MANAFU*

Abonamente Evensys

10 lucruri exceptionale despre Twitter

Astăzi am împlinit 10 ani de când mi-am deschis contul de Twitter. Am ajuns la peste 142.000 de followers și am unul dintre cele mai urmărite conturi din România. Din păcate, Twitter nu mai este ce a fost cândva. Zilele de glorie au trecut de ceva vreme. Chiar am „îndrăznit” la un moment dat, spre nemulțumirea multora din jur, să spun că este pe moarte. Nu a murit de tot. A fost doar ținut în viață de maximum 30.000 de Mai mult ››

Femeile din viata mea

În toată cariera mea, am fost înconjurat de femei. Am colaborat, lucrat și creat alături de ele. De fapt, cea mai mare parte din dezvoltarea mea profesională lor li se datorează. Am avut, firește, și modele masculine, bărbați care mi-au dat un vot de încredere și care pentru scurt timp mi-au fost mentori. După ani buni de experiență, pot spune că oamenii pe care îi întâlnim, cel mai adesea, la începutul carierei noastre sunt cei care ne influențează cel mai Mai mult ››

Puterea blogului

2016 este un an de referință pentru mine. Sunt 10 ani de când am început să mă țin serios de blogging și, la fel, 10 ani de când am pornit pe cont propriu în afaceri. Sunt 15 ani de când acest domeniu web, manafu.ro, există și 18 ani (majoratul!) de la primul job adevărat în media. Fiecare moment aniversar m-a făcut să privesc în urmă și să îmi amintesc de drumul meu în viața profesională. Acum, după mulți ani, pot Mai mult ››

Mereu trebuie sa vrei mai mult

Tocmai mi-am dat seama că zilele trecute am împlinit 9 ani de când sunt pe cont propriu. Este momentul în care pot spune că am petrecut mai mult timp pe picioarele mele decât ca angajat. Număr acum 17 ani de când m-am angajat în București. În 2006, am lăsat un job bine plătit, ce îmi dădea o mare libertate de mișcare și multe satisfacții, pe lângă un volum mare de muncă și multe responsabilități. Eram un om-orchestră la acea vreme. Mai mult ››

La multi ani, Biz!

A fost locul in care am invatat cele mai multe lucruri pe care le stiu si le aplic astazi. A fost locul in care mi-am ales singur drumul. A fost locul care mi-a oferit cele mai multe oportunitati de dezvoltare profesionala. A fost locul in care am stat pe baricade zi si noapte. A fost locul unde s-au legat prietenii pe viata. A fost locul pe care l-am vazut timp de 7 ani drept a doua casa. Am plecat cand Mai mult ››

Am gasit un erou in blogosfera. Caut in continuare antreprenori de bine.

“ShoeBox este proiectul meu de suflet. L-am pornit impreuna cu sotia si cativa prieteni dragi, in ideea de a ne educa copiii sa fie darnici si sa imparta cu cei din jur din tot ceea ce au. Dar mai mult de atat, datorita imensului raspuns al comunitatii, am ajuns ca in 2013 sa fi putut da cate un cadou (o cutie de pantofi frumos ambalata, umpluta cu bunatati) la peste 30.000 de copii din Romania si nu numai”, asa mi-a Mai mult ››

3 idei la 7 ani de Twitter

In urma cu 7 ani, cream contul de Twitter, fiind atras de reactiile (Ce cool e!) unor apropiati si din media internationale. Am mai zis pe blog, cred, ca la inceput nu l-am inteles, insa apoi mi s-a parut “genial”. Anul trecut, am zis ca Twitter va muri in Romania. Iata cum il vad eu astazi, in ziua in care implinesc 7 ani de prezenta in aceasta retea. 1) Twitter creste in Romania! Creste dar creste foarte incet. Nu e Mai mult ››

Brand-ul Vodafone a implinit 30 de ani

Cel mai valoros brand britanic, Vodafone, a implinit 30 de ani de existenta in urma cu cateva zile. Mentionat pentru prima data intr-o conferinta de presa din Londra, pe 22 martie 1984, Vodafone definea lansarea primei retele de telefonie mobila la nivel national. Noul serviciu se adresa “pentru inceput celor care se afla mereu in miscare, cum ar fi oameni de afaceri, reprezentanti de vanzari, jurnalisti, doctori si medici veterinari. Ne asteptam sa existe o cerere mare la nivel national, Mai mult ››

Am ajuns la 30.000 de followers pe Twitter

Am ajuns de la 10.000 de followers la 30.000 in doi ani si jumatate. Evident, nu a fost un target, insa mi se pare interesanta evolutia medium-ului. De pilda, am ajuns la 10.000 de urmaritori in patru ani. Cand am trecut de primul milestone, eram inca entuziasmat de activitatea de pe Twitter. Nu l-as fi schimbat cu Facebook, de exemplu. Anul acesta insa l-am pus la perete un pic. Cu parere de rau insa. Mi-am revenit repede, vazand efervescenta de Mai mult ››

Lowe Romania, 20 de ani pe scena publicitatii

Lowe România a aniversat ieri primele două decenii de publicitate și inovație, de campanii memorabile, de premiere care au dat naștere unor adevărate trenduri. 20 de ani de publicitate înseamnă sute de campanii și spoturi TV, mii de ore de filmări, mii de role de film, zeci de premii la cele mai importante festivaluri de publicitate locale și internaționale, sute de angajați. Și, mai ales, sute de clienți, cu unii dintre ei grupul Lowe semnând parteneriate a căror durată se Mai mult ››