesc cu drag și cu siguranță mă voi întoarce la anul. Atât pentru cluj, cât și pentru Untold Festival. Mai multe despre cum am trăit cele 4 zile am scris aici. […]

  14. Adrian says:

    Nu te contrazic cu datele despre festival , fain o fost ca am fost toate cele 4 zile si eset comparabil cu alte festivaluri din exterior la cafre am fost ( ca si nume de artisti)
    Pentru tine insa d. Manafu m-am decis sa comentez :sa postezi despre festival si sa spui ca a fost frumos din auzite e ca si cum dvostra stati langa mine pana mananc eu o placinta . Cine e satul ?
    Sunt satul de bloggeri lu peste care posteaza doar / numai pentru #trafic cu #trenduri
    Vezi , probezi , opinezi -zi-mi ca nu-i asa , nu despre asta este vorba cand ai un blog?

    Chiar daca nu apare com-ul sau il editezi in zona de admin ma bucur ca l-ai citit , poate cu asta iti mai dau i idee pentru alta postare.

  15. Adrian, cred ca am explicat deja si daca citeai cu atentie, vedeai ca postul este scris de Andra. Apare cu numele si cu link-ul. Ea descrie experienta ei. S-a inteles acum?

  16. Vicus says:

    Momentul ăla în care reușea să te emoționeze o piesă pe care o ascultai live… Bizară frază când vorbești despre DJ. S-a schimbat înțelesul cuvântului “live” și nu ne-au anunțat?

  17. Vicus, banuiesc ca intelegi si sintagma “live act” in contextul EDM. E OK?

  18. Anca says:

    Un articol foarte frumos! Intr-adevar Clujul e un oras superb, iar festivalul Untold a fost unul de exceptie. Organizare foarte buna si niste artisti pe masura!

Comentează