MANAFU*

Abonamente Evensys

Gabriela Lungu are probabil cel mai fain job în advertising

Am întâlnit mulți oameni în cariera mea. Pe unii doar cu o strângere de mână, pe alții în repetate rânduri. Mulți mi-au rămas în minte, mulți mi-au rămas în inimă. Gabriela Lungu e unul dintre oamenii cei faini, de care nu poți să nu te îndrăgostești. Un zâmbet mereu larg, o prezență de spirit de invidiat și o minte brici. Așa o am pe Gabi în minte. Nu m-am „îndrăgostit” de ea pentru că a plecat prea repede într-o carieră internațională. Dar aș putea să o „urăsc” acum. Tocmai a pornit pe un drum pe care mi-ar plăcea și mie să merg. Să devin nomad.

Gabriela a lansat recent WINGS, un laborator nomad care zboară peste tot în lume pentru a lucra cu profesioniștii și organizațiile cu potențial din industriile creative și a le oferi idei.

WINGS propune sesiuni practice, interactive, scurte și eficiente, bazate pe nevoile specifice ale profesioniștilor creativi (în sensul mai larg, nu doar cei din agențiile de publicitate, ci și din marketing, PR, digital, media etc.), desfășurate chiar acolo unde lucrează aceștia. Încă din perioada de pre-lansare, Gabriela a zburat în India, Germania, Cehia și Austria pentru a lucra cu profesioniști în comunicare locali, iar până la finalul anului va merge în Marea Britanie, Spania, și firește în Romania.

Despre laboratorul WINGS puteți afla mai multe pe www.wings-lab.com.

Comentează