MANAFU*

Abonamente Evensys

TIFF și Nespresso: continuarea unei povești frumoase

Anul acesta, TIFF a fost parcă mai animat ca oricând. Cel puțin, așa am văzut eu cel mai mare festival de film de la noi. Mulți oameni, multe evenimente colaterale, multe activări de la branduri. TIFF tinde să devină mai mult decât un festival de film internațional. Devine și un festival de visual storytelling în era tehnologiei. Sau de tehnologie în era vizualului. Anul acesta, la cea de-a cincea participare la festival, nu am mai intrat în culisele filmelor. Am Mai mult ››

9 lucruri de urmarit anul acesta la TIFF

15 ani de TIFF. 15 ani de filme de renume văzute în Piața Unirii și în multe alte locuri din Cluj, 15 ani de petreceri și evenimente care au ținut până dimineața. 15 ani în care Clujul a găzduit primul și cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România. Cea de-a 15-a ediție adună anul acesta 250 de producții, dintre care 216 lungmetraje și 32 de scurtmetraje din 64 de țări. În fiecare an la Cluj, la început Mai mult ››

Cine vine la UNTOLD 2016?

Înainte de UNTOLD Festival, mi-am pus întrebarea: “Oare vom mai vedea și ediția a doua?”. Am înțeles că evenimentul are loc sub umbrela “Capitala Europeană a Tineretului”, însă anul viitor cine va mai putea susține un line-up cel puțin la fel de bun? Mai mult, mă îndoiam că orașul poate susține un număr atât de mare de participanți. Întrebarea mea și-a găsit răspuns zilele acestea, când organizatorii au anunțat pre-înregistrările pentru ediția din 2016. Mi-ar fi plăcut să anunțe deja Mai mult ››

Ce a insemnat Untold 2015

Echipa Untold tocmai a anunțat “rezultatele” primei ediții. Peste 240 de mii de oameni au venit în Cluj-Napoca, Capitală Europeană a Tineretului, pentru a asista la concertele susținute de 170 de artiști care au cântat aproape 90 de ore. Eu și acum mă oftic că nu mi-am aliniat planetele pentru Untold 2015, dar cu siguranță nu voi pierde ediția din 2016. A fost însă Andra care a revenit foarte încântată, după cum veți vedea în textul următor. Untold Festival? Mai Mai mult ››

Cum afli ca esti inca mic, desi pe tricoul tau scrie “cel mai mare”

Voiam acum ceva vreme să scriu despre sindromul “cel mai mare”, care i-a cuprins pe mulți clujeni. Pe bune dreptate, Cluj-Napoca are acum motive de mândrie după ani de zile în care a tânjit după evenimentele și stilul de viață din Capitală. Domeniul IT a devenit foarte puternic în zonă, ceea ce se traduce și prin salarii mai mari și un alt stil de viață. Orașul nu mai e marcat doar de TIFF, după părerea mea, evenimentul cu care într-adevăr Mai mult ››

Avem nevoie de o asociatie a bloggerilor?

Că e în București, că e în Cluj-Napoca, că e la Timișoara, că e la Ploiești, că e la Craiova, nu contează! Contează ce își propune să facă asociația bloggerilor. Craiovenii s-au întâlnit deja cu această idee. Clujenii și ei la rândul lor. Probabil și alții au deschis subiectul recent. Ideea nu este nouă. Nu s-a găsit însă nimeni să o pună în practică. Cum trebuie. Poate le iese celor din Cluj, că par a fi mai hotărâți, așa. Însă după Mai mult ››

De ce sa nu ratezi TIFF anul viitor

TIFF si-a inchis ieri portile dupa 10 zile de magie filmica si nu numai. Pentru mine a fost prima experienta la un festival de film mare si cu siguranta nu va fi ultima. Ma gandesc serios sa includ TIFF 2015 inca de acum in agenda mea pe anul viitor. De ce serios? Pentru ca la festival e bine sa nu vii “pe fuga”. Trebuie sa stai cat mai mult posibil, altfel vei pierde multe evenimente interesante. In plus, ai nevoie Mai mult ››

Ne vedem la Social Media Summit Cluj 2013!

Dupa trei ani de calatorii prin mari orase din tara, Social Media Summit, seria de evenimente locale despre social media, trece la un nou nivel. Pana acum, conferintele isi propuneau sa popularizeze blogurile si platformele sociale. Misiunea lor era de a face cunoscute oportunitatile (atat pentru bloggeri, cat si pentru companii) existente in mediul online. Incepand cu prima editie din toamna, cu editia din Cluj de pe 1 octombrie, conceptul se schimba. Conferinta se va adresa celor care au facut deja Mai mult ››

Doi clujeni sunt cei mai buni bodyguarzi ai datelor secrete

Mihai Motocu si Flaviu Rus sunt doi tineri clujeni, pasionati de IT, care au dezvoltat un produs de stocare a datelor extrem de valoroase, produs care e in masura sa revolutioneze acest segment de piata. Cel putin asa spun ei. ZenithSecure este baza de date care partajeaza informatiile pe mai multe servere, prin tehnica cunoscuta drept “secret sharing ”. “Am fost inspirati de metoda dezvoltata de Guvernul Statelor Unite ale Americii in accesarea codurilor pentru lansare rachetelor nucleare. Pentru o astfel Mai mult ››

Partea mai putin frumoasa a blogosferei

Am plecat cu mult optimism de la Social Media Summit Cluj, dar si cu doua lucruri care m-au pus pe ganduri. Primul a venit de la Cristina Bazavan, cu care am impartit aceeasi sesiune. A vorbit despre codul ei de etica (o versiune actualizata), pe care il stiam din alte evenimente, insa la un moment dat a subliniat ceva ce ar suna cam asa: “Am refuzat sa particip in campanii de orice fel cand alaturi de mine urmau sa apara Mai mult ››