MANAFU*

Abonamente Evensys

Cele mai tari 5 tendinte ale momentului in social media

social-media-trends

Dacă ne uităm pe piaţa locală, evoluţia social media este foarte previzibilă de ceva veme. Facebook este deja de câţiva ani “conducătorul suprem”, YouTube este numărul 2, dar pare că se străduieşte mai mult în România, LinkedIn creşte încet dar frumos, Instagram e “copilul minune”, iar de Pinterest, Google Plus şi Twitter mai că nu mai vorbeşte nimeni. Ca să nu mai spunem că Snapchat şi Vine nu au prins deloc la noi. Să mai întreb dacă a auzit cineva de Mindie?

În alte părţi, în US cel mai vizibil, platformele de la coada intereselor românilor sunt destul de bine cotate printre utilizatorii de Internet. E vorba o dată de diversitate în gusturi şi apoi de o deschidere mai mare faţă de Internet. Chiar şi aşa, dacă privim global, nu ne aşteptăm pentru următorul an cel puţin să vedem o nouă stea în social media. Singura sclipire pe care o vedem acum este în Live Streaming, un concept care va creşte cu timpul, unde Meerkat şi Periscope sunt reprezentanţi de seamă.

Însă lucrurile evoluează altfel în online. De fapt, platformele existente îşi extind planurile şi caută noi căi de a creşte şi a face bani. Iată de aceea cele 5 tendinţe pe care eu le văd acum în social media.

Vizualul

Nu e o tendinţa nouă, dar devine din ce în ce mai importantă. Facebook şi Instagram sunt platformele care susţin acum cel mai mult creşterea vizualului, fie că vorbim de foto, fie că ne gândim la video. Facebook vrea să devină un concurent serios pentru YouTube (de la începutul anului promovează foarte bine în News Feed clipurile video), iar Instagram vrea să devină mai mult decât o aplicaţie de filtre foto (a deschis recent poarta pentru imaginile în orice format, nu doar în cel pătrat).

Mesageria directă

WhatsApp tocmai a anunţat că a ajuns la 900 de milioane de utilizatori activi în fiecare lună. A crescut cu 100 de milioane din aprilie până în septembrie. Este fenomenal cât de rapid creşte fenomenul dark social (socializarea în privat). Iar tot ce a reuşit să facă WhatsApp în ultimii ani a fost o inspiraţie pentru ceilalţi. Facebook a făcut un pas corect (deşi blamat la acea vreme) de a desprinde Messenger din aplicaţia mama. Are acum peste 700 de milioane de utilizatori activi. Recent Google a trecut Hangouts într-o aplicaţie separată de Google Plus, iar Twitter a scos limita de caractere pentru mesajele directe. Şi de câteva zile, LinkedIn vrea la fel să aibă o aplicaţie puternică de mesagerie directă şi, surprinzător, la fel vrea şi Instagram.

Blogging-ul

Blogging-ul cum îl ştim noi nu s-a schimbat prea mult în ultimii ani. Ba chiar deloc. Însă reţelele sociale îşi încurajează acum utilizatorii să îşi ţină jurnalele pe platformele lor. La început a fost LinkedIn, iar de puţin timp Facebook a început implementarea noului format pentru Notes, care vrea să concureze cu Medium.com. Ar fi culmea ca Instagram să îşi lanseze propriul Notes.

Reclamele

Google şi Facebook au făcut o treaba bună lăsându-şi utilizatorii să îşi gestioneze singuri reclamele. Au democratizat cumva planificarea media în mediul online. Acum Twitter vrea să devină un jucător important în publicitate şi bineînţeles la fel vrea şi Instagram. Cu cât vor fi mai deschise faţă de brandurile de orice fel, cu atât reţelele vor câştigă mai repede utilizatori în plus şi mai mulţi bani.

Filmarea verticală

Coşmarul multor pasionaţi de social media, filmarea verticală nu va dispărea prea curând, aşa cum nici fontul Comic Sans nu va muri recent. Probabil chiar vom vedea şi mai multe clipuri enervante filmate cu telefonul ţinut în format portrait; de altfel. De vină sunt aplicaţiile gen Snapchat, Meerkat şi Periscope care încurajează utilizarea acestui format. Şi dacă nu ştiaţi, există chiar o aplicaţie care încurajează socializarea prin filmare verticale. Se numeşte Vervid.

Sursa foto: © Molnia | Dreamstime.com

1 comentariu

  1. Leonidas says:

    eu n-as da vina pe aplicatii pt filmarea verticala, ele doar au abordat trendul si acum trendul e in crestere datorita aplicatiilor astea dar vina e a producatorilor de telefoane, ei fac posibil si usor de utilizat modul de filmare verticala, unde mai pui ca pe unele chinezarii noname nici nu poti fi sigur daca filmezi pe orizontala/verticala sau la 60 de grade.

Comentează